Lecţia de istorie. Ce a urmat Marii Uniri

0 148

Putea România să rămână neutră în Primul Război Mondial? A meritat sacrificiul imens al românilor? Au românii un destin implacabil având ca fond principal suferința? Greu de răspuns. Sunt întrebări mai degrabă retorice. Este greu să redai în câteva fraze ce a urmat, dar cred că, la sfârșit, puteți trage niște concluzii.
1928. Perioada de grație. Lupta continuă pe culoarele primăriilor suburbiilor Parisului, unde se semnează tratatele de pace: Versailles, Saint Germaine, Trianon, Sevres… Se obține maximum din ce se putea obține datorită unei echipe excepționale de negociatori conduse de Ionel Brătianu și cu contribuția remarcabilă a reginei Maria. Spre sfârșitul decadei se produce o pierdere cu consecințe majore: părăsesc scena politică și viața regele Ferdinand și marele Ionel Brătianu.
1938. Criza economică mondială (1929-1933) lovește și economia românească, care are totuși resurse să-și revină repede și să atingă ritmuri de dezvoltare incredibile: peste 5%, printre cele mai mari din lume. Cu mult peste Grecia, Ungaria, Austria… Dezvoltare culturală fără precedent. Nori negri deasupra Europei întunecă și cerul României. Domnește regele Carol al II-lea, urât de unii, adulat de alții. Statisticile sunt de partea sa: sub domnia sa România cunoaște perioada cea mai fastă din întreaga sa istorie, dar ultima.
1948. Al doilea Război Mondial. 1940, anul nefast când România Mare începe destructurarea, pierzându-se teritorii sub presiunea rușilor, ungurilor și bulgarilor. Din nou pierderi imense într-un război fără orizont, sub semnul implacabil al destinului nostru de popor: nu ne putem împotrivi. Suntem trădați, o nouă dovadă cât valorăm în ochii stăpânilor. Lovitura primită este dublă: experimentul comunist care distruge întregul eșafod construit cu migală, mari eforturi, timp de un secol, civilizația tradițională și, pe de altă parte, spolierea sălbatică al țării.
1958. Victoria comunismului. Stalinizarea țării. Distrugerea elitei politice și culturale. Promovarea mediocrităților fidele noii puteri. Se pun bazele unei economii consumatoare de mari resurse, din start falimentare. Trebuie menționat totuși un eveniment cu urmări majore pentru perioada următoare: retragerea trupelor sovietice din țară.
1968. Deși se aplică în continuare o politică economică greșită, se fac primii pași spre independența reală față de Moscova, care va culmina cu refuzul României de a participa la invazia Cehoslovaciei în august 1968. Moment de demnitate și onoare care nu mai fusese atins până atunci, dar nici în perioada care a urmat. Ceaușescu devine un lider apreciat și stimat în ansamblul relațiilor politice mondiale. Din nefericire, nu a avut nici caracterul, nici inteligența să speculeze acel moment în favoare poporului său.
1978. Primele semne de intoxicare a economiei. Încet, încet, Ceaușescu își pierde din popularitatea creată artificial de propaganda occidentală. Instaurează dictatura. Cultul „personalității conducătorului” are consecințe catastrofale pentru societatea românească, și așa bolnavă.
1988. Cea mai sumbră decadă din istoria românilor. Niciodată în istoria noastră, un conducător nu a îndrăznit să-și înfometeze poporul. Sistemul este atât de bine pus la punct încât a reușit să susțină un lider cu grave tulburări psihice. Cazul nu este singular în istoria omenirii. O criză fără precedent cuprinde România. Apar semnele sfârșitului sistemului comunist și implicit al dictatorului Ceaușescu.
1998. Căderea comunismului în lume și în România, singura țară în care căderea comunismului s-a făcut prin vărsare de sânge. De ce a fost nevoie? Cine au fost teroriștii? Sunt întrebări neelucidate. Ceea ce ridică mari semne de întrebare… O jumătate de veac de jaf comunist nu ne-a fost de ajuns. Urmează cel de-al doilea mare jaf din istoria României după cel din anii ‚50. Îmi închipui un conac jefuit până la cercevele. Au mai rămas zidurile și acoperișul. Și acestea valoroase ca jaful să continue. Jaful ca expresie a unui experiment, care, din păcate, nu va înceta curând.
2008. Intrăm în N.A.T.O. (2004) și în Uniunea Europeană (2007), evenimente cu consecințe foarte importante pentru evoluția noastră ulterioară. Milioane de români părăsesc țara, căutând o slujbă mai bună în Europa occidentală, cu consecințe pozitive, dar și negative. Civilizația tradițională românească este subminată la bază, ceea ce nici comuniștii nu au reușit mare lucru. Răul, ca expresie la cel mai înalt grad a experimentului, macină toate structurile societății.
2019. O sută de ani de la Marea Unire. Se încheie un cerc. Din cei o sută de ani, optzeci de ani au fost de suferință. Suferința este darul lui Dumnezeu. Acum înțelegeți de ce Papa Ioan Paul al II-lea a spus că România este „grădina Maicii Domnului”?
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata