Simona Bucura-Oprescu: „Legea offshore, un proiect foarte important pentru viitorul ţării”

0 58

Săptămâna trecută, plenul Camerei Deputaților a adoptat Legea offshore. ”Este un proiect foarte important pentru viitorul țării, pentru securitatea energetică”, precizează deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.
Legea aduce o serie de clarificări privind exploatarea resurselor naturale din arealul Mării Negre, astfel încât statul român și cetățenii săi să poată beneficia cât mai mult de pe urma bogățiilor naturale, iar exploatarea să se facă în condiții optime.
Astfel, pe de-o parte, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore se va calcula prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, impozit din care se deduce valoarea investițiilor în segmentul upstream. Impozitul
asupra veniturilor suplimentare offshore ține seama de prețul de referință stabilit de ANRM pentru calculul redevențelor, iar tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință.
După cum spune deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, ”conform legii, limita maximă a deducerii investițiilor în segmentul upstream nu poate depăși 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore. Pe de altă parte, sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanțarea și extinderea rețelelor de utilități. Firmele străine dețin tehnologia necesară, dar rezervele de gaze aparțin poporului român. Prezenta lege a adus un echilibru în acest sens, garantând și investiții pentru dezvoltare cu banii obținuți de pe urma exploatării acestor resurse, inclusiv pentru beneficiul generațiilor viitoare”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata