Mioveni. Amenzile pot fi plătite la jumătate în maximum 15 zile de la primirea procesului-verbal

0 29

Primăria orașului Mioveni, prin Biroul Urmărire – Venituri, anunță cetățenii că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, sumele reprezentând amenzi, prevăzute în procesele-verbale de contravenție, pot fi achitate în cuantum de jumătate în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
Este obligatoriu să păstrați până la data achitării documentul prin care se constată data la care ați primit procesul-verbal (plic, procesul-verbal de comunicare prin afișare la domiciliu etc.).
Informaţii suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata