„Da, noul spital de la Mioveni a primit 3,9 milioane euro din Fondul de rezervă al Guvernului”

0 664

# Ne-a declarat primarul Ion Georgescu, care dă, astfel, lovitura pe final de an

Vești excelente la final de an privind finanțarea viitorului spital de la Mioveni, ce va fi cel mai modern din țară.
”Da, noul Spital din Mioveni a primit din Fondul de rezervă al Guvernului aproape 4 milioane de euro. Printr-o hotărâre de Guvern dată pe 20 decembrie, se prevede alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unele unități administrativ-teritoriale. Astfel, din suma totală alocată la nivelul țării, de 123.311.000 lei, Mioveniul a primit cei mai mulți bani, respectiv 18.000.000 lei, echivalentul a 3.862.826 euro la cursul euro al zilei. Acești bani vor fi alocați exclusiv lucrărilor de finalizare a noului spital din Mioveni. Aș mai vrea să precizez că în vara acestui an, prin programul guvernamental PNDL2, viitorul spital din Mioveni a mai primit de la Guvern o finanțare în valoare de 93,6 milioane lei, echivalentul a 20.000.000 euro”, ne-a declarat primarul Ion Georgescu.
Pe șantierul noului spital din Mioveni au început de mai multe săptămâni lucrările de anvelopare exterioară a clădirii. Deși ne aflăm în plină iarnă, constructorul lucrează cu motoarele turate, zilnic aproximativ 240 de muncitori și ingineri asigurându-se că termenele stabilite sunt în grafic.
Panourile exterioare, care nu au doar rol estetic, ci și de protecție termică, au fost montate în procent de peste 35%. Ca și element de inedit, acestea sunt proiectate să se curețe singure, cu fiecare ploaie, iar culoarea și caracteristicile rămân neschimbate pentru mult timp.
Viitorul spital din Mioveni va intra în probe în august 2019, iar personalul medical va începe să lucreze din septembrie 2019.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata