Zeci de argeșeni au participat la protestul „România vrea autostrăzi”

0 1.164

Protestul „România vrea autostrăzi”, inițiat de Ștefan Mandachi, un om de afaceri din Suceava, s- a desfășurat și în Argeș. Zeci de oameni s- au alăturat acestei inițiative și au întrerupt activitatea timp de 15 minute, la ora 15:00.

Mai mulți angajați de la firma Lazăr Company, echipați cu veste verzi, au traversat strada timp de 15 minute, în zona Bascov- A1. La Vivo Mall, angajații Spartan s- au oprit din activitățile curente.

La aceeași oră, protestul se desfășura și în piața de legume și fructe de pe strada Depozitelor, Pitești. Un protest zgomotos a avut loc și pe raza comunei Mărăcineni, unde șoferii au claxonat și s- au arătat nemulțumiți față de starea actuală a infrastructurii rutiere.

Lista nu se termină aici. Și firma Lactate Brădet s- a alăturat inițiativei. Astfel,  angajații au luat o pauză, iar mașinile de distribuție au fost oprite pe marginea drumului.

S- au alăturat protestului și angajații Primăriei Ștefănești, în frunte cu primarul Ioana Jenica Dumitru. A fost prezent la manifest și Ion Iordache, liderul Sindicatului Autoturisme Dacia: „Autostrada va crea industrie în jurul nostru. Muntenia, Ploiești, București, Pitești, Craiova poate să nu mai existe din punct de vedere industrial fără această autostradă”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata