Lecţia de istorie. Mareşalii Marii Uniri

0 75

Problema acordării demnităţii de mareşal a fost abordată în toamna anului 1918, de guvernul condus de generalul Coandă, care pregătea reîntoarcerea de la Iaşi în capitala eliberată a familiei regale, a guvernului şi a celorlalţi demnitari ai statului. Prima „carte” de mareşal s-a dospit ad-hoc, în casa profesorului ieşean Ursu, misiunea fiind una dintre cele mai delicate, cei care urmau să o întocmească neavând la îndemână o documentaţie serioasă în acest sens. Cu toate acestea, ea a fost elaborată „sub impresia cărţilor de boierie şi răzeşie acordate de domnii Ţărilor Române în ocazii similare vitejilor”.
Ca urmare, pe Dealul Mitropoliei, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, în ziua când la Alba-Iulia se împlinea destinul ţării, aici, în asistenţa mulţimii, a înalţilor demnitari, a mitropolitului Pimen al Moldovei, a generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze, a comandanţilor de armate, generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Mărăşeşti, în calitatea sa de ministru de Război, a dat citire primei cărţi de mareşal. Deosebit de emoţionat de surpriza făcută, regele Ferdinand, care a primit demnitatea de mareşal al României ca şi cap al oştirii, a spus: „Se cuvine şi dumneavoastră, celor care aţi comandat armate în războiul nostru, să fiţi înălţaţi la rangul de mareşal”.
Acest gând s-a realizat abia în 1930, când, prin votul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, a fost creată demnitatea de mareşal al României, începând cu 14 iunie 1930. Potrivit legii, demnitatea era onorifică şi se acorda generalilor de armată care au condus cu succes operaţiunile armatei române în funcţia de şef al Marelui Cartier General sau de comandant titular al unei armate. Pe baza acestei legi au fost investiţi cu demnitatea de mareşal al României generalii Constantin Prezan şi Alexandru Averescu pentru serviciile aduse ţării în războiul de întregire a neamului românesc.
Conform statutului, însemnul de mareşal era reprezentat prin două bastoane încrucişate, fixate pe epoletul de general de corp de armată. La acestea se adăuga, desigur, bastonul de mareşal (împăratul Napoleon spusese cândva: „În fiecare raniţă de soldat se află un baston de mareşal”), lung de 35 cm, acoperit cu catifea purpurie, împodobit cu acvile încrucişate de aur şi ornat la capete cu frunze de stejar, tot de aur. Printre alte drepturi, onoruri şi avantaje materiale prevăzute de lege, în 1938 s-a instituit indemnizaţia mareşalilor, care era de 60.000 lei lunar drept soldă şi 50.000 lei lunar indemnizaţie de reprezentare.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata