Târgul de Ştiinţă – ediţia Tech, la a doua ediţie

0 17

Miercuri, 7 noiembrie, începând cu ora 11.00, va avea loc, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a doua ediție a Târgului de Știință – ediția Tech. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundația Progress, Code Kids România și Simplon România, alături de partenerii locali – ROWEB, membrii echipei „Watt’s up” a Colegiului Național „Dinicu Golescu” Câmpulung și Academia Copiilor Înzestrați.
Târgul de Știință este un eveniment tematic, organizat în cadrul proiectului „Code Kids – copiii fac coding în bibliotecile publice”, proiect implementat de Fundația Progress, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș și alte șase biblioteci publice din județul Argeș (Merișani, Topoloveni, Vlădești, Aninoasa, Bogați și Bradu) și finanțat de Romanian-American Foundation. Aceştia vor expune, la standurile lor, experimente din zona tehnologiei, participanţii având posibilitatea să interacţioneze cu expozanţii şi să descopere modul în care au devenit funcționale experimentele lor.
Scopul acestui proiect vizează crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate în cadrul acestui proiect, este deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale, cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare.
Un proiect de știință reprezintă un efort de investigare într-o arie de interes din domeniul STEM, iar târgul de știință este un mod unic de prezentare a rezultatelor pentru cei interesați de știință și educație.
Mihaela Penaru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata