Liviu Popescu, noul director al Direcţiei pentru Sport Argeş: „Am avut şi eu susţinere politică. Sunt singurul membru PSD din Direcţie”

0 323

# De când sunteți angajat la Direcția pentru Sport și ce funcții ați îndeplinit de-a lungul timpului?
– Am avut doar două funcții până acum. Întâi am fost director executiv adjunct și m-am ocupat de problemele de tineret. Pe vremea mea am reușit să facem niște lucruri bune, printre care rețeaua de calculatoare din Direcție și Centrul de tineret. Acestea au fost marile realizări pe care le-am avut în perioada 2001-2003, când m-am ocupat în special cu problemele de tineret. După 2003, când am renunțat să mai fiu director pe tineret pentru că deja în 2003 se mutase la Învățământ, la Inspectoratul Școlar, conform legii puteam opta pentru o funcție publică și așa am optat pentru o funcție publică de execuție și anume consilier clasa I, gradul profesional superior. În Direcție sunt, așadar, de 18 ani…
# În ce context ați fost numit director?
– Mi s-a părut o idee foarte bună chestia asta că personalul care va conduce Direcția să fie din cadrul Direcției. M-am bucurat foarte mult pentru că până la urmă dl. ministru Bogdan Matei a luat această hotărâre înțeleaptă. De ce? Păi, am experiență mare în cadrul Direcției, știu problemele de bază, cu ce se confruntă sportul și cu ce se confruntă tineretul. Sunt niște probleme dificile totuși și zic eu că o persoană care venea din afara Direcției avea mult timp de petrecut până învăța fenomenul.

„Putea veni și altcineva din afara Direcției, dar dacă așa a hotărât dl. ministru…”

# Câți angajați are Direcția?
– Angajații la ora actuală sunt 34. Avem 39 de posturi, dar 5 sunt vacante.
# Veți mai face angajări?
– Conform legii, posturile sunt blocate. Poți face angajări numai dacă în cursul anului respectiv pleacă la pensie sau în altă parte două persoane. Și în aceste condiții se poate face concurs numai pentru un singur post.
# Dvs. aveți vreo susținere politică?
– Asta este o chestiune foarte clară. De regulă, există susținere politică. Politicul se implică în administrație și nu se poate altfel. Da. Am avut și eu susținere politică din partea PSD, pentru că eu sunt membru PSD de foarte multă vreme. Sunt și singurul membru PSD din Direcție… Putea veni și altcineva din afara Direcției, dar dacă așa a hotărât dl. ministru…
# Care ar fi principalele planuri?
– Planuri sunt foarte multe, dar să vedem și dacă reușim să le și realizăm. În primul rând, ar fi îmbunătățirea activității de tineret, iar apoi sportul pentru toți, deci activitatea sportului de masă. În toate proiectele UE sportul de masă este vioara întâi, pe când sportul profesionist este practicat de profesioniști și este lăsat la îndemâna cluburilor și a federațiilor de specialitate, federații olimpice și federații care nu sunt olimpice. După câte știți, acum ministerul ajută și sportul profesionist, pentru că fără ajutorul statului este foarte greu să ai rezultate, având în vedere situația noastră materială. Tineretul este o activitate foarte importantă la noi. Trebuie să dezvoltăm foarte mult activitatea din Centrul de tineret și asta va fi o preocupare permanentă și participarea cu programe, care este obișnuită în activitatea de tineret. Acestea ar fi principalele probleme cu care ne vom confrunta în continuare. Mai avem multe de rezolvat în legătură cu terenurile. Sala Sporturilor are niște litigii, terenurile de acolo sunt intabulate, dar sunt litigii în special pe partea terenului care l-au luat cei de la Metabet și la care acum ministerul a făcut din nou o acțiune în instanță. Mai avem și niște probleme cu niște particulari…

„Primăria Pitești vrea, într-adevăr, Sala Sporturilor și terenurile aferente, dar sunt litigii și nu cred că se poate”

# Am înțeles că Ministerul Sportului vrea să dea Sala Sporturilor către Primărie…
– Din cauza litigiilor nu cred că se poate. Până când un teren nu este intabulat și este curat din punct de vedere legislativ, nu poate să fie trecut la o altă entitate. Este un lucru clar. Primăria Pitești vrea, într-adevăr, Sala Sporturilor și terenurile aferente, dar din cauza litigiilor tot dosarul este oprit la nivelul Ministerului Justiției, care va da o rezoluție în sensul acesta. Adică da sau nu. Părerea mea este însă că nu se poate da o soluție favorabilă. Primăria are bani și ar putea într-adevăr să construiască o sală de sport la un nivel la care avem și noi pretenții. Din câte știu, planurile Primăriei erau să facă o sală de sport de 5.000 de locuri în Pitești. Eu zic că ar trebui să gândească mai mult spre viitor, să se gândească nu numai pentru a ocupa cele 5.000 de locuri la un spectacol sportiv, trebuie să ne gândim pentru atragerea de competiții internaționale, iar atunci sunt alte discuții.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata