Istoria unei averi făcute pe Transfăgărăşan. Dosarul albirii nevestei lui Chiriloiu, în serial (2)

0 58

# Șeful de la Silvic a declarat la proces că nu știa că soața lui face parte din comisia care aproba terenul pe care el îl revendicase în numele mătușii

În luna august 2006 începea urmărirea penală împotriva fostului primar al comunei Arefu, Vasile Avram, a secretarei Ana Stanciu și a soților Alina și Armand Chiriloiu, de la Direcția Silvică Argeș. Un an mai târziu, dosarul penal era trimis spre judecare, prin rechizitoriul din 2 martie 2007, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, semnat de procurorul Theodor Duțu. Au fost atunci trimiși în judecată doar primii trei, respectiv edilul pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals, secretara sub învinuirea de abuz în serviciu și uz de fals, iar angajata, pe atunci, a Ocolului Silvic Vidraru, Alina Chiriloiu, recte soția directorului Direcției Silvice Argeș, pentru fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la abuz în serviciu.
Armand Chiriloiu, soțul Elenei Alina Chiriloiu, angajat al Ocolului Silvic Vidraru, apoi al unei direcții din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a fost scos de sub urmarire penală. A urmat, însă, pentru consoarta sa un drum sinuos prin instanțele argeșene, pentru că Alina Chiriloiu s-a luptat la baionetă să scape de învinuiri, mai ales că Judecătoria Curtea de Argeș o condamnase la 3 ani de închisoare! Într-un final, la Tribunalul Argeș s-a găsit un complet dispus să șteargă cu buretele faptele calificate anterior de colegii lor magistrați ca fiind infracțiuni, iar condamnarea a fost înlăturată, împreună cu toate consecințele derivate din aceasta. Curtea de Apel casează, la rândul ei, sentința penală din 11 martie a Judecătoriei Curtea de Argeș. Vă prezentăm în continuare declarațiile de comă, date sub jurământ de soții Chiriloiu în procesul de la Judecătoria Curtea de Argeș. Bonus, vă prezentăm și declarația dată de ”Mătușa Rodica” de la Rădăuți, alias Rodica Trelea, cea de la care șeful Direcției Silvice și soția lui s-au ales cu nu mai puțin de 7 hectare de pădure pe Transfăgărășan.

Armand Chiriloiu: „Nu-mi amintesc dacă soția mi-a comunicat, eram plecat la București în acea perioadă”

Declarații martor în ședința publică din 26.04.2007
„Chiriloiu Armand, inginer silvic Direcția Silvică Pitești, soț al inculpatei Alina Chiriloiu, mențin declarațiile date anterior și în continuare arăt următoarele: În anul 1998, la solicitarea mătușii mele Trelea Rodica, am depus, prin intermediul soției, o cerere de retrocedare a unei suprafețe de teren forestier în suprafață de 10 hectare la Comisia de Fond Funciar Arefu. Mătușa mea s-a prezentat ulterior la Primăria Arefu, împreună cu mine, și le-a comunicat celor care se aflau la primărie, printre care inculpatul Avram Vasile, care era primar atunci, și secretara. Eu nu știam că pentru aceste cereri este nevoie de o procură autentificată și specială din partea mătușii mele, pe care o puteam întocmi oricând. În anul 2002 știam că soția mea era angajată a Ocolul Silvic Vidraru, dar nu știam că participă în calitate de observator la comisia locală Arefu și nu discutam despre aceste aspecte. Eu în acea perioadă lucram la București și veneam la sfârșitul săptămânii acasă. Nu-mi amintesc dacă soția mea mi-a comunicat că urmează să fie pusă pe rolul comisiei locale cererea mătușii mele Trelea Rodica. Ulterior am aflat de la soția mea că hotărârea comisiei locale a fost validată de comisia județeană. În preajma punerii în posesie, am fost anunțat de către comisia locală că urmează să se petreacă acest fapt. Am fost atunci când s-a procedat la punerea în posesie și, în calitate de reprezentant al mătușii mele, am semnat procesul-verbal. Eu nu am prezentat nicio procură autentică deoarece toți de acolo știau că sunt reprezentantul legal al mătușii mele, aspect recunoscut de mătușa mea. De când am fost cu mătușa mea în primărie și până la punerea în posesie nu am mai luat legătura cu mătușa mea”.

Și soția, Alina, face pe niznaiul: „Eu nu am știut că pe data de 22 mai va fi luată în discuție chiar cererea numitei Trelea Rodica”

Declarația de inculpat în ședința publică din 26.04.2007
Chiriloiu Alina Elena, inginer silvic Direcția Silvică Pitești
“Mențin declarațiile date anterior în cursul urmăririi penale și în continuare arăt următoarele: mă consider nevinovată în raport de acuzațiile ce mi se aduc prin rechizitoriu. În ședința Comisiei Locale de Fond Funciar Arefu, din mai 2002, am participat în calitate de observator din partea Ocolului Silvic Vidraru, în baza delegației primite de la ocol. Am semnat la rubrica membri, deoarece nu era o rubrică specială rezervată observatorilor care participau din partea ocolului silvic și deoarece, în lipsa semnăturii mele, hotărârea nu era validată de comisia județeană. Eu nu am votat la nicio ședință și nu am avut nicio influență asupra votului. În anul 1998, pe când lucram la Grupul Forestier Curtea de Argeș, am fost împuternicită verbal de numita Trelea Rodica să depun o cerere din partea acesteia pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 10 hectare cât era posibil, ca moștenitoare a defunctului Dumitrescu Nicolae, cu condiția ca ulterior beneficiara să confirme acest aspect și să depună actele în dovedire. Eu nu am știut că pe data de 22 mai va fi luată în discuție chiar cererea numitei Trelea Rodica. Am semnat atât procesul-verbal de ședință, cât și toate hotărârile adoptate în calitatea mea de observator și nu am avut cunoștință de existența vreunui caz de incompatibilitate. În calitate de observator eu verificam actele doveditoare care se depuneau la cererile de reconstituire. Dosarele de reconstituire erau puse la dispoziția mea de către comisia locală. Nu sunt de acord cu restabilirea situației anterioare și nici cu anularea înscrisurilor, pe care nu le consider false”.

Spovedania mătuşii de la Rădăuţi: „Toate actele în numele meu au fost îndeplinite de numitul Chiriloiu Armand, în calitatea acestuia de nepot după văr”

Declarație martor în ședința publică din 17.05.2007
Trelea Rodica, domiciliată în Rădăuți, loc de naștere Brașov, pensionară, după depunerea jurământului, declară următoarele: „Sunt moștenitoarea numitului Dumitrescu Nicolae, împreună cu fratele meu Dumitrescu Nicolae, noi venind pe linia ascendentului Dumitrescu Ilie, care, la rândul lui, a fost fiul lui Dumitrescu Nicolae. Mai există și alți moștenitori ai numitului Dumitrescu Nicolae … Când m-am adresat Comisiei Locale de Fond Funciar nu m-am consultat cu ceilalți moștenitori, întrucât eu locuiesc departe de ei. Cererea mea către comisia locală a fost depusă prin intermediul inculpatei Chiriloiu Alina Elena. Precizez că nu încheiasem mandat sau procură autentică cu Chiriloiu Alina Elena, însă, după ce s-a depus această cerere, eu am venit la Primăria Arefu cu numitul Chiriloiu Armand și am depus acte de stare civilă și i-am anunțat pe cei din primărie că îl împuternicesc pe Chiriloiu Armand să îmi reprezinte interesele, întrucât eu urma să plec din țară. Aceste evenimente se întâmplau în anul 2000. Martorul Chiriloiu Armand a acceptat, în prezența mai multor membri ai comisiei, respectiv a primarului în persoana inculpatului Avram Vasile și a secretarei în persoana inculpatei Stanciu Ana, să mă reprezinte. În intervalul 2000-2003 eu nu am mai venit în comuna Arefu și toate actele în numele meu au fost îndeplinite de numitul Chiriloiu Armand, în calitatea acestuia de nepot după văr (tatăl acestuia fiind văr primar cu mine). Martorul Chiriloiu Armand mi-a adus la cunoștință despre faptul că s-a propus spre validare comisiei județene retrocedarea a 10 hectare de teren forestier pe numele meu, că s-a validat retrocedarea de către comisia județeană și că am fost pusă în posesie cu 10 hectare teren forestier. Mi s-a adus la cunoștință că s-a schimbat amplasamentul terenului retrocedat și am aflat că am primit 10 hectare de teren în zona Piscu Negru-Capra, lucru cu care am fost de acord și pe care l-am adus la cunoștința organelor competente prin intermediul reprezentantului meu Chiriloiu Armand. După ce am fost pusă în posesie, am vândut jumătate de teren numitului Chiriloiu Armand, cu suma de 100.000.000 lei. Am mai vândut teren prin intermediul lui Chiriloiu Armand. Am vândut aproximativ 7 ha din teren și mai dețin actualmente 3 ha. Mai precizez că, înainte de a vinde din teren, am prezentat o ofertă de vânzare, prin intermediul lui Chiriloiu Armand, Direcției Silvice Pitești, dar am fost refuzată”.
Alina Crângeanu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata