De ce oare nu ne mai miră? ITM a pus batista pe ţambal în accidentul de muncă al balerinei de la Davila

0 898

# Inspectorii de muncă n-au dat nicio sancțiune în cazul balerinei care a căzut în cap pe scena teatrului și a zăcut inconștientă minute bune, fiind transportată cu salvarea la Spitalul Județean # E incredibil nu doar că balerina nu a fost informată cu privire la rezultatul anchetei, dar nici măcar n-a fost audiată pe parcursul derulării ei # ITM Argeș a preferat să ia date doar de la reprezentanții instituției în culpă, Teatrul Alexandru Davila, care ar fi fost culmea să se autoincrimineze

Reclamând condițiile grele de muncă de la Teatrul Alexandru Davila, una dintre dansatoarele corpului de balet, Andreea Dragnea, a dezvăluit Jurnalului de Argeș, anul trecut, cum colega sa, balerina Ramona Titov, a avut un accident de muncă grav, căzând în cap în timpul unor repetiții. Andreea Dragnea a dezvăluit, printre altele, că sala de balet de la teatru este plină de igrasie și că s-a încercat mușamalizarea accidentului balerinei Ramona Titov, care a zăcut inconștientă mai multe minute. Dansatoarea s-a ales cu edem cerebral și a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, iar ITM Argeș a deschis un dosar în acest sens. Iar acest dosar a fost finalizat la sfârșitul lui 2018, potrivit șefului serviciului Control securitatea muncii, Cristian Soare.
„A fost un dosar în cercetare în legătură cu un accident de muncă cu întreruperea temporară a muncii. În decembrie s-a încheiat. Nu au fost sancțiuni. Am luat câteva măsuri ca să nu se mai întâmple, respectiv revizuirea evaluării de risc, revizuirea planului de intervenție, prelucrarea procesului-verbal al cazului respectiv cu toți angajații. O altă măsură dispusă a fost plata zilelor de concediu medical doamnei”, ne-a declarat Cristian Soare. Cu alte cuvinte, există faptă și vinovăție, dar nu există nicio sancțiune. Doar… „prelucrarea procesului-verbal al cazului respectiv cu toți angajații”. Adică un fel de bla, bla, bla sau să ne facem că lucrăm. Ei bine, chiar dacă încă de la început au existat suspiciuni de mușamalizare a cazului, acum avem și confirmarea. Iar ea e întărită de faptul că victima accidentului de muncă, respectiv balerina de la Davila, n-a fost audiată nici măcar un minut de inspectorii de la ITM Argeș și nici nu i s-a comunicat rezultatele anchetei.
Balerina Ramona Titov: „Deși sunt parte vătămată, nu am semnat nimic și ar fi trebuit să iau la cunoștință”
Ramona Titov a rămas foarte surprinsă atunci când i-am telefonat pentru un punct de vedere legat de încheierea cercetărilor pe marginea accidentului său de muncă. „Nu am luat la cunoștință, nu am primit actele. Din câte știu, concediul medical se plătește cu 75% și dacă este accident de muncă, cu 100%. Or, eu am luat până acum, de la teatru, doar 75%, ca pentru un concediu medical. Trebuie să se depună niște acte ca să iau diferența de 25% înapoi. Dacă cei de la ITM au terminat ancheta, cum spun ei, e ciudat că, deși sunt parte vătămată, eu nu am semnat nimic și ar fi trebuit să primesc ceva, să semnez ceva, să iau la cunoștință. Nu am primit nimic oficial, nu am ce să comentez. Din punctul meu de vedere, ancheta nu s-a terminat. Pe mine nici măcar nu m-au audiat, deși sunt parte vătămată. Dacă nu am acte, înseamnă că nu s-a terminat Am avut îngrijiri medicale mai multe zile, sunt actele medicale depuse. Deci, nu am ce să comentez. Eu aștept încă să văd soluționarea ITM-ului. Nu am ce să comentez în legătură cu schimbarea condițiilor de muncă. Sunt alții care se ocupă de condiții. Eu nu sunt angajată să spun ce condiții de muncă sunt, sunt balerină la Teatrul Davila. Încă sunt…”

Managerul Nicolae Poghirc o comite din nou

Balerina ni s-a părut destul de rezervată în declarații, ba chiar timorată, semn că dictatura terorii de la Teatrul Alexandru Davila, reclamată încă de anul trecut de mulți dintre salariații instituției, nu a încetat. Ba chiar s-a amplificat, dacă avem în vedere și ședința Consiliului de Administrație din această săptămână, în care același manager a impus modificarea Regulamentului de Ordine Interioară, astfel încât angajații să nu mai facă înregistrări audio și video în teatru. Ba, mai mult, tot prin ROI se interzice folosirea telefoanelor mobile în timpul repetițiilor, sub amenințarea desfacerii contractului de muncă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata