Jurnal din cana cu păsări. Cârdăşia, cel mai grozav brand românesc

0 15

01 silisteanuDintre toate pietrele pe care le mutăm, una singură este aducătoare de sine – este piatra care doare. În menghina acestui cotidian cade, mai mereu, cineva. Teatrul Alexandru Davila din Pitești, cel puțin ca arhitectură, face parte din categoria motivelor de laudă. Dacă ar fi să știu numărul secret al DNA-ului, contabilizând ultimii 40 de ani, vă spun cu mâna pe inimă că o parte din marea familie  a celor care au fost prezenți pe câmpul de bătălie, nu vă supărați, ar împărți chiftele la mititica. Așa cum s-au împărțit la greu saci de bani, sigur că da, cu acte în regulă. Puteți spune orice (și așa chicotiți), dându-vă coate. Am în mintea și inima mea dovezi cumplit de palpabile: premii împărțind la rândul lor premii, delegații ale teatrului în care numărul șoferilor era mai mare decât al actorilor, schimburi de experiență din care singurul clown, spectatorul, nu a primit niciun folos. Epoca aceasta, care împarte și nu mai desparte, aduce în scenă un ultim spectacol: trăim în mare viteză și aceasta ne ocupă tot timpul. Am avut fericirea să găsesc în teatrul din Pitești, cândva alintat și de poteca pe care călca apăsat Mihai Eminescu, am avut chiar norocul să cunosc mari actori care ar fi meritat de departe covorul roșu holywoodian: Ileana Zărnescu, Jean Roxin, Petrică Dinuliu (a fost actorul care a încurajat demersul meu întru poezie, el și marele poet și caricaturist Traian Furnea), Constantin Zărnescu, regizorul și directorul  teatrului într-o perioadă, Sorin Zavulovici, Luminița Borta, Constantin Nica (intrând puțin și la estradă), Mirela Dinu Popescu, Mirela Popescu, Dorin Oancea și o nemaipomenită trupă de balet, uluitor de talentată, regizori tehnici și nu numai, sunetiști și mașiniști. Ah! și să nu uit de Erica, de croitori, de portari și o armată de îngeri care, cu toții la un loc, au scris și scriu istoria Teatrului Alexandru Davila din Pitești. Treaba asta sună mișto, pentru că e chiar mișto, doar că, la un moment dat, apare în lumina reflectoarelor cel mai grozav brand românesc și îl numim cu litere mari: CÂRDĂȘIE! Îți vine să dai de-a dura și să nu întorci pagini în istorie; fenomenul există în mișcarea socială, în politică, în economie, în sport și da! în artă: o mână spală pe alta și amândouă obrazul. S-a cuibărit, vă convine sau nu, și o altfel de atitudine. Așa cum brânza se împute, ăsta-i cuvântul, așa și condiția. Totul e bine și frumos până într-o zi, când vine unul de unde a dus mutu iapa și spune: „Bă, băieți, gata cu șprițurile, gata cu votca în teatru, gata cu fumatul, gata cu scule la nunți, gata cu lălăiala, gata cu mediocritatea, gata cu gloata, gata cu fitilele și, mai ales, gata cu bănuții aruncați pe fereastră!”. Sigur că da, musafirul nostru se trezește deodată înconjurat de blândețea unei haite care, îmbătrânită și nesătulă, încearcă să își ducă hoitul, puțin câte puțin, cu orice risc, în hățișul democrației.
Ei bine, licuriciul pe care-l ține Dumnezeu de rezervă în lanterna lui începe să clipească a schimbare, iar omul acesta, venind de departe, strângând la piept o punguță în care a adunat succes după succes, ca un  zugrav, începe deodată și începe a doua oară și a treia oară să spună: „Bă, băieți, gata cu țuica, gata cu șmenul, gata cu neputința și cu putoarea, haideți la treabă!” Și treaba începe și-n teatru intri ca-n farmacie și totul începe să fie curat și frumos și deodată în timpanul lumii începe să sune a altceva. A bucurie și demnitate, a lucru bine făcut, începe să miroasă a înalt, iar din fiecare colțișor începe să răsară schimbarea. Doamnelor și domnilor, a venit vremea ca atunci când îmbrățișăm să o facem cu atitudine și demnitate. Să nu vă supărați pe mine… Bine ai venit, domnule Nicolae Poghirc!
Florian Silişteanu – un poet român printre ai lui, 06.09.2018 – Predeal

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata