Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș: ”Opoziția dezinformează”

0 199

România este pregătită să preia presedinția Consiliului European, mai mult, neintrarea sa în Schengen este o nedreptate, sunt declarațiile oficiale ale lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European. Din nefericire, prezența în România a unei delegații a Parlamentului European a fost umbrită din nou de către reprezentanții Opoziției.

Deși ALDE a propus un acord la nivelul clasei politice ca pentru următoarele șase luni de zile, cât va fi mandatul României, să se ajungă la un consens care să aducă țării noastre maximum de beneficii, Opoziția a ales să aducă în continuare deservicii, susține Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.

”Am văzut în Parlamentul European cum europarlamentari aleși de către cetățeni să le reprezinte interesele și să asigure României o imagine favorabilă, s-au întrecut în a denigra imaginea propriei țări. În mod absolut impardonabil, spălatul lucrurilor în public cu consecințe greu de evaluat la acest moment s-a repetat și în țara noastră, gazdă a delegației Parlamentului European în cursul acestei săptămâni.

Cu o inconștiență alarmantă, Opoziția a jubilat din nou, alegând să dezinformeze doar pentru a-și mai trece în cont câteva procente la impresia artistică. În tot acest timp, președintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani, sublinia că apreciază progresele României, că este o nedreptate că nu am intrat în Schengen până acum și că țara noastră este pregătită să adere. În acel moment, domnul Tajani a fost mai român decât românii noștri care fac opoziție de conjunctură.

Că România se află pe un drum bun și că demersurile noastre sunt apreciate m-am convins personal, acum două săptămâni, participând la ședința plenară a Consiliului Europei. Semnalul lansat de către colegii din CE cu care am discutat este unul cât se poate de pozitiv și optimist”, a declarat Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata