Primăriţa către Lavinia Năstase: „Eşti mai şantajabilă decât oricine, domnişoară…”

0 666

# O altă înregistrare din biroul nr. 1 al Primăriei Ştefăneşti # Lavinia către primărița Ioana Jenica Dumitru: ” Îți fac reclamație…”, după care îi adresează un alt reproș: „Și tu să îndrăznești să-mi pui tampoanele amestecate cu crucea și cu agheasma!… Așa ceva nu se face!…”
În ultimele două ediții din “Jurnalul de Argeș” v-am prezentat două înregistrări halucinante din birourile Primăriei Ștefănești. Ambele cu acuze foarte grave, atât de corupție, cât și cu conotații sexuale. Prima din biroul juristei Carmen Neșu, în care personaje au fost jurista și vicele Gelu Mihalcea, cealaltă din biroul primăriței, în care primadonă a fost Lavinia Năstase, iar în postură de acuzate – primărița Jenica Dumitru, jurista Carmen Neșu și șefa de la Achiziții, Lavinia Mincă. Într-un limbaj violent și porcos, la care martor a fost și preotul Ioan Zinculescu, Lavinia Năstase i-a profețit primăriței că va intra în pușcărie, pe Carmen Neșu a făcut-o analfabetă și a expediat-o pe centură, iar pe Claudia Mincă a denumit-o calomnios ”colectoarea de șpăgi”. Ei bine, după aceste două înregistrări, am primit și o a treia, care dovedește fără dubiu că primărița Ioana Jenica Dumitru nu mai are nicio autoritate în Primăria Ștefănești.
În această a treia înregistrare, efectuată tot în biroul edilului, asistăm la un dialog la fel de halucinant, având drept subiect un posibil șantaj. Iar personajul care îi aruncă vorbe grele primăriței, amestecând crucea şi agheasma cu tampoanele, e Lavinia Năstase, directoarea Centrului Cultural Ștefănești. Ioana Jenica Dumitru nu se lasă nici ea mai prejos și, la ”strigarea” cu parfum de insinuare a Laviniei cum că pe ea n-o șantajează nimeni, primărița îi răspunde Laviniei că, dimpotrivă, ”ești mai șantajabilă ca oricine, domnișoară!”.
Dialogul între cele două a avut loc la începutul lunii septembrie, la scurt timp după ce Lavinia Năstase a trebuit să își ia lucrurile și să plece din biroul de la Centrul de Promovare a Turismului spre a se muta în cel din Centrul Cultural, fapt ce a scos-o din minți.

Lavinia către primăriță: „Pentru că ce-ai făcut ieri-dimineață, să-ți pui zdreanța la ușă, să-ți pui
câinele…”

Lavinia Năstase: Încă o dată întreb: cum procedăm? Ia las-o mă să dea, să încep și eu să fac reclamații. Ia să-mi dea lucrurile afară! Îți fac reclamației și ție (n.red. – primăriței Jenica Dumitru) și ei (se referă la jurista Carmen Neșu, n.red).
Jenica Dumitru: Da, să-mi faci. Fă-i cui vrei tu reclamație…
Lavinia Năstase: Pentru că ce ai făcut ieri-dimineață, să-ți pui zdreanța la ușă, să-ți pui câinele! (n.red. – face referire la Luiza Dobrescu, cea care este consilierul de imagine al primăriței și care nu a lăsat-o să intre în biroul acesteia spre a face scandal). Și tu să îndrăzneşti să-mi pui tampoanele amestecate cu crucea și cu agheasma!… Știi cât de mult țin la asta! Așa ceva nu se face!… Sunt două lucruri peste care nu trec. Când mi-ai dat fata afară, când mi-a dat fata afară Luiza și a plâns o jumătate de oră și tu n-ai spus nimic… Peste aceste două lucruri eu pe lumea asta n-am să trec. N-am să trec, da?
Jenica Dumitru: Dacă vrei să mai avem o discuție normală astăzi, nu țipi la nimeni, da?
Lavinia Năstase: Deci, pe mine nu mă amenință și nu mă șantajează nimeni, da?
Jenica Dumitru: Ești mai șantajabilă decât oricine, domnișoară, ca să fie clar…
O voce de femeie intrând în birou, probabil Claudia Mincă: A plecat?
Jenica Dumitru: Gata.
Claudia Mincă: Cum adică ați șantajat-o și ați amenințat-o?

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata