Web Analytics

Comunicat de presă. Casa de Asigurări de Sănătate Argeș

de | 12.02.2021 12:38 | Actualitate

Casa de Asigurări de Sănătate Argeș a transmis un comunicat de presă cu privire la activitatea instituției în luna ianuarie. În comunicat se vorbește, printre altele, despre programele naționale derulate luna trecută și prioritățile din februarie a.c.. 

„În cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, pe parcursul lunii ianuarie a anului în curs, s-au aplicat și respectat normele legale din pachetul legislativ privind reforma în domeniul sănătății* , instituția exercitându-și unul dintre cele mai importante atribute, acela de decontare a contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale contractate, efectuate, raportate și validate, acordate asiguraților argeșeni de către furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală, în număr total de 723.
Activitatea desfăşurată de către Casa de Asigurări de Sănătate Argeş pe perioada de raportare cuprinde o serie de acţiuni menite să asigure echilibrul între sumele alocate sistemului asigurărilor sociale de sănătate la nivelul judeţului şi necesarul de fonduri pentru realizarea obiectivelor specifice, având la bază aplicarea strategiei din domeniul sănatăţii care combină creşterea eficienţei sectorului de sănătate cu creșterea graduală a finanțării publice, în vederea atingerii standardelor europene în privinţa infrastructurii medicale, concomitent cu îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate a populaţiei, respectând principiul echităţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate, fără discriminări legate de naţionalitate, apartenenţă culturală şi/sau religioasă, statut social.

1. Susținerea asistenței medicale primare
2. Eficientizarea și modernizarea serviciilor spitalicești
3. Asistența cu medicamente a populației
4. Dezvoltarea sănătății publice

1. Susținerea asistenței medicale primare

• Pentru susținerea asistenței medicale primare la nivelul județului Argeș, C.A.S Argeș a organizat și a realizat întâlniri lunare cu furnizorii de servicii medicale din asistența medicală primară.
• A fost actualizat / înregistrat programul de lucru al medicilor din centrele de permanență. În luna ianuarie, la nivelul județului, s-a derulat activitate în cele 6 centre de permanență (Bârla, Boteni, Bogați, Cuca, Domnești și Mozăceni).
• S-a efectuat plata serviciilor medicale realizate în luna decembrie 2020 de către medicii de familie care se afla în relație contractuală cu CAS Argeș și s-au pregătit deconturile în vederea decontării sumelor ce decurg din regularizarea trimestrului IV a anului 2020. În luna ianuarie, la nivelul județului 332 medici de familie și-au desfășurat activitatea în baza prevederilor legislative din domeniu
• Pentru serviciile medicale acordate asiguraților în cadrul asistenței medicale primare, servicii raportate și validate în sistem, CAS Argeș a decontat următoarele sume:
– 6.782.340 lei, suma aferentă activității curente,
– 233.466 lei, suma aferentă activității din centrele de permanență,
– 485.520 lei, suma reprezentând activitatea de monitorizare a pacienților pozitivi cu virusul COVID 19

• Pentru luna ianuarie 2020, conform planului anual de activități pentru anul 2020, avizat de Direcția Generală Control și Antifraudă din cadrul CNAS, pentru structura de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, au fost prevăzute un număr de 8 controale la furnizorii de servicii medicale, medicamente precum și la furnizorii de servicii medicale care derulează programe/subprograme naţionale de sănătate. Din totalul de 13 controale, 2 controale au fost efectuate la furnizorii de servicii medicale în asistență medicală primară. De asemenea, în luna ianuarie 2020, a fost inițiat și efectuat de către comisia mixtă de control CAS-DSP, un control la Centrul de Permanență CUCA, în conformitate cu Ordinul comun MS /MAI nr. 697/112/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, cu modificările și completările ulterioare.

Citește și Prefectura Argeș: Află procedura pentru preschimbarea permisului de conducere emis de Marea Britanie

2. Eficientizarea și modernizarea serviciilor spitalicești

• Pentru serviciile medicale din asistența medicală spitalicească, acordate în unitățile sanitare cu paturi aflate în relație contractuală cu C.A.S Argeș, instituția a decontat servicii medicale în suma de 23.256 mii lei din care 22.543 mii lei au reprezentat activitatea curentă și 713,92 mii lei, subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice.
• La nivelul lunii ianuarie, s-a efectuat evidențierea cheltuielilor efectuate pentru fiecare pacient pentru toate actele medicale.
• Conform planului anual de activități pentru anul 2020, avizat de Direcția Generală Control și Antifraudă din cadrul CNAS, pentru structura de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, în luna ianuarie 2021 a fost efectuat 1 control la un furnizor de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, precum și 1 control la un furnizor de servicii medicale dentare.
• În medicina de laborator și investigații paraclinice, asistența medicală a fost asigurată de către 33 furnizori aflați în relație contractuală, prin servicii medicale clinice sau paraclinice, furnizându-se servicii preventive, de stabilire a diagnosticului și efectuare a tratamentului în regim ambulatoriu. Pentru această asistență, CAS Argeș a decontat în luna ianuarie 2021 suma de 1.419,73 mii lei.
Asistența medicală ambulatorie de specialitate s-a acordat, în principal, prin următoarele tipuri de structuri medicale:
– cabinete medicale de specialitate;
– unități medicale ambulatorii de specialitate, care ăți desfășoară activitatea independent sau integrat în structura spitalelor;
– furnizori autorizați pentru îngrijiri de specialitate la domiciliu (paliative).

3. Asistența cu medicamente a populației

• Pentru medicamentele cu și fără contribuție personală, C.A.S Argeș a decontat pe parcursul lunii ianuarie suma de 22.059,17 mii lei, din care: pentru activitatea curentă – 20.258,59 mii lei și pentru cost-volum rezultat – 1.437,86 mii lei.
• De asemenea, au fost decontate sumele aferente medicamentelor eliberate pentru tratarea bolilor cronice cu risc crescut, utilizate în programele naționale cu scop curativ în valoare de: 14.358,32 mii lei.
• Pentru materialele sanitare care susțin terapia în cadrul programelor naționale, instituția a decontat suma de 257 mii lei, iar pentru serviciile de hemodializă și dializa peritoneală s-a decontat 2.700 mii lei.
• Conform planului anual de activități pentru anul 2020, avizat de Direcția Generală Control și Antifraudă din cadrul CNAS, pentru structura de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, în luna ianuarie 2021 a fost efectuat 1 control la un furnizor de medicamente cu și fără contribuție personală.

Citește și Direcția Impozite și Taxe Locale Piteşti – INFORMARE

4. Dezvoltarea sănătății publice

1. Sănătatea reprezintă investiția de prioritate a capitalului uman. Specialiștii în sănătate, în special cei din asistența medicală primară de sănătate, au un rol important în facilitarea acțiunilor de promovare a sănătății. Promovarea sănătății prin adoptarea de politici si practici, precum și dezvoltarea prin derularea unor programe de sănătate la nivel național, a reprezentat pentru CAS Argeș o prioritate și la nivelul lunii ianuarie.
2. Un număr de 11 programe naționale de sănătate curative, finanțate din Fondul național unic de asigurări de sănătate, au fost derulate prin Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, atât prin furnizori publici de servicii medicale, cât și prin furnizori privați de servicii medicale, respectiv:
– Furnizori publici de servicii medicale:
1. Spitalul Județean de Urgență Pitești;
2. Spitalul Municipal Câmpulung;
3. Spitalul de Pediatrie Pitești;
4. Spitalul Municipal Curtea de Argeș;
– Furnizori privați de servicii medicale:
1. Spitalul Sfântul Nicolae SRL;
2. SC Gral Medical SRL București – Punct de lucru Pitești;
3. SC Muntenia Medical Competences SA;
4. SC Fresenius Nephrocare Romania SRL;
5. SC Nefrocare CL ;
6. SC Dr. Irimia SRL;
7. Farmacii cu circuit deschis.

Programele naționale derulate în luna ianuarie a anului în curs:

• Programul național de boli cardiovasculare
• Programul național de oncologie – Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecțiuni oncologice

1. Programul național de oncologie – Subprogramul de radioterapie al bolnavilor cu afecțiuni oncologice:
Obiective: Tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncologice prin servicii de radioterapie cu radioterapie 3D si IMRT;

• Programul național de diabet zahar
• Programul național de tratament al hemofiliei și talasemiei
• Programul național de tratament pentru boli rare
• Programul național de boli endocrine
• Programul național de ortopedie
• Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană
• Programul național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiență renală cronică
• Programul național de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță – Subprogramul de radiologie intervențională

2. S-a susținut acordarea de servicii de planificare familială de către medicii aflați în relație contractuală cu C.A.S Argeș (medici de familie).
3. Asistența medicală în centrele multifuncționale a fost decontată pe parcursul lunii ianuarie în suma de 150, 46 mii lei, reprezentând activitate curentă.

Acțiunile prioritare ale lunii februarie 2021

• Creșterea etapizată a ponderii asistenței primare în bugetul FNUASS, astfel ca până în anul 2024 procentul alocat să se înscrie în media europeană.
• Optimizarea Sistemului Integrat Unic de Asigurări de Sănătate (SIUI).
• Realizarea controalelor tematice la toate unitățile sanitare aflate în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș pentru derularea programelor/subprogramelor naționale de sănătate curative în anul 2020, conform Ordinului Președintelui CNAS nr. 245/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative, cu modificările și completările ulterioare.
• Monitorizarea activității furnizorilor de servicii medicale privind calitatea serviciilor medicale furnizate asiguraților, respectarea programului de lucru, etc.
• Realizarea unor acțiuni de control la furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu CAS Argeș și anume: medici de familie, furnizori de servicii stomatologice, unități farmaceutice, furnizori de îngrijiri la domiciliu și furnizori de dispozitive medicale.
• Primirea și soluționarea cererilor pentru eliberarea cardului european, documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.
• Primirea și soluționarea cererilor pentru eliberarea formularelor europene, în prezent documente portabile S necesare asiguraților argeșeni în spațiul Uniunii europene pentru îngrijirea afecțiunilor care nu pot fi tratate în țară, pe baza unei documentații medicale.
• Analiza cererilor de recuperare a indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă pentru ultimele 90 de zile de la data depunerii declarației.
• Verificarea și validarea serviciilor de medicină primară, ambulatoriu clinic, paraclinic, medicină dentară, furnizori îngrijire la domiciliu, farmacii.
• Primirea, analizarea și aprobarea dosarelor incluse în Programele naționale de sănătate instituite prin lege în scopul prevenirii și tratării unor boli cu consecințe grave asupra stării de sănătate a populației și, în unele cazuri (SIDA, TBC), cu risc epidemiologic crescut.
• Primirea cererilor de acordare a dispozitivelor medicale, analizarea acestora și aprobarea în funcție de fondurile alocate.
• Efectuarea transferurilor de la un medic la altul, în cazul în care există cereri în acest sens, și gestionarea bazelor de date cu medici, cabinete, personal angajat.
• Validarea facturilor și decontarea serviciilor medicale acordate asiguraților argeșeni, pe fiecare asistență în parte, în limita fondurilor și a bugetului alocat, conform legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat al CAS Argeș.

___________________________
* Legislatie ianuarie 2021- LEGE Nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 Republicată – privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările si completările ulterioare, HOTĂRÂRE Nr. 140/2018 din 21 martie 2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, cu modificările si completările ulterioare, ORDIN Nr. 397/836/2018 din 27 martie 2018 – privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019, cu modificările si completările ulterioare, OUG nr. 70/2020 din 14 mai 2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările si completările ulterioare.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii