Voroneţul Muscelului la Rucărul de Sus

0 435

O dovadă a faptului că avem ce arăta, dar nu ştim să o facem, este constituită şi de existenţa în comuna Rucăr a unui lăcaş de cult de o frumuseţe deosebită şi cu o istorie frumoasă ca o poveste. În Parohia Rucărul de Sus, acolo unde slujeşte preotul Liviu Petre Andrei, dăinuieşte din anul 1780 biserica cu hramul Sfinţii Mari Mucenici Dimitrie şi Gheorghe. A fost ctitorită de un grec, Necola Smerna, devenit ulterior Rucăreanu şi căsătorit cu fata unui dregător din Câmpulung. De o atracţie deosebită este pictura realizată în culori asemănătoare celor care se găsesc la Voroneţ. O pictură care acum este brăzdată de urme de tencuială, după ce cutremurele şi intemperiile au afectat clădirea, care ajunsese aproape de a fi dărâmată. Doar că s-a insistat pentru renovarea acesteia, iar după ani de părăsire, în 2011 a fost resfinţită.
Biserica de la Rucărul de Sus este monument istoric, iar pictura ei încă vizibilă atât la exterior, cât şi în întreg interiorul, cu numele sfinţilor scrise cu litere chirilice, l-a impresionat inclusiv pe marele Nicolae Iorga.
C.I.B.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata