Institutul Naţional al Patrimoniului întârzie răspunsul despre situl urban pe care se construieşte blocul firmei Titidan

0 228

Institutul Național al Patrimoniului lasă loc de interpretări în scandalul blocului SC Titidan din centrul Piteștiului și întârzie cu mult peste cele 30 de zile în care trebuia să răspundă Direcției Județente de Cultură. Aceasta din urmă a cerut lămuriri cu privire la situl urban „B-dul Republicii”, sit datat în sec. XVI-XX, potrivit „Listei monumentelor istorice – 2015, Judeţul Argeș”, actualizate în 2018, sit pe care se regăsește și nr. 54, adresă la care figurează și imobilul gigant de 10 etaje și a cărui construcție este momentan suspendată. Vă reaminitim că dr. Tiberiu Irimia a arătat în instanță, printre altele, că orice intervenție de construire sau desființare la respectiva adresă trebuia făcută cu avizul Ministerului Culturii, obținut prin DJCPN Argeș.
Pe scurt, în 2013, când SC Titidan SRL cumpăra terenul de la fostul proprietar – OMV Petrom – se obliga, prin contractul de vânzare-cumpărare, „să respecte și să preia orice obligații cu privire la statutul arheologic al imobilului care ar fi stabilite în viitor” și declara că are cunoștință în acest sens de conținutul unei adrese de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Argeș (nr. 170 din 27.02.2012). Numai că șase ani mai târziu, în 2018, SC Titidan începea ridicarea blocului-turn pe același teren, fără să aibă nevoie de vreun aviz al aceleiași DJCPN ca să obțină autorizația de construire.
Potrivit explicațiilor conducerii Direcției Județene de Cultură, procedura în procesul de avizare pentru obținerea autorizației de construcție e următoarea: un dezvoltator se duce întâi la Primărie și cere un certificat de urbanism, un act informativ în care i se spune care este regimul, ce restricții există pentru ce vrea el să facă în zona respectivă, conform unei cărți funciare, și i se pune în vedere să obțină diverse tipuri de avize, în funcție de ce urmează să construiască. Toate acestea se întâmplă la Serviciul de Urbanism al Primăriei, pentru că acolo există delimitarea zonelor de protecție a monumentelor și a siturilor urbane, conform unui PUG. „În Lista monumentelor istorice, situl urban Bulevardul Republicii este descris marcându-se niște puncte informative de limită, niște numere, dar pentru precizarea la amănunt scrie „delimitare conform PUG avizat””, explică DJCPN Argeș.

Ce conține solicitarea directorului Cocea de la Cultură

De altfel, în urmă cu mai bine de două luni, Direcția Județeană pentru Cultură Argeș a solicitat Institutului Național al Patrimoniului lămuriri privind această situație. Cum INP nu a răspuns în termenul de 30 de zile, DJCPN Argeș a reiterat solicitarea în luna noiembrie a acestui an.
„În Lista monumentelor istorice – Judeţul Argeș, în municipiul Pitești, la numărul curent 130, cu codul AG-II-S-B-13432 figurează situl urban b-dul Republicii, delimitat conform PUG avizat. În conformitate cu Legea 422/2001, Ministerul Culturii publică lista monumentelor care este întocmită de Institutul Național al Patrimoniului și actualizată la fiecare cinci ani. Situl urban mai sus menționat a fost pentru prima dată descris ca limită în Lista Monumerntelor Istorice din 2004, regăsindu-se identic în LMI 2015. Vă rugăm să ne comunicați documentele care au stat la baza delimitării sitului, eventuale fotografii, planșe de urbanism și descrieri, dosarul de clasare, dacă există. În cazul în care există inadvertențe în descrierea localizării sitului în LMI 2015 și documentele de urbanism ale administrației publice locale, PUG avizat, vor fi fi luate în considerare documentele de urbanism în vigoare? Direcția Județeană pentru Cultură Argeș poate cere modificarea descrierii sitului dacă constată aceste inadvertențe?”, întreabă Direcția Județeană pentru Cultură Argeș în ultima solicitare transmisă INP luna trecută.
Cristian Cocea, directorul direcției și-a exprimat luni, 3 decembrie, și propria opinie cu privire la acest caz.
„O părere personală, strict personală: nu cred că există documente care să delimiteze PUG-ul respectiv…” a declarat, pentru „Jurnalul de Argeș”, Cristian Cocea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata