1 Septembrie 1944: A încetat din viaţă prozatorul Liviu Rebreanu, creatorul romanului românesc modern

În ziua de 1 Septembrie 1944 a încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala); (n. 27 noiembrie 1885).

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan.

Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul “Ion” au păstrat cadrul toponimic și onomastic al localității Maier (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, unde a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecîndu-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu.

A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă, după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, Ștefănești, Argeș, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, Ștefănești, Argeș, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.