Scandal înăbuşit sub capac la Universitatea Piteşti. Profesorul Baidan şi-a dat demisia, ca să nu fie dat afară

1 2.155

Confruntată cu mai multe scandaluri ce l-au avut ca personaj principal pe Paul Baidan, profesorul care le preda muzica viitorilor preoți, conducerea Universității Pitești a reușit, într-un final, să scape de acesta. Cum? Convingându-l să… își dea demisia. Totul a pornit de la o sesizare a mamei unui student în anul II de la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Artă, secția Pedagogie muzicală, înaintată Consiliului de Administrație al UPIT anul trecut, sesizare ce îl privea pe profesorul Baidan. În sesizarea făcută la sfârșitul lui 2018 se susținea că profesorul Baidan a pretins și primit sume de bani de la studenți pentru promovarea examenelor și pentru coordonarea și promovarea examenului de licență. Deși au dat banii, susținea femeia, studenții nu au fost promovați, unul dintre aceștia fiind fiul său, obligat să se mute la Universitatea din Târgoviște. Pornind de la sesizarea femeii, cazul a fost anchetat în cadrul UPIT de către Comisia de disciplină și finalizat de curând.

Schimb pe schimb. Denunțătoarea și-a retras declarația, profesorul Baidan și-a dat demisia

Iată concret ce scrie în raportul întocmit de către cei de la UPIT:
„Lucrarea nr. 2/2018 privind sesizarea formulată de Roșu Cristina în numele fiului ei Roșu Cristian, student în anul II al Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Artă, secția de Pedagogie muzicală, înaintată de Consiliul de Administrație privind pe prof. univ.dr. Paul Baidan, sesizare în care se susține că acesta a pretins și a primit sume de bani de la studenți pentru promovarea examenelor din anii de studii, precum și pentru coordonarea și promovarea lucrării de licență, unii dintre studenții care au dat bani nefiind promovați, printre care și fiul ei, care a fost nevoit în astfel de condiții să se transfere de la Universitatea din Pitești la Universitatea Valahia din Târgoviște. Totodată, în sesizare s-a mai arătat că profesorul Paul Baidan nu respectă orarul privind programarea examenelor, întârziind cu orele începerea lor, precum și faptul că are un comportament necorespunzător în relațiile cu studenții.
Efectuându-se audieri în cauză, s-a constatat de către Comisie, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani pentru promovarea examenelor de studii și de licență, că nu sunt suficiente temeiuri care să atragă incidența unei alte răspunderi decât cea disciplinară, cum este răspunderea penală, care să determine trimiterea sesizării la organul competent.
În legătură cu celelalte fapte sesizate privind întârzierea repetată pe o durată mai mare de la ora programată pentru începerea examenelor, incidentă articolului 22, lit. b) din Regulament și, respectiv, comportamentul necorespunzător în relațiile cu studenții, fapt incident prevederilor art. 22, lit. h) din același Regulament, petiționara Roșu Cristina, cu acordul fiului ei, Roșu Marian Cristian, în numele căruia a făcut sesizarea, și-a retras din fața comisiei această sesizare, astfel că, în baza art. 11 pct. 2, lit. e) din Regulament, Comisia a dispus clasarea cauzei ca urmare a retragerii sesizării de către autorul acesteia.
De menționat că la aceeași dată de 9.10.2018, când a avut loc în fața comisiei retragerea în scris a sesizării de către petiționara Roșu Cristina, și domnul prof.univ.dr. Paul Baidan, prin declarație scrisă, dată, de asemenea, în fața Comisiei, a menționat că va consimți să-și înceteze contractul de muncă începând cu data de 15.10.2018, contract ce era încheiat pe o perioadă determinată de 1 an, dat fiind statutul său de pensionar, cerere ce a fost aprobată în acest sens prin hotărârea nr. 15/16.10.2018 a Consiliului de Administrație al Universității din Pitești”.

Rectorul Chirleşan: „Dl. Baidan a înţeles că face mai bine şcolii demisionând”

20 chirlesan„Discuția s-a purtat la Comisia de disciplină; dânsul era pensionat oricum și pentru toate chestiile care s-au discutat acolo a venit azi raportul. Ca să înceteze atmosfera proastă, el a fost de acord să își dea demisia din acel moment. Spiritele au fost, într-adevăr, foarte încinse, dar nu a putut nimeni proba cele afirmate. Dumnealui a înțeles că o discuție în contradictoriu, cu ecouri, face rău școlii. Au planat, într-adevăr, multe suspiciuni, iar dumnealui a înțeles că face mai bine școlii demisionând”, ne-a declarat, diplomatic, rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan.
Asta este partea oficială și oarecum diplomatică legată de încheierea unei situații tensionate care a fost analizată în Comisia de disciplină a instituției. Pe surse, am aflat însă că, sătul de atâtea plângeri, rectorul Dumitru Chirleșan i-a confruntat față în față pe denunțătoare și pe profesor, după care a scos din sertar demisia în alb a profesorului de muzică. Iar acesta a semnat-o, mulțumit fiind că lucrurile nu vor căpăta și o turnură penală.

Profesorul Baidan nu e la primul scandal cu bani. Studenţii i-au dat bani pentru taxele şcolare, iar acestea nu au fost plătite

La începutul anului universitar 2015-2016, la Facultatea de Teologie, specializarea Pedagogie Muzicală, au fost exmatriculați nouă studenți pentru neplata taxelor de școlarizare, fără ca aceștia să fi fost înștiințați. În prag de licenţă, cei nouă studenţi s-au trezit că nu mai au calitatea de studenți și asta pentru că nu și-au plătit taxele. Ce se întâmplase, de fapt? Studenţii, mult prea ocupaţi cu locurile de muncă pe care le au, îi dăduseră profesorului Paul Baidan banii de taxe, ca să plătească el în locul lor. Cel puțin asta a fost explicația oficială a profesorului luat la întrebări după ce a izbucnit scandalul. Banii însă nu au mai ajuns în contabilitatea universităţii, iar conducerea a decis să-i dea afară pe studenţii „rău-platnici”. Până la urmă, banii au fost depuși, iar pentru a soluționa situația celor nouă studenți afectați, Senatul UPIT a adoptat o hotărâre în ultima ședință înainte de a intra în vacanță, prin care a reglementat situația. Astfel, hotărârea Senatului Universității din Pitești nr. 161 din data de 25.07.2016 a stipulat anularea parțială a ordinului de exmatriculare emis în octombrie 2015 prin retragerea unui număr de nouă studenți de pe acest ordin și, implicit, conferirea drepturilor care decurg din acest demers.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Datorită profesorului Baidan Pitești Argeș are –
    -Filarmonica .
    -Secția Pedagogie Muzicală
    -secția Teatru .
    -Corul Sf Ioan

    O statuie merită in Pitești P.Baidan !!!!!
    A făcut ce alti nu visau posibil și ce alti incercau de ani 😉
    A făcut cum spune cântecul in stilul lui:) cu top profesori din Țara asta și top profesori Români din lume !
    Paul Baidan ești mare!!!! Noi
    am înțeles personalitate ta !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata