Lacrimi şi circ la Ştefăneşti. Lavinia Năstase a fost exilată… în parc

0 12

După ce i-a fost prietenă, confidentă, consilier personal și chiar oenolog primăriței Ioana-Jenica Dumitru, în vizita pe care au făcut-o împreună la Festivalul Vinului de la Bordeaux, Lavinia Năstase s-a trezit, luni 3 septembrie, cu acareturile în drum. Mai exact în parcul din fața Casei de Cultură Ștefănești. Deși a câștigat postul de manager al Centrului Cultural, Lavinia s-a trezit un fel de împărăteasă fără tron. A picat în dizgrația primăriței, așa că nu i-a dat nimeni până acum cheile de la instituția pe care s-a luptat atât să o câștige. Așa că până să i se dea un sediu și ceva personal cu care să funcționeze, Lavinia și-a păstrat biroul de la Centrul de Promovare al Turismului. Până luni, însă. Aflată în faza războiului rece (și cu multă gheață) cu fosta ei prietenă primărița, pe care o consideră acum captiva Luizei Dobrescu (noua consilieră de imagine a Ioanei Jenica Dumitru), Lavinia Năstase nu prea a avut de ales. Prin urmare, a trebuit să își îndese în papornițe și cutii obiectele personale, de la icoane și până la… tampoane (scuze, dar ea le-a invocat) și să mai privească încă o dată, cu jind, prin geamurile închise ale Casei de Cultură, care se dovedește în continuare o redută greu de cucerit pentru ea. Asta după ce, din 3 miliarde lei vechi cât a cerut buget de la primăriță și Consiliul Local, pentru funcționarea instituției, nu s-a ales decât cu vreo 780 de milioane și două femei de serviciu.
Prietenii s-au oferit să o primească în exil, în special consilierul Marian Gubavu de la PAM, ca să își poată face o parte din activitățile prinse în program pentru această toamnă, dar până atunci nu îi rămâne decât să se roage pe la bisericile din sat să îi vină primăriței mintea la cap și nu la picioare, cum se întâmplă în prezent. În ceea ce-o privește pe noua consilieră a primăriței, Luiza Dobrescu, părerile sunt împărțite. Lavinia o consideră o scorpie, în vreme ce alții o privesc ca pe un Jean Claude Van Damme de care avea mare nevoie Primăria Ștefănești. De ce? Ca s-o pună cu botul pe labe nu doar pe Lavinia Năstase, ci și pe vicele Mihalcea.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata