Caz șocant! Câine legat de mașină și târât pe stradă.

0 86

Asociația pentru protecția drepturilor animalelor Eduxanima , s-a autosesizat în urma postării pe Internet a unui video în care un câine ciobănesc este târât pe șosea de o mașină. O echipă de la Eduxanima se află la această oră la Vlădești, comuna argeșeană în care a avut loc scena care a șocat opinia publică, pentru a afla ce s-a întâmplat și urmând să sesizeze Poliția care, conform legii, trebuie să declanșeze cercetările. Filmarea a fost făcută miercuri iar bărbatul care se afla la volanul autoturismului este chiar viceprimarul comunei Vlădeşti, Şerban Leonard Iustinian, cei de la asociație aflându-se la această oră, acasă la acesta.În film se vede cum un câine, legat de gât cu o sfoară, e târât efectiv pe şosea. Bietul căţel încearcă să se opună şi pentru că nu merge singur, e pur şi simplu târât pe picioare, fără niciun fel de milă.  Viceprimarul din Vlădeşti a avut şi o explicaţie pentru cele întâmplate. Potrivit acestuia, câinele îi aparţine vecinului şi l-a găsit pe drum, fugit din curte. Cum vecinul l-a rugat să i-l aducă acasă, dar nu a reuşit să urce animalul în maşină, acesta încercând să îl muște, a considerat că a-l lega de maşină ar fi o soluţie. Câinele a fost găsit de poliţişti în curta vecinului şi nu pare rănit, la prima vedere însă va fi văzut şi de un veterinar care să certifice dacă şi în ce măsură a suferit în urma traumatizantei experienţe.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata