După ce voievodul Țării Românești, Basarab I Întemeietorul, a reușit unificarea ţării, el a obţinut independenţa faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), în care l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.
Basarab I, Întemeietorul Țării Românești, a domnit între anii 1310 – 1352
Basarab I rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.
Basarab I, întemeietorul Țării Românești. A domnit între anii 1310 – 1352
Încă din vremea acestui mare conducator, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării.
Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă însă de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).
Voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364)
El l-a chemat la curtea sa pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.
A domnit pană în 1364, la tron urmîndu-i fiul său, Vladislav Vlaicu.
Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Cîmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.
Pictura a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea. În această biserică se găseşte şi piatra de mormînt a voievodului.
Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei. Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359.
Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu. Voievodul Nicolae Alexandru
Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată Ungrovlahia”, îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.
Sfantul Iachint, primul mitropolit al Țării Românești.
Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol.
Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către Nicolae Alexandru.
Iachint a murit în anul 1372, iar în funcţie i-a urmat un fost egumen de la mănăstirea Cutlumuz de la Muntele Athos, Hariton.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.
0 Comentarii