Lecţia de istorie. Când s-a prăbuşit România Mare

0 182

Experienţa tristă a Primului Război Mondial a determinat ţările din tabăra învingătoare să declanşeze o campanie fără precedent în istorie pentru a realiza un sistem de alianţe, la nivel regional şi global, care să îndepărteze definitiv spectrul războiului. Primul pas a fost făcut prin fondarea, în 1919, a Ligii (Societăţii) Naţiunilor. Franţa şi Anglia, marile câştigătoare ale războiului, jucau perfect rolul de garant al noii configuraţii geo-politice rezultate după pustiitorul război. Toată lumea (mai puţin ţările perdante, neglijate în mod condamnabil) răsufla uşurată, căci pacea universală se aşternuse pentru multă vreme pe întreaga planetă. O sută de ani nu va mai fi război!, clamau politicienii în cor. Aș! Nimic mai fals! Ceea ce a urmat dovedeşte cât de naivi au fost străbunicii noştri. În treacăt fie spus, după o sută de ani suntem la fel de naivi, ba mai rău!
În acel context, România se afla în plutonul fruntaş al ţărilor preocupate de realizarea unor alianţe beton, care să-i asigure un viitor liniştit. Beneficiind și de aportul unor mari diplomaţi, precum Take Ionescu şi Nicolae Titulescu, țara noastră devenea lider regional, fiind la originea Micii Înţelegeri (în 1921, împreună cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven, viitoarea Jugoslavie şi Cehoslovacia, prima alianță regională din Europa postbelică) şi a Înţelegerii Balcanice (România, Turcia, Grecia şi Iugoslavia, în 1934).
Implicarea fermă a românilor în crearea unui sistem de alianţe menit să asigure integritatea teritorială a tinerelor state configurate după marea conflagraţie mondială era obiectivă. România era înconjurată de trei state revizioniste foarte agresive: Rusia Sovietică, Ungaria şi Bulgaria. Doar Marea Neagră confirma încă o dată că rămânea cel mai bun vecin. Normalizarea relaţiilor cu aceste state a devenit prioritatea numărul unu a diplomaţiei româneşti interbelice, fără sorţi de izbândă, fireşte.
Norii negri apăruţi deasupra Europei, în special după a doua jumătate a deceniului al patrulea, nu au ocolit nici ţara noastră. Încet, încet, toate alianţele noastre s-au prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Ceea ce, nu cu mulţi ani în urmă, se considera a fi ceva infailibil s-a dovedit o simplă joacă de-a diplomația. Ce a urmat nu e greu de anticipat. Deşi eforturile diplomaţiei noastre erau practic disperate, cercul din jurul României se strângea din ce în ce mai mult. Aceasta și pentru că marii noștri ”parteneri strategici” de atunci, Franța și Anglia, s-au dat la fund. Totul a culminat în vara anului 1940, când, în mai puţin de trei luni, România Mare s-a spulberat. Cum? Vom vedea cu alt prilej.
Prof. dr. Cornel Carp

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata