Un preot de la Mavrodolu a dus 25 de copii la restaurant şi le-a oferit cadouri şi o masă de Crăciun

1 1.992

Părintele Paul Stănescu, slujitor al Bisericii Mavrodolu din Pitești, are în derulare mai multe proiecte prin intermediul cărora cei aflați în nevoi sunt ajutați. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, părintele Stănescu a oferit o bucurie fără precedent unor copii din Pitești, Ștefănești și Mozăceni. Joi, 13 decembrie, la Restaurantul Casa Boierului din Pitești, prin intermediul preotului Paul Stănescu, 25 de copii, cu vârstele cuprinse între patru luni și 16 ani, au primit o masă caldă, dulciuri și cadourile pe care le-au cerut Moșului. Preotul l-a îndemnat pe fiecare copil să îi scrie lui Moș Crăciun, iar dorințele acestora au fost ascultate de câțiva semeni binevoitori.
Copiii nu au cerut lucruri scumpe, așa cum spune părintele Stănescu: „Au fost destul de modești, dar oamenii care s-au implicat au fost darnici. Copiii au cerut jucării, dulciuri, căciuli, mănuși și fulare. Pe lângă ce au cerut ei, am pus mai multe lucruri. Oamenii care m-au sprijinit au cumpărat tuturor copiilor și haine, încălțăminte de iarnă. Ne-am bucurat de ospitalitatea celor de la localul Casa Boierului. Patronul de aici a făcut studii teologice, ne știm din facultate. Localul a oferit mâncare și tort copiilor. Ce au consumat a fost din partea casei. Dumnezeu a lucrat cum se poate mai bine!”, ne-a spus părintele Stănescu.
Campania realizată de părintele Paul Stănescu nu ar fi fost posibilă fără oamenii binevoitori care cred în harul său şi care, alături de el, vor să ajute oamenii necăjiţi din comunitate, mai puţin norocoşi decât ei. „Le-am dăruit absolut tot ce au cerut. Am avut vreo două doamne voluntare. Ne-am împărțit scrisorile între noi. La rândul nostru, am mai găsit câte o persoană care a vrut să ajute și care a fost încântată de idee. La un moment dat nu mai aveam scrisori, dar aveam cereri de la oameni care voiau să ajute. Aproximativ 10 persoane s-au alăturat acestui proiect”, a adaugat preotul.

„Se citea tristețea în ochii copiilor”

Problema copiilor care suferă din cauza sărăciei a fost prioritatea activităților preotului, originar din comuna Catanele, județul Argeș. Preotul a urmărit reacțiile celor 25 de copii care au primit cadouri. „Cred că unii dintre ei participă pentru prima oară la un astfel de eveniment, dacă nu toți. Erau timorați. Se citea tristețea în ochii lor. În momentul în care l-au văzut pe Moș Crăciun, toți au sărit de pe scaune și s-au dus spre el în fugă”, a continuat preotul. Tot el ne-a mărturisit de unde a pornit această inițiativă: „Nu este primul an când fac lucrul acesta. Ideea mi-a dat-o, acum vreo 10 ani, o doamnă din București, de la BRD, care m-a rugat să îi trimit scrisori ale copiilor către Moș Crăciun. E ceva puțin mai delicat, dar frumos. Pe de o parte, nu știm ce cer copiii și nu știm dacă avem sponsori. Pornim cu inima îndoită, dar ne rugăm la Dumnezeu și la Sfântul Nicolae să fie mai darnici”.

Citește și
1 Comentariu
  1. Georgiana spune

    „Îngerul cu barbă” este părintele Paul pt foarte mulți oameni in necaz…dânsul prin harul cu care l-a înzestrat Dumnezeu și cu blândețea dansului ajută sufletele amărâte să treacă mai ușor peste situațiile neplăcute ale vieții! Să fiți sănătos părinte și să aveți sărbători binecuvântate și liniștite alături de cei dragi !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata