S-a trezit şi Câmpulungul! În disputa legată de terenul de la Mausoleul Mateiaş, primarul Ţâroiu va reprezenta Consiliul Local Câmpulung

0 211

Iniţiate în toamna anului trecut, procesele prin care se cere anularea unei hotărâri a Consiliului Local Câmpulung au fost conexate şi se aşteaptă o decizie chiar la finalul acestei luni. În cauză este vorba de trecerea în domeniul public al municipiului a unei suprafeţe de teren de 14.544 mp, situată sub şi în jurul Mausoleului Mateiaş, teren care este revendicat şi de Primăria Valea Mare-Pravăţ şi de persoane fizice. Tocmai de aceea s-au declanşat litigiile, iar subiectul a fost prezentat pe larg în „Jurnalul de Argeş”.
Comuna Valea Mare-Pravăţ a pornit procesul în septembrie, iar patru persoane fizice care au proprietăţi învecinate cu mausoleul au depus cererile în instanţă la început de octombrie. Deşi procedura s-a derulat fără întreruperi, pârâtul, adică municipalitatea câmpulungeană, prin Consiliul Local, a avut reacţii vagi, implicare serioasă fiind dovedită, în schimb, de Muzeul Municipal Câmpulung, care a intervenit în ambele procese. Cum la final de lună se anunţă pronunţarea, s-au trezit şi cei din administraţia locală să se ocupe de problemă, astfel că în şedinţa de consiliu de mâine se va aproba mandatarea primarului Câmpulungului de a reprezenta Consiliul Local în faţa instanţelor judecătoreşti. Se face referire la două dosare, însă, între timp, a rămas unul singur, obiectul comun al acestora ducând la conexarea cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Argeş. Şi mai interesant este faptul că mâine se dă acceptul în privinţa mandatării lui Liviu Ţâroiu, dar tot mâine este fixat şi termenul de judecată la tribunal, după o primă amânare a pronunţării. Oricum, nu Ţâroiu va fi reprezentant al Câmpulungului în proces, ci un consilier juridic de la Primărie.
Cătălin Ion Butoiu

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata