Cum s-a stins Flacăra Centenarului la Câmpulung

0 99

Dacă ar fi să enumerăm toate ciudăţeniile petrecute în ultimii ani la Câmpulung, am putea face o ediţie specială a ziarului! Dacă ne referim doar la ultima ispravă de acest fel, doar câteva rânduri sunt suficiente. Aşadar…
Deşi n-a avut un program prestabilit şi nici proiecte cu finanţare guvernamentală pentru omagierea Centenarului, administraţia locală de la Câmpulung a intrat, prin februarie, într-un fel de colaborare cu vecinii de peste Carpaţi, braşovenii de la Codlea, în scopul găzduirii unor evenimente dedicate Marii Uniri. Şi s-a stabilit atunci ca pe la final de toamnă să fie sorocul. Numai că aproape a venit iarna şi, într-o zi, cei din Primărie au intrat în fibrilaţie: cei de peste munţi i-au anunţat că vin. Şi unde să vină, că nimeni nu era pregătit?! Cu chiu, cu vai, a fost amenajat la muzeu locul pentru o expoziţie de excepţie – Hora Centenar – în jurul căreia s-a strâns o mână de oameni, iar o conferinţă pe teme istorice a fost anulată. Prinşi cu alte prostii, primarul şi restul ocupanţilor clădirii Primăriei uitaseră complet de promisiunea făcută în februarie! Semn că numai mânaţi de la spate de Consiliul Judeţean mai pot mişca cei de la Câmpulung, fie cu flacără, fie fără!
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata