Lecţia de istorie. Alexandru Averescu – eroul

0 15

01 cornel carpAlexandru Averescu poate fi considerat cel mai potrivit exemplu al celebrului dicton al lui Napoleon, „În raniţa fiecărui soldat stă bastonul de mareşal”. Feciorul slugerului Constantin şi al doamnei Casuca Dessila s-a născut pe 9 martie 1859 în comuna basarabeană Ismail. La 18 ani participa ca voluntar la Războiul de Independenţă, în cadrul Regimentului 5 Călăraşi, fiind avansat la gradul de sergent. Născut să fie mare comandant, de aici înainte cariera militară a lui Averescu va cunoaşte o evoluţie fulminantă. A absolvit ca şef de promoţie Şcoala Divizionară de la Mănăstirea Dealu, obţinând în anul 1881 gradul de sublocotenent. În 1886 a terminat cursurile Şcolii Superioare de Război din Torino. A fost avansat căpitan în 1889, maior în 1894, colonel în 1901, la 42 de ani. A fost numit ataşat militar la Berlin între anii 1895 – 1898, fiind ulterior avansat la gradul de general, în anul 1906, la vârsta de 47 de ani. Ministru de război în guvernul liberal (1907 – 1909), a ordonat armatei să reprime exemplar agitaţiile ţărăneşti din 1907. Cunoscător a cinci limbi străine, a îndeplinit misiuni în Rusia, Austro-Ungaria, Germania, Italia şi Anglia. În perioada celui de-Al Doilea Război Balcanic, când armata română a obligat în două săptămâni Bulgaria să capituleze, a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major. Însă cariera militară a lui Averescu a cunoscut apogeul în timpul Primului Război Mondial, când a fost comandant al Armatei 2. În fruntea acesteia a condus operaţia ofensivă pentru eliberarea Transilvaniei (august 1916) și operaţia defensivă din Carpaţii Orientali şi Meridionali, în toamna aceluiaşi an. Pentru a salva situaţia creată de ruşinoasa înfrângere de la Turtucaia, a propus organizarea unei ample ofensive la sud de Dunăre (manevra de la Flămânda), care nu s-a finalizat din cauza vremii nefavorabile şi a reacţiei violente a inamicului. Retrimis pe frontul din Carpaţi, a oprit pătrunderea trupelor austro-ungare pe culoarul Rucăr – Bran, abandonând poziţiile numai la ordinele categorice și repetate ale generalului Prezan, șeful Marelui Stat Major, pentru că pierderea bătăliei Bucureştiului (noiembrie – decembrie 1916) crea riscul să fie încercuit. În iarna aceluiaşi an a fost însărcinat cu apărarea văii Oituzului, misiune îndeplinită. În vara anului 1917 a condus operaţia ofensivă de la Mărăşti (iulie 1917) şi a obţinut singura victorie categorică din timpul acestei campanii. Evoluţia nefavorabilă a evenimentelor, în special în zona de responsabilitate a celor trei armate ruseşti de pe frontul din Moldova, a determinat Marele Stat Major să-i ordone încetarea ofensivei. În sfârşit, a condus cea de-a treia bătălie de la Oituz (august 1917), blocând definitiv încercarea Puterilor Centrale de a străpunge dispozitivul de apărare din sud-vestul Moldovei. Tot poporul, care a urmărit cu sufletul la gură bătăliile pe care le-a condus, l-a adulat la sfârşit, iertându-i toate păcatele tinereții. Ca o încununare a meritelor sale, în 1930 i-a fost conferită demnitatea onorifică de mareșal al României și Ordinul ”Mihai Viteazul” în grad de cavaler.
A murit la 2 octombrie 1938, deplâns de toţi românii. A fost înmormântat cu onoruri naţionale. La catafalcul său, petrecându-l pe ultimul drum, se aflau ţăranii eroi de la Mărăşti şi Oituz.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata