Sport (1862)

Fotbalul județean a recidivat în ceea ce privește violențele și injuriile! De data aceasta nu au mai fost vizați arbitrii și observatorii, ci conturile au fost împărțite între jucători. Scena scandalului a fost terenul de la Făget, acolo unde Viitorul Ștefănești își dispută meciurile de pe teren propriu. Victoria Buzoești a câștigat cu scorul de 4-1, însă la finalul meciului a ieșit bătaie în toată regula, iar cel care a avut cel mai mult de suferit a fost Sorin Mihalache, căpitanul formației din Buzoești. Iată în continuare ce spun fotbalistul bătut, Bebe Păun, șeful de la Viitorul Ștefănești și președintele Viorel Popescu de la AS Colibași, care, de asemenea, a fost prins în mijlocul scandalului.

„A venit Mincă și m-a lovit. Am avut nevoie de îngrijiri medicale”

Sorin Mihalache, căpitan Buzoești: „Tot ce vă spun putem demostra și cu martori de la echipa din Colibași, cei care au rămas să vadă meciul. Totul s-a desfășurat la Făget, la meciul nostru cu Ștefăneștiul. Un jucător de la ei pe nume Bran Georgel Alexandru, care este împrumutat în Olt, avea pe el echipamentul de joc al formației Viitorul Ștefănești. A stat pe banca de rezerve în prima repriză. Le-am spus să nu-l bage pe individul acesta că e pe fals. Acest jucător s-a revoltat. Observatorul Ilie Șandru l-a lăsat să stea în prima repriză pe banca de rezerve, iar în a doua repriză nu a mai fost lăsat pe bancă. S-a revoltat, a chemat un alt jucător care era legitimat la Ștefănești, dar care nu era trecut pe foaie, Marian Dumitru Mincă, au urmărit meciul și când să ieșim de pe teren, a venit Bran să lovească, dar s-a pus cineva în față și nu a reușit, dar a venit Mincă și m-a lovit. Am avut nevoie de îngrijiri medicale. Observatorul nu a scris nimic în foaie. Apoi Bebe Păun de la Ștefănești l-a bătut și pe un oficial de la AS Colibași pe nume Popescu, căruia i-a scos un dinte. A fost scandal în toată regula, cu amenințări, cu toate cele... Nici nu mai știam de cine să ne ferim... A fost scandal pentru că am vrut să fim corecți, să nu-l bage pe acel fotbalist care nu era al lor! Am făcut memoriu la AJF și tot ceea ce am spus se regăsește acolo”.

„Ne-am îmbrâncit un pic și ne-am înjurat! Acest Popescu de la Colibași e un mare nesimțit”

Bebe Păun, președinte Ștefănești: „După meci s-au adunat mai mulți jucători de la mai multe echipe, printre care și câțiva foști jucători de la mine, care l-au așteptat pe acest Sorin de la Buzoești. Probabil că sunt polițe de împărțit mai vechi! După meci eu am insistat să stea lângă mine pe teren până puteam să dau la o parte toată lumea aia de acolo, însă toți jucătorii de la Buzoești în frunte cu Sorin au refuzat să stea lângă mine și au mers la vestiar. Dacă nu au vrut să mă asculte, eu ce să le fac? Au ieșit acolo niște îmbrânceli, niște palme... Mincă nu mai este jucătorul meu de vreo trei ani... Au dat niște jucători de la o echipă din Liga a V-a. Nu știu la ce echipă joacă, dar sunt niște jucători de prin Mioveni. E drept că de la Bran au plecat înjurăturile încă de la începutul meciului, înjurături reciproce... Dar, chiar eu l-am dat afară din incinta stadionului tocmai pentru a nu incita. Bran este jucător împrumutat la Colonești, care are echipament de-al nostru încă din vară și pe care nu a vrut să-l predea. Deci nu este jucătorul meu! El venise acolo, tot așa, să dea în Sorin ăsta, dar nu a apucat el să dea. Văzând că tot meciul au fost înjurați de zeci de oameni de acolo, nu era bine să stea lângă mine? Nu au ascultat! Eu nu am participat la îmbrâncelile alea. Eu am avut o altercație cu acest Popescu după ce au plecat băieții de la Buzoești. Ne-am îmbrâncit un pic și ne-am înjurat! Acest Popescu de la Colibași e un mare nesimțit. Îi tot învăța pe ăia să se ducă la poliție! Sorin de la Buzoești îmi este prieten și vreau să spun că eu am urcat la el în mașină și i-am spus să nu se ducă la poliție că nu e de vină clubul din Ștefănești că s-au strâns acolo cete de la diverse echipe să-și împartă polițele cu el. Sorin s-a potolit și asta a fost totul”.

„Ce? Eu stau să mă bată Bebe Păun! A fost o altercație acolo...”

Viorel Popescu, președinte Colibași: „A fost acolo o îmbrânceală ceva... Ce? Eu stau să mă bată Bebe Păun! A fost o altercație acolo... Cu ăia de la Buzoești... Așa e în România, dacă cuiva i-a murit o capră, vecinul spune că i-a murit un cal... Știu că a fost bătut un jucător de la Buzoești, căpitanul de echipă... Sunt și ăia răi... Problema lor! Treaba lor!”.

Săptămâna trecută, la Baza Sportivă Bradu s-a desfășurat turneul de minifotbal „Cupa Steluțelor Real Bradu”. Pe parcursul a trei zile, micuții fotbaliști și-au putut demonstra talentul într-un puternic turneu organizat de autoritățile locale de la Bradu. Primarul Dănuț Stroe a fost alături de organizatori și competitori și a înmânat premiile micuților fotbaliști. De reținut că această competiție s-a bucurat de sprijinul și suportul Direcției Județene pentru Sport Argeș. Echipa Real Bradu a reușit să obțină locul 3 la categoria de vârstă 2008. Kinder Târgovişte a participat la 2010 cu două echipe, ambele reuşind să urce pe podiumul de premiere! Cel mai tehnic fotbalist al turneului a fost desemnat Ciprian Bălaşa (Kinder Târgovişte), fiul fostului fotbalist Cristian Bălaşa.

# Cum caracterizați perioada aceasta de patru meciuri în care ați pregătit FC Argeș?
- De când am venit, de patru etape, am trei victorii, două acasă și una în deplasare. La fiecare meci s-a arbitrat împotriva noastră. La meciul cu Afumațiul, chiar dacă a fost regulamentar anulat golul, e clar că a fost viciere de rezultat. Tușiera și cu centralul au arătat gol valabil, dar la presiunile oaspeților, la FC Argeș acasă, campioana României, se anulează golul. Apoi, la meciul de acasă cu Satu Mare, intrăm direct cu 11 metri, care nu a fost, cel puțin așa a considerat toată lumea. Acum, la Arad, la începutul meciului eliminare la echipa noastră la un contact normal, la un duel, o tatonare. Două lovituri de 11 metri neacordate, unul, să zic, că a fost la limită, iar celălalt, în momentul când jucătorul advers cade pe picioarele jucătorului nostru, ce a mai fost? Ce poți să mai spui?
# În concluzie?
- Nu concluzia, ci realitatea este că se arbitrează împotriva lui FC Argeș. Dacă vedeți mai bine aceste faze și aceste hotărâri ale arbitrilor, ce poți să spui că se întâmplă altceva decât un arbitraj ostil. Dacă suntem dezavantajați la fiecare meci și tot câștigăm meciul, ce mai e de spus? FC Argeș nu are niciun pic de putere în fața acestor indivizi care se numesc arbitri. Noi câștigăm prin muncă, prin șansă, prin sacrificiu și prin inspirația mea.

„Voi antrena atâta timp cât voi fi lăsat”

# Dle profesor, ce atmosferă ați găsit la echipa mare când ați venit antrenor și care mai este situația acum?
- Am găsit o atmosferă apasătoare, niciun jucător nu zâmbea, toți erau triști și apăsați. Am reușit să remediez situația așa cum am știut și m-am priceput mai bine și acum jucătorii au început să zâmbească, au început să joace, au început să câștige atât acasă, cât și în deplasare așa cum o demonstrează rezultatele împotriva arbitrilor.
# Ce ne puteți spune despre interimat?
- Nu știu nimic. Eu îmi fac datoria și jucătorii mi-au demostrat că mă vor prin aceste rezultate și restul nu mă interesează. Voi antrena atâta timp cât voi fi lăsat.
# Dacă va veni altcineva, ce veți face?
- Voi reveni la juniori, acolo de unde de altfel am și fost adus la echipa mare.

Duminică, 26 noiembrie, echipa de handbal a CS Dacia Mioveni, pregătită de Carmen Amariei și Luminița Huțupan, a întâlnit în deplasare echipa CSU Reșița. Partida cu numărul 12 din cadrul Seriei B - Divizia A s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă pentru Mioveni, scor 21-19. Cu această victorie handbalistele din Mioveni au trecut pe poziția a treia în grupă, după CS Minaur Baia Mare și SCM Timișoara.

Duminică, 26 noiembrie, de la ora 11:30, în sala de sport a Colegiului „Ștefan Odobleja” din Craiova s-a disputat meciul de volei dintre echipa gazda, CSV Craiova și CS Dacia Mioveni. Echipa de volei a CS Dacia Mioveni 2012, pregătită de Valeriu Fianu a obținut o nouă victorie consecutivă, a cincea, scor 3-1. Prin această victorie sportivele din Mioveni își mențin prima poziție în clasamentul seriei H, din cadrul Campionatului Național de Volei - Cadete.

Dacă până mai ieri echipa de Liga a III-a Atletic Bradu folosea cocheta bază sportivă din localitate cu titlu gratuit, din această lună fostul primar Florin Frătică și președintele clubului Cristinel Soare, alias „Țâcă” au ajuns să plătească chirie pentru antrenamente și jocuri oficiale. Totul a plecat de la faptul că actualul primar Dan Stroe a înființat un alt club și anume Real Bradu. Și cum nu puteau exista două contracte de comodat, autoritățile locale au suspendat contractul avut cu Atletic prin hotărâre de Consiliu local și au făcut un alt contract, de data asta, cu Real Bradu. Nu este însă niciun secret faptul că atât Florin Frătică, cât și Cristinel Soare nu duc lipsa banilor, iar domeniul cu adevărat impresionant unde locuiește Țâcă este doar un simplu exemplu în acest sens. Iată în continuare ce spun despre acest aspect Florin Frătică și primarul Dan Stroe.

„Ce să facem? O să plătim dacă nu avem alte alternative!”

Florin Frătică: „Este adevărat că Atletic Bradu plătește chirie pentru folosirea Bazei Sportive Bradu. S-a hotărât să anuleze contractul de comodat pe care îl aveam noi, Atletic pentru folosirea gratuită a stadionului. Hotărârea a fost dată de luna trecută... Ce să facem? O să plătim dacă nu avem alte alternative! Nu am înțeles de ce s-a întâmplat treaba asta... Vom plăti pentru tot, pentru antrenamente, pentru jocurile oficiale... În privința viitorului echipei Atletic Bradu, vreau să vă spun că deocamdată susținerea financiară vine de la noi, de la prietenii noștrii, prietenii echipei și bineînțeles că și de la mine. Noi încercăm să ne menținem în Liga a III-a, iar dacă vom găsi sponsori putem vorbi și de Liga a II-a pentru că altele sunt cheltuielile la acest nivel. Vom avea niște discuții pentru că ne trebuie obligatoriu să avem o bază sportivă pentru a fi primiți în Liga a II-a. Dar eu cred că se va reveni la această hotărâre! Noi am avut contract până în 2020 și în baza acestui contract am făcut la rândul nostru alte contracte, deci hotărârea nu mi se pare legală din moment ce în urma primei hotărâri s-au făcut niște contracte, contract cu Federația Română de Fotbal etc. Consider încă o dată că acțiunea a fost reavoită. Eu mi-am dat demisia din funcția de președinte tocmai pentru a nu implica aceste chestiuni politice în a lua o asemenea decizie. Se pare că nu s-a ținut cont nici de treaba asta. L-am rugat pe dl Stroe să preia președinția clubului Atletic, însă nu a dorit și mi-a spus că are club. Deocamdată suntem într-o reorganizare, să vedem ce facem, cum facem... Avem jucători buni, chiar foarte buni, unii sunt curtați de cluburi mari din Liga I... Dacă vindem vreun jucător și cu banii pe care îi obținem putem susține echipa, totul ar fi ideal”.

„Nu puteam să am contract de comodat cu două cluburi”

Dan Stroe: „Nu mai este valabil contractul de comodat în ceea ce privește pe Atletic Bradu pentru că nu puteam să am contract de comodat cu două cluburi. Am predat spre administrare baza sportivă cu tot ce are ea noului club care este în subordinea Primăriei și anume Real Bradu. În acel contract de comodat al Atleticului nu se făcea referire la niciun contract cu Federația Română de Fotbal. Totul s-a făcut prin hotărâre de Consiliul Local! Am renunțat la finanțare și la administrare cu Atletic și am făcut alte contracte cu noul club care se numește Real Bradu. Cum puteam eu să accept funcția de președinte la Atletic Bradu? Frătică a vrut și a fost președinte la Atletic pentru că atunci s-a putut să fie și primar și președinte de club de drept privat! Deci, practic clubul Atletic a fost și este al lui Frătică și al lui Țâcă, Cristi Soare...”.

Aici locuiește Cristinel Soare, președintele Atletic Bradu

13 Bradu insertDacă fostul primar de la Bradu, Florin Frătică nu mai are nevoie de nicio prezentare în ceea ce privește finanțele domniei sale, iată în fotografie domeniul în care locuiește Cristinel Soare, președintele Atletic. Din câte se pare Țâcă ar mai deține și spălătoria din centrul comunei cu bar și sală de pariuri. Toate astea cu siguranță nu au fost obținute din salariul de director al Casei de Cultură Bradu, funcție deținută de Soare până de curând.

Deși sub conducerea antrenorilor interimari Augustin Eduard și Paul Ciobanu lucrurile parcă au mai revenit la FC Argeș, având în vedere că în sfârșit au venit și victoriile și ne referim la cele cu Afumațiul și Olimpia Satu Mare, Ilie Bărbulescu, fostul fotbalist de la FC Argeș și actualmente consilier local critică dur conducerea grupării din Trivale.
„Nu am fost solicitat să ajut pe FC Argeș. Poate într-un fel sau altul ajutam, dar au preferat pe alții și mă refer la cei din conducerea clubului care nu au vrut să asculte de părerile mele, cel puțin. Eu am spus în vară că nu e în regulă cu banca tehnică, dar nu m-a ascultat nimeni. Au pus ei în conducere specialiști. S-a văzut ce specialiști are în conducere FC Argeș. Iată pe ce loc ne aflăm în clasament! Nu știu ce vor să facă nici cu acest interimat, dar nu e în regulă cu ce se întâmplă la acest club. Vom vedea! Nu știu ce se mai așteaptă! Ori mergi cu acești antrenori și vezi care sunt rezultatele, ori începi un nou proiect!”.

Echipa suporterilor și a fostelor glorii alb-violete, FC Argeș 1953 Vulturii Alb-violeți, merge mai departe prin prestația de excepție a puștilor născuți în anul 2007 în cadrul Campionatului județean juniori E, 6+1. Demn de reținut că trupa alb-violetă pregătită de Adrian Dulcea a înregistrat victorii categorice, gen 9-2 cu echipa din Curtea de Argeș, 15-0 cu Școala Nicolae Dobrin, 12-2 cu CN Dinicu Golescu din Câmpulung, 15-0 cu Real Bradu, 12-1 cu CS Sporting Pitești, 23-0 cu AS Micești sau 33-2 cu AS Tete NG Câmpulung. De remarcat fotbaliștii Briciu George Adrian, Pârvu Yanis Christian, Florican David Ștefan, Dobre Răzvan Ștefan, Mutu Patrick Răzvan, Zaharia Teodor Emanuel, Voicu Alexandru, Ion Alexandru Gabriel, Ion David Mihai, Popescu Simone, Avram Antonio Valentin și Toma Mihai Vlăduț. În plus, trebuie amintit că echipa este susținută financiar integral de membrii și membrii fondatori ai FC Argeș 1953 Vulturii Alb-violeți, însă de curând oficialii acestui club au depus cerere de finanțare către Primăria și Consiliul Local Pitești pentru anul 2018.
Din păcate, oficialii clubului se întreabă „de ce acești copii piteșteni, născuți și crescuți în Pitești nu pot beneficia din bani publici de un minim ajutor financiar pe care l-am cerut de la autoritățile locale. Oare acești copii chiar nu aparțin Piteștiului?!”.

Miercuri, 22 Noiembrie 2017 23:24

Fostul alb-violet Viorel Jurcă a trecut la cele veşnice

Scris de

Fotbalul argeșean și nu numai a primit o veste tristă în acest week-end! Viorel Jurcă, fostul jucător al FC Argeș Pitești a decedat sâmbăta trecută la vârsta de 60 de ani în urma unui infarct. Viorel Jurcă a fost un jucător emblematic pentru Steaua București, FC Argeș Pitești și Inter Sibiu. A devenit apoi un tehnician devotat fotbalului din Sibiu și totodată un apropiat al staff-ului și clubului sibian. Viorel Jurcă, cunoscut de toată lumea fotbalului românesc ca „nea Vio”, a plecat dintre noi, mult prea repede, pentru a antrena în „ceruri”, alături de alte nume mari ale fotbalului argeșean, precum Dobrin, Cârstea sau Bebe Barbu. Viorel Jurcă s-a născut la 14 februarie 1957 la Sângătin, județul Sibiu și a fost unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști din acest județ. A jucat la Steaua în sezonul 1980-1981, la FC Argeș Pitești, între anii 1981 și 1988 și la FC Inter Sibiu, între anii 1988 și 1992.

Marți, 14 noiembrie, în Sala „Coregrafie” din cadrul Centrului Cultural Pitești  a avut loc  prezentarea Trofeului Balcanic „Femi Sport 2017”, pe care micuțele gimnaste antrenate de profesoara Nicoleta Andrei l-au câștigat, la Buzău, la sfârșitul lunii octombrie. În această competiție s-au întâlnit peste 500 de participante din România, Republica Moldova și Bulgaria, însă singura echipă care a urcat în „in corpore”, pe podium, a fost cea de la Argeș. Ceremonia a avut loc în prezența părinților fetițelor, extrem de mândri de trofeele obținute. Nu mai puțin mândră s-a simțit și Carmen Salub, directoarea Centrului Cultural Pitești, care s-a străduit să creeze micuțelor gimnaste toate condițiile pentru antrenament. Fetițele, care evoluează și la diferitele manifestări ale Centrului Cultural Pitești, au primit din partea municipalității  echipamente și costumașe iar în curând vor avea și o sală nouă, amenajată tot în incinta Casei Cărții. La finalul prezentării trofeelor obținute a avut loc un spectacol de balet și gimnastică ritmică, susținut de copiii care urmează cursul de balet și gimnastică ritmică, desfășurat de profesoara Nicoleta Andrei, în cadrul Centrului Cultural Pitești. Argeșencele care ne-au reprezentat cu cinste și au obținut trofeul Balcanic sunt: Ștefania Ciobanu (care a câștigat și trofeul „Gimnasta de Cristal”, pe secțiunea de gimnastică aerobică), Roberta Nicolae, Alexandra Gavrilă, Sara Leahu, Daria Crăciun, Daria Răceanu, Teodora Piuaru, Ilinca Duță, Sofia Cârjan, Andreea Rotaru, Maria Tănase, Teodora Ciobanu, Karina Girovanu, Luciana Voicu, Alexandra Dima și Tifanny Pruteanu.

Pagina 8 din 133