Lecţia de istorie. Treceţi, batalioane române, Carpaţii!

0 145

A fost marșul cel mai cântat în aceste zile, de la copii și tineri până la oameni cu părul alb. Am văzut mulți oameni în toată firea plângând, de m-am întrebat ce resorturi intime s-au declanșat de i-au determinat să facă acest lucru. De ce filmulețul acela cu copiii de la Școala ”Mihai Eminescu” din orașul nostru a devenit viral pe internet în toată țara?
O explicație ar fi aceea că s-a recreat acel moment de mare entuziasm de acum o sută de ani, când ostașii din Vechiul Regat, cum i se mai spunea României pe atunci, au pornit să-i elibereze pe frații lor din Transilvania și, după cum se cunoaște, i-au eliberat după mai bine de doi ani, cu prețul unor imense sacrificii, a peste o jumătate de milion de vieți omenești. Ba, mai mult, după terminarea războiului, când honvezii maghiari și bolșevicii lui Bela Kun întrecuseră măsura în grozăvii legând preoții români ortodocși de cozile cailor și târându-i pe ulițele satelor până ce deveneau grămezi informe de carne, armata română din Vechiul Regat a pus mâna din nou pe arme și nu s-a oprit decât la Budapesta.
Deși a fost marșul cel mai cântat, momentul nu a fost cel mai adecvat. Dacă cineva s-a îngrijorat, să stea liniștit, pentru că oamenii care plâng nu sunt periculoși. Batalioanele române nu vor mai trece niciodată Carpații! Pentru că nu va mai fi nevoie sau, mai grav, nu se va mai putea.
Dar ce părere aveți de faptul că în zilele când la București, la Iași și, de ce nu, în toată țara se cânta cu foc și patos ”Treceți, batalioane române, Carpații” undeva în Transilvania se cocea prima segregare numită pompos ”Alianța Vestului” între patru orașe mari din Transilvania: Cluj, Timișoara, Arad și Oradea. Desigur, cu multă abureală: proiecte comune în domeniile infrastructurii și al dezvoltării, bla, bla, bla… Hai să nu ne mai ascundem după deget și să o spunem pe aia dreaptă: dumnealor vor autonomie, ca să nu mai sufere din cauza politicilor proaste ale Bucureștiului…
Alianță la care vor adera, încet, încet, toate orașele transilvănene mari, retrasându-se într-un fel granița dinainte de 1918. Și pentru că pe domnii de acolo în mod sigur nu-i deranjează numai politica economică a Bucureștiului, nu-i greu de anticipat ce va urma. De altfel, aflu zilele acestea că și iubita noastră Alba Iulia, capitala Marii Uniri, a anunțat că vrea și ea, la pachet cu Sibiul. Să vă mai spun cine își râde în pumni?
Urmașii înaintașilor Marii Uniri socot că a sosit momentul să tragem linie între proști și deștepți, între hoți și cinstiți, mulțime și elite, cu alte cuvinte, între transilvăneni și restul României.
Să știți că nu e de mirare. Acum o sută de ani era la fel de frig ca acum. O sută de mii de oameni, chiar mai mulți după unele surse, așteptau înfrigurați să se citească rezoluția de unire și să plece acasă. Înăuntru însă, erau dicuții aprinse care nu se mai terminau. Și atunci, nici Dumnezeu nu a mai putut răbda: episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a ieșit cu de la el putere în fața mulțimilor și a strigat cât îl țineau puterile: „Fraților, ne-am unit!” Atunci s-a pornit un vuiet care i-a speriat atât de tare pe cei dinăuntru, încât nu au mai stat pe gânduri și au ieșit repede să citească rezoluția. Dintre cele trei provincii istorice, doar Bucovina s-a unit necondiționat cu România. Din păcate pe bucovinenii de la Cernăuți i-am uitat, investind prea multă încredere și speranță unde se pare că nu este atâta nevoie.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata