Jurnal din cana cu păsări. Mircea Micu, primul om important din inima mea literară

0 118

Cred că una dintre bucuriile cele mari ale omului, deci și ale mele, este să cunoască…personalități, oameni care între timp au devenit cineva. Nu te mai spălai pe mâini un an după ce dădeai mâna cu un mare artist, cu o solitară somitate, cu un… CINEVA! Spre deosebire de mulți dintre confrați, n-am avut fericirea să îl cunosc pe Nichita, dar am ajuns târziu în casa lui, dus de Ion Popa Argeşeanu, profesor și om de treabă, poet și iubitor de femeie, generos și glorios. Voi povesti cândva! Am fost, de exemplu, tare fericit când am avut ocazia să dau mâna cu Dan Bitman de la Holograf (după părerea mea „cea mai perfectă” aglomerare de semne muzicale, cea mai închegată și profesional și oricum doriți dumneavoastră trupă de muzică pop din românia). Emoționat am fost când l-am cunoscut pe Gil Dobrică (a cântat o vreme la fosta benzinărie de la Dinmar, acum a celor de la Petrom, deținută pe atunci de un văr al tatei, cetățean american, plecat din Siliștea prin 68.) Mircea Micu este primul om important din inima mea literară, dintre greii vremurilor de aur, în casă cărui am ajuns ronțăind mărul de aur al bucuriei, primul popas înainte de a ajunge la Nichita, drumul în care sunt pus la pachet de Ion Popa Argeșeanu, hotărât să mă ducă spre capitală, considerând el atunci că aș merită lumea cea mare. Marele caricaturist și poet Traian Furnea este cel care da cu mine de stea și mă încurajează spre regimentul galaxiei în care și azi caut lumina poeziei. Legătură strânsă și curajoasă prietenie cu actorul Petrică Dinuliu, de la noi, de la „Davila”, actor de mare talent, cu Jean Roxin, și el uriaș actor al nostru, încep să gust din prietenia frumoasă a cu scriitorii argeșeni, cu Papa Octav, cu Aurică Sibiceanu, neotrăvit de viață pe atunci, cu care am împărțit frățește micile bucurii ale timpului, Ion Durac și alții și alții despre care voi tot povesti. Până în zilele noastre, în care intră în inima mea definitiv și desăvârșit Cezara Dafinescu, fabuloasă ca actriță și om, marele regizor și frate Toma Enache. În icoană însă, ca o lecție continuă de viață, este și rămâne Adam Puslojic, cel mai frumos om, poet, academician și ilustru cosmic dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut vreodată. Voi reveni asupra unui catalog al bucuriei în numerele ce urmează în Jurnal de Argeș.
Florian Silişteanu, portul Constanţa, 10 ianuarie 2019

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata