VIDEO: Ceremonia de reînhumare a Regelui Carol al II- lea

0 697

Update: Sicriul Regelui a fost introdus în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. La această a doua ceremonie vor putea participa doar membrii Familiei Regale.

Astăzi are loc ceremonia de aşezare a osemintelor Regelui Carol al II-lea în Noua Catedrală şi Necropolă Regală din Curtea de Argeş, unde se află şi mormintele Regelui Mihai şi ale Reginei Ana. Câteva zeci de persoane se află în curtea Mânăstirii.

Alteţa Sa Regală Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria au ajuns la Curtea de Argeș. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va fi reprezentată la ceremonia funerară de Alteţa Sa Regală Principele Radu.
Ceremoniile au început încă de vineri, 8 martie, la ora 18.00, când 11 militari ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada”, din Curtea de Argeş, au scos sicriul Regelui Carol al II-lea din capela din curte şi l-au purtat până în Vechea Catedrală, unde a fost aşezat pe catafalc.
Osemintele regelui au fost repatriate în anul 2003 din Portugalia, iar timp de 16 ani au stat în capela din curtea mănăstirii. Rămășițele lui Carol al II-lea vor fi înhumate lângă cele ale fiul său, Regele Mihai.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata