Lecţia de istorie. Alexandru Averescu – omul politic

0 8

01 cornel carpGeneralul Averescu, viitorul mareșal, ieșise din război cu un capital de simpatie imens. Şi asta pe bună dreptate. Victoria obținută de Armata a II-a Română la Mărăști a aureolat imaginea generalului care plecase de la gradul de soldat voluntar în Războiul pentru Independență și care se părea că întruchipează șansa oricărui soldat de care vorbea Napoleon. Chiar și țăranii îl iertaseră pentru represiunea ordonată ca ministru de Război în 1907. Totuși, Averescu se simțea neîmplinit. Poate frustările au apărut ca urmare a neînțelegerilor cu generalul Prezan (și el viitor mareșal al României). Așa se face că nici nu se terminase războiul când Averescu pășește pentru prima dată pe nisipurile mișcătoare ale politicii. Devine prim-ministru în ianuarie 1918, cu misiunea de a încheia o pace onorabilă cu Puterile Centrale. Nu reușește însă și, două luni mai târziu, îl lasă pe Marghiloman să încheie pacea. Dar iubirea dintâi nu se uită ușor. În același an înființează Liga Poporului, care în 1920 se transformă în Partidul Poporului. Cu toate acestea, Averescu nu mai e generalul de altădată. Nimeni nu-l caracterizează mai bine decât cel mai apropiat colaborator al său, Constantin Argentoianu: ”Până la chemarea noastră la guvern, în martie 1920, Averescu făcea pe Dalai Lama, citea autori perimați de economie politică. Își pierdea vremea cu fleacuri și cu fuste, primea pe toți intriganții și asculta toate lichelele. Rezultatul era câte un bilețel prin care îmi cerea măsuri ce încurcau toate lucrurile. N-am cunoscut un spirit mai apolitic decât al lui și în primele timpuri ale noii sale cariere călca în toate străchinile, dar absolut în toate” („Memorii”, vol. V, Ed. Machiavelli, București, 1995).
Revine în fruntea guvernului în două rânduri, între anii 1920-1921 și 1926-1927, mai mult ca o marionetă a jocurilor politice de culise pe care le făcea Ionel Brătianu, săpându-și singur groapa.
Dar să-l lăsăm tot pe excepționalul memorialist Constantin Argentoianu să „pună batista pe țambal”: „…Milcoveanu, pe lângă că era escroc, era şi jumătate nebun. A adus pe Averescu la Craiova, cu câteva zile înainte de alegeri, şi l-a plimbat de la gară la prefectură şi de la gară la sala Belle-Vue (unde îi pregătise o întrunire) într-un camion automobil, aşezându-l în dosul şoferului, pe un scăunel, între două ţaţe cu marame. În spatele lor, o ceată de derbedei, împănată cu cruci de verdeaţă, cânta cântece patriotice. În coada camionului asuda şi scârţâia un taraf de lăutari. Nemişcat ca o momâie, Averescu a defilat astfel în faţa mulţimii, ca un fel de Tutankamon naţional, spre nedumerirea oamenilor care îl priveau. Unii îşi făceau cruce, alţii râdeau”.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata