Volum foarte mare de muncă la Curtea de Apel Pitești: ”Ne-ar trebui cel puțin cu 25% mai mulți judecători ca să facem față”

0 329

Joi 4 octombrie, la Curtea de Apel Pitești a avut loc o conferință de presă având ca temă prezentarea conţinutului normativ al Legii nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi al proiectului de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Referindu-se la noile reglementări, judecătorul Ion Rebeca (foto), purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Pitești, a vorbit și de o modificare ”ce ar putea să îngreuneze sistemul judiciar. A intrat în vigoare prevederea potrivit căreia în apel completul de judecată să fie format din 3 judecători. Înainte erau doi judecători”. Iar problema este reprezentată de faptul că numărul de judecători la Curtea de Apel Pitești e foarte mic raportat la volumul de activitate. ”Volumul de activitate este mult mai mare în acest an comparativ cu anul trecut. Ne-ar trebui că cel puțin 25% mai mulți judecători ca să facem față”, a mai precizat judecătorul Ion Rebeca.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata