Peste 230 de situații de urgență în Argeș în vacanța de Revelion

0 725

În perioada 28 decembrie 2018-3 ianuarie 2019, s-au înregistrat peste 230 de situații de urgență. Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeș au fost solicitate şi au intervenit la: 10 incendii (locuinţe, anexe gospodăreşti, autoturisme și vegetație uscată etc.), 8 acţiuni pentru asigurare zonă, 8 acţiuni pentru asistenţă persoane, 6 accidente rutiere şi 5 acţiuni la alte situaţii de urgență, iar echipajele SMURD au acționat în 193 de cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată 20 de controale de specialitate pe linia prevenirii incendiilor la unităţi de turism şi unităţi de alimentaţie publică, în urma cărora au fost depistate 52 de deficiențe și s-au aplicat 27 de avertismente și 11 amenzi, în cuantum de 11.500 de lei.

Pe timpul controalelor au fost desfăşurate şi activităţi de instruire şi informare preventivă a factorilor de răspundere şi a personalului angajat în vederea asigurării şi respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata