Silviu Badea, vicepreședinte ACAROM: „Automatizarea reprezintă viitorul în industria auto”

0 192

Criza acută de pe piața locală și națională a forței de muncă nu doar calificată, ci și necalificată, precum și intenția fermă a celor de la Dacia, dar și a altor constructori mari de automobile de a mări capacitățile de producție creează o presiune foarte mare asupra producătorilor și furnizorilor locali de componente și subansamble auto. Silviu Badea, vicepreședinte ACAROM și director general al GIC Pitești, este de părere că doar automatizarea sistemelor de producție poate ajuta rețeaua producătorilor și furnizorilor din industria auto să țină pasul cu piața. „Cred că în primul rând automatizările vor fi cele care vor rezolva problema. Când partenerii îți cer să mărești producția și nu ai oameni suficienți pe piața muncii, singura soluție care rămâne este să automatizezi cât de mult se poate. Iar acest trend nu este valabil doar pentru noi, ci pentru întreaga Europă, pentru că avem contacte cu firme de afară și aceasta este tendința peste tot”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Silviu Badea.

„Școlile de ucenici și importul de muncitori nu sunt soluții miraculoase”

Referitor la faptul că o bună parte dintre fabricile din Pitești și Argeș și-au creat școli profesionale sau au inițiat parteneriate cu liceele tehnologice în vederea instruirii de ucenici, dar și la eventualitatea importului de forță de muncă în special din Asia, Silviu Badea ne-a spus: „Școlile de ucenici nu au dat încă rezultatul scontat, așadar, dacă din 10 elevi îți rămân doi-trei care să se angajeze, iar dintre aceștia rămâne unul pe termen lung, te poți declara norocos. Nu mai există dorința de a învăța o meserie căutată în fabrică, iar lucrul în fabrică nu-i mai atrage deloc pe tineri, oricât de bună ar fi oferta. În ceea ce privește importul de muncitori, pot să vă spun că au fost unele încercări, dar nici aceasta nu este o soluție miraculoasă”.

„Unele fabrici de cablaje se vor reloca în nordul Africii”

„Aș vrea să identific însă o posibilă sursă de forță de muncă, chiar bine calificată, din zona industriei de cablaje. La Timișoara, de exemplu, câteva companii s-au relocat din România și forța de muncă disponibilizată a fost absorbită imediat și integral de piața locală a industriei auto. Semnalele sunt că lucrurile nu se vor opri aici și ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple și la noi, în Argeș, iar unele companii să-și relocheze fabricile în afara României, mai exact în nordul Africii. În acest fel se va crea o supapă de forță de muncă pentru ceilalți”, a mai declarat vicepreședintele ACAROM.
Florin Silvestru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata