Şeful Finanţelor Argeş, Lucreţiu Tudor: „S-au făcut depuneri în contul Junior Centenar încă din primele zile ale anului”

0 486

Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar” are ca obiect înfiinţarea unui cont special de economisire sub formă de depozit, titularul contului individual de economii putând fi orice copil care este cetățean român și nu a împlinit vârsta de 18 ani. Conform O.U.G. nr. 104/2018, contul individual de economii Junior Centenar se deschide pe numele copilului, automat, la unităţile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinţi, din partea reprezentantului legal al copilului sau a împuternicitului acestuia.
Titularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiţia ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minimum 1.200 lei.
Programul este operațional de la data de 1 ianuarie 2019, primele depuneri de sume în conturi individuale de economii la ghișeele unităților Trezoreriei Statului din județul Argeș înregistrându-se în data de 4.01.2019.
„Menționăm că în contul individual de economii Junior Centenar se pot depune de către reprezentantul legal al titularului sau de către alte persoane, oricând, sume de bani în lei, prin virament, mandat poştal, prin oficiile Companiei Naţionale «Poşta Română» S.A., sau în numerar, prin casieriile unităţilor Trezoreriei Statului”, după cum am aflat de la șeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, Lucrețiu Tudor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata