„Cel mai mare porc l-a avut Gigel Boţârcă. N-am crezut că există aşa ceva”

0 1.336

# Ion Dumitru, preşedintele primarilor argeşeni, trage linie după Ignatul de la Goleşti, ediţia 2018 # Bilanțul Ignatului de la Golești: 22 de porci sacrificați și vreo 60 de primari prezenți

Primarii din Argeș s-au adunat vineri, 21 decembrie, la Muzeul Golești și s-au întrecut în tăierea porcilor. În total, peste o tonă de carne a fost preparată pe loc și donată centrelor de bătrâni și copii aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeș. Cel mai mare porc a depășit 500 de kilograme.
Nu toți primarii au fost prezenți, însă. Chiar și așa, președintele Filialei Județene Argeș a A.Co.R., primarul Ion Dumitru de la Albota, se declară mulțumit de modul cum s-a desfășurat întregul eveniment.
„Le dau nota 10 primarilor. După ce mulți au anunțat că nu vin, au fost vreo 60 de primari în total, de la toate partidele. Avem și noi problemele noastre, nu este rea-voință. Am tăiat 22 de porci. Făcea un comentariu unul, pe facebook, că «ciuma roșie» dă porci. Ciuma roșie?! Noi am făcut un act de caritate, am dat peste o tonă de carne”, a replicat primarul Ion Dumitru.

„Cel mai mare porc l-a avut Gigel Boțârcă”

Anul acesta, nu doar unii primari au lipsit, ci și clasamentul celor care au adus cei mai mari porci. Asta ca să nu iasă discuții ș rivalități între edili. Chiar și așa, unul dintre exemplarele sacrificate a ieșit în evidență, cântărind 550 de kilograme.
„Eu am avut doi porci la 120 de kilograme. Colegul nostru Boțârcă (primarul orașului Topoloveni, n.red.) a venit cu un porc de 550 de kilograme. Ce clasament să mai facem?! Poate să le fi dat o diplomă de participare. Dar și cu diplomele acestea, știți cum e… Nu mi se pare atât de bine să ne umplem de diplome. Eu am făcut și donații la biserici, dar n-am spus niciodată și nu m-am lăudat. Cel mai mare porc l-a avut Gigel Boțârcă. N-am crezut că există așa ceva”, a continuat președintele Filialei Județene Argeș a A.Co.R., primarul comunei Albota, Ion Dumitru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata