Sport (1853)

Mijlocașul Cristian Andor de la CS Mioveni, venit la începutul campionatului, nu a confirmat la echipa argeșeană, motiv pentru care săptămâna trecută a decis să se despartă de galben-verzi. Andor a semnat cu Petrolul Ploiești, formație ce evoluează în Liga a III-a. Petrolul caută să creioneze un lot competitiv pentru abordarea părții secunde a întrecerii din cadrul celui de al treilea eșalon în care obiectivul este promovarea în Liga a II-a. Ploieștenii au semnat așadar un angajament cu un jucător cu experiență la nivelul celui de al doilea eșalon fotbalistic. Cristian Andor, 29 de ani, a parafat un angajament întins pe durata a doi ani și jumătate. Petrolul a mai dorit un fotbalist de la Mioveni, fundașul central Costinel Gugu, dar argeșenii nu au dorit să se dispenseze de serviciile acestuia.

În pauza de iarnă, FC Argeş s-a despărţit de un jucător care a evoluat destul de puţin în prima parte a campionatului. Este vorba de fundaşul Cătălin Torişte, fotbalist care a cerut conducerii clubului să plece la altă echipă pentru a avea şansa să evolueze mai mult. Despărţirea dintre cele două părţi s-a făcut pe cale amiabilă. În turul campionatului, Cătălin Torişte a evoluat în doar 7 meciuri şi a strâns 630 de minute. Fundaşul în vârstă de 21 de ani nu a marcat niciun gol pentru echipa din Trivale.

România are patru jucătoare de tenis calificate în turul doi la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, iar cel mai spectaculos rezultat a venit de la o jucătoare care e logodită cu un argeșean, nimeni altul decât Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv. Ana Bogdan, logodnica lui Norris Măgeanu, este considerată cea mai frumoasă jucătoare de tenis de la noi, ocupă locul 104 în lume și în primul tur la Australian Open a făcut senzație, eliminând-o pe franțuzoaica Kristina Mladenovici, nr. 11 WTA. Ana Bogdan a învins-o pe Mladenovici clar, cu 6-3 și 6-2. La scurt timp după meci, Ana Bogdan și-a făcut un selfie cu logodnicul ei chiar lângă teren. Cei doi sunt împreună de mai bine de un an.
Ana Bogdan o va întâlni în turul II la Australian Open pe Putintseva (54 WTA), cea care a învins-o pe Watson (68 WTA), scor 7-5, 7-6.

# Care au fost cele mai importante momente ale echipei de fotbal a Piteștiului în anul 2017?
- Aș începe, evident, cu venirea lui Nicolae Dică, antrenor care a reușit promovarea în Liga secundă fără nicio partidă pierdută, acest lucru fiind greu de egalat pentru Pitești. Îi mulțumesc pe această cale pentru munca depusă și îi urez succes acolo unde este! Apoi, cred că un moment foarte important pentru fotbalul piteștean a fost recuperarea brand-ului FC Argeș de către Primărie și Consiliul Local, municipalitatea Pitești deținând așadar marca.
# Cum se face că FC Argeșul actual nu are culorile alb-violet, ci doar violet?
- Noi echipamentul l-am dat la Federația Română de Fotbal cu alb-violet, însă certificatul de la OSIM conține doar culoarea violet. Noi chiar am prelungit marca la OSIM până în anul 2027 și vreau să vă spun că și înainte pe acest certificat era doar culoarea violet. Nu pot să vă dau mai multe detalii... Aș vrea totuși să fac o mică completare la prima întrebare. După ce ne-am despărțit pe cale amiabilă de antrenorii Iordan Eftimie și Iulian Crivac, au urmat mandatele lui Augustin Eduard și Paul Ciobanu, care și-au făcut treaba foarte bine.
# Ce obiectiv are Emil Săndoi?
- Crearea unei echipe competitive cu care să reușim promovarea în Liga I cât mai repede. Cel mai probabil în sezonul următor.
# Despre buget ce ne puteți spune?
- Bugetul consider eu că poate să asigure promovarea în Liga I. De altfel, bugetul a fost și este unul care să asigure astfel de performanțe.

„La volei s-a reușit nouă victorii din nouă meciuri”

# Schimbând registrul, care sunt obiectivele pentru echipa de baschet a Piteștiului?
- Vorbind de anul 2017 putem spune că echipa a reușit atingerea obiectivului stabilit la începutul campionatului și anume clasarea în primele 6 locuri. În sezonul în curs obiectivul este clasarea în primele patru echipe din țară și iată că suntem în termenii stabiliți. Lotul s-a completat cu noi achiziții pentru a se reuși atingerea obiectivului stabilit. Astfel au venit: Marius Ciotlăuș, Mati Nuutinen, Andryi Agafonov, Laslo Lazăr, Titus Nicoară, Porter Troupe și Raymond Russel.
# În afara protocolului cu CSM Pitești, ce rezultate notabile au avut celelalte secții ale FC Argeș?
- Avem atletismul, acolo unde Denisa Dragomir a obținut bronzul la Campionatul Mondial de Alergare Montană, avem aeromodelismul, unde s-a obținut numeroase titluri naționale și locul III la Cupa Mondială desfășurată în Ungaria și avem și voleiul. La acest sport în această vară s-a dat un restart echipei, construindu-se o echipă bazată pe tinere sportive din Pitești. Acestea au avut un parcurs foarte bun în acest sezon al ligii secunde reușind 9 victorii din 9 meciuri, ceea ce ne dă mare încredere pentru viitorul voleiului piteștean. Echipa este pregătită de Cristina Zamfir și Roxana Davidescu. De asemenea, avem tenisul de masă unde avem legitimați în jur de 30 de copii începând de la 8 ani, cu rezultate frumoase la Campionatele naționale, numeroase clasări și participări foarte bune la Cupe ale României. Aș menționa aici aurul obținut de Claudiu Pribeagu. Nu pot să nu menționez că la rugby avem doi sportivi la loturile naționale și că anul trecut am înființat și o secție de karate, unde antrenor este Sebastian Ene. La acest sport obiectivul este acela de a ajunge la Olimpiada de la Tokyo.

„Sperăm că ne vom îmbunătăți performanțele sportive în anul 2018”

# În concluzie...
- Vreau să spun că avem o colaborare foarte bună cu CSM Pitești, LPS Pitești, IȘJ Argeș și CS Universitar Pitești prin care putem păstra acasă cei mai buni sportivi ai Piteștiului. Mulțumim domnului primar Cornel Ionică și domnului Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație, pentru implicare și sprijinul acordat sportului piteștean. În concluzie, a fost un an bun pentru clubul nostru și sperăm că vom continua în această manieră și că ne vom îmbunătăți performanțele sportive în anul 2018.

# Programul de iarnă al echipelor argeşene din Liga secundă

Alb-violeţii se vor reuni pe 11 ianuarie, la ora 10, la stadionul Nicolae Dobrin după care vor merge la Craiova pentru a efectua vizita medicală. Primul antrenament propriu zis al echipei va fi efectuat pe 12 ianuarie, pe unul din terenurile bazei sportive din Trivale. După o perioadă de reacomodare la efort, piteştenii îşi vor intensifica şedinţele de pregătire şi vor intra în cantonament. Staff-ul tehnic a stabilit şi meciurile amicale pe care echipa le va juca în perioada precompetiţională. Conducătorii clubului au stabilit 7 partide de verificare, cinci adversari fiind deja stabiliţi. Pentru celelalte două meciuri, oficialii argeşeni caută parteneri de întrecere. FC Argeş va începe seria meciurilor de verificare cu echipe mai slab cotate, urmând ca odată cu trecerea timpului să întâlnească formaţii mai bine cotate. Oficialii clubului au stabilit şi un cantonament. Acesta se va face pe plan local, la hotelul IATSA de la Ştefăneşti, în perioada 23 ianuarie - 2 februarie. Printre cei mai puternici adversari pe care FC Argeş îi va întâlni în această iarnă se numără Chindia Târgovişte, Metaloglobus Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, liderul seriei a treia a Ligii a III-a.
13 reunire02Și galben-verzii şi-au stabilit programul de pregătire pentru perioada de iarnă. Astfel, acesta va cuprinde o pregătire pe plan local, o pregătire centralizată dar şi un program de 5 meciuri amicale. Pentru fotbaliştii de la CS Mioveni, vacanţa de iarnă se va termina pe 15 ianuarie. La această dată tehnicianul Laurenţiu Roşu a programat reunirea lotului şi efectuarea primului antrenament pe 2018. Pentru jucători va urma o săptămână de antrenamente pe plan local prin care se va reîncerca readaptarea la efort. Apoi se va efectua un stagiu de pregătire centralizată de două săptămâni. Până la începerea campionatului (24 februarie) se vor disputa şi 5 partide de verificare, printre care menționăm cele cu CS Baloteşti, Metaloglobus Bucureşti, CS Afumați și Chindia Târgoviște.

Primăria și Consiliul Local Piteşti va lansa la începutul anului 2018 prima ediţie a Cupei „Nicolae Dobrin” la fotbal destinată copiilor. Participanții pot proveni de la şcoli şi grupe de juniori din Pitești. Echipamentele vor fi asigurate de organizatori, iar premiile vor fi pe măsură. Scopul este acela de a sprijini fotbalul şi de a descoperi noi talente. Ideea autorităților locale este una mai veche, dar de abia în acest an va fi pusă în aplicare. În prezent se lucrează la regulamentul competiţiei, iar sumele de bani necesare vor fi prevăzute în proiectul de buget al municipiului pentru anul în curs. Competiţiile se vor organiza în baze sportive adecvate unor astfel de întreceri pentru copii şi juniori. Iată așadar că autoritățile locale și-au dat seama de importanța unei astfel de competiții, care nu face decât să creeze o bază pentru viitorul fotbalului piteștean.

La început de week-end, Vitality sport & wellness vă așteaptă la cel mai nou și modern centru din județul nostru. O echipă tânără și orientată pe calitatea serviciilor vă stă la dispoziție.
Marea deschidere va avea loc vineri, începând cu ora 10:00, pe strada Petre Ispirescu nr 63, Pitești.
4 vitalityspa2Centrul oferă servicii pentru: piscină, spa, masaj de relaxare, sală de fitness, sală de forță, kinetoterapie, kango jumps, insanity, bodybuilding, trx, jugo, mma, cursuri de înot și nutriție.
Informații suplimentare și programări la nr. de tel: 0348 411 211 sau 0348 412 000 sau 0774 008 446.
Anul 2018 aduce reduceri pentru clienții centrului. La toate abonamentele încheiate în perioada 12-14 ianuarie, argeșenii au parte de 10% REDUCERE.
4 vitalityspa3Pe 13 și 14 ianuarie 2018, sportul și starea de bine vor fi la ordinea zilei la Vitality SPA prin desfășurarea a numeroase clase de gimnastică aerobică, clase ce vor fi ținute de instructori cu o bogată experiență. În plus, veți putea participa și la 3 seminarii din sfera fitness-wellness dar și la un concurs cu contragreutate (cu premii din partea sponsorilor).

 

# Declară Gheorghe Dinu, director CSM Piteşti

# Ce ne puteți spune despre bilanțul clubului pe 2017?
- Față de anul 2016, anul acesta a fost un an bun spre foarte bun. Avem depășire la toți indicatorii și anume la medalii, la campionate naționale, recorduri naționale, sportivi la loturi naționale, medalii internaționale... La toate avem depășiri față de programele stabilite... Rezultatele sunt și peste obiective și peste 2016. Și cheltuielile sunt mai mari decât în anul 2016. În concluzie a fost un an bun, chiar spre foarte bun, din toate punctele de vedere.
# Ce secție a excelat?
- La noi nu este problema secțiilor, ci a rezultatelor... Anul acesta face unul, la anul, face altul, depinde de etapa în care ne găsim, de ciclul în care ne găsim... Anul acesta am avut rezultate foarte bune la judo și la atletism de nivel internațional. Șerban, campion mondial la judo, cadeți, Raicu, participant la europene și mondiale la seniori. La atletism, Dragomir, două medalii la campionatele mondiale. Acestea sunt cele mai bune rezultate. În rest, avem rezultate și la box, kaiac-canoe, la toate secțiile, mai puțin la radioamatorism, care, de când am venit eu la conducerea clubului, au crescut de la zero medalii, la două. Baschetul a avut și el medalii... Deci, toate cu rezultate naționale și internaționale...
# Chiar dacă ați depășit obiectivele, vă întreb dacă aveți ceva să vă reproșați pentru acest an?
- Nu. Nu am cui să-i reproșez ceva și nu cred că are cineva să-mi reproșeze ceva. Eu singur nu mi-am reproșat nimic niciodată pentru că mi-am dorit întotdeauna să-mi fac datoria și cred că am și reușit. Dacă alții cred că pot face mai bine, s-a dovedit că în perioada în care eu nu am fost la CSM, au fost alte rezultate...

„În ceea ce privește boxul și luptele, ne desfășurăm activitatea în baza Direcției Județene pentru Sport, una care lasă de dorit”

# S-au făcut niște premieri la final de an. Ce ne puteți spune despre acest aspect?
- Premierea a fost simbolică conform legislației în vigoare. Banii s-au primit la momentul potrivit pentru rezultatele obținute de toți sportivii și antrenorii. Mai puțin, avem banii, dar nu avem dreptul deocamdată să-i acordăm, pentru campionul mondial și medaliata la mondiale. Nu au primit încă premierea de la Minister și în momentul în care o primește de acolo, noi trebuie să le dăm 50% din cât le acordă ministerul, conform legii.
# Adică, la cât le dă ministerul, CSM-ul le mai dă încă jumătate?
- Da și avem banii puși deoparte.
# Despre ce sumă este vorba?
- De la spor la spor, de la nivel de vârstă, la nivel de vârstă. În total este vorba de 62.000 de lei, obligația noastră, dublu, 124.000 de lei.
# Dle director, Șerban de la judo, campionul mondial, câți bani va încasa?
- Atât cât scrie în legislația în vigoare.
# Păi și cât e?
- Uite că nu vreau să spun!
# Cititorii noștrii ar trebui să știe de la dvs...
- 22.000 de lei vor veni de la Ministerul Sportului, iar de la CSM Pitești vor mai veni încă 11.000 de lei. Rezultatul este premiat conform normelor în vigoare. Deci va primi 330 de milioane de lei vechi.
# Cum se anunță 2018?
- Trebuie să ne menținem la ceea ce am făcut anul acesta, de la selecție, la inițiere, la participare la competiții, la îmbunătățirea calității muncii a antrenorilor și a sportivilor, asigurarea de condiții pentru ca ei să poată să progreseze. Trebuie să ne gospodărim bine cu ceea ce administrăm... Trebuie să menționăm că la atletism Primăria ne oferă gratuitate, ca și la înot. În ceea ce privește boxul și luptele, ne desfășurăm activitatea în baza Direcției Județene pentru Sport, una care lasă de dorit.

„Probabil că dacă aveam dubla legitimare, Glinţă reprezenta Piteştiul astăzi”

# Cum vedeți rezultatul lui Robert Glință de la europene și anume medalia de bronz?
- Foarte normal! Loc de mai bine este, dar atâta timp cât este record național, înseamnă că acest copil a făcut tot ce a putut. Deci, în momentul în care un român face record, înseamnă că a progresat. Poate că la anul face un record european și e campion sau poate că scoate cel mai bun timp și îi bate pe ceilalți. Noi am mai avut faze din astea cu trei recorduri naționale și a ieșit pe locul cinci! Dar, ceilalți au făcut recorduri mondiale și au ieșit înaintea lui... Am spus-o dintotdeauna că Robert este un copil deosebit și că face parte dintr-o familie deosebită. Este talentat, dar este descoperit de CSM Pitești și campion național și recordmen național l-a făcut tot CSM Pitești. Acum reprezintă România și nu contează unde este legitimat, dar este piteșteanul Glință. Am făcut marfă de calitate cu eforturi comune. Noi, familia, școala... Campionul mondial, medaliata la mondiale, secția de judo, secția de atletism a beneficiat de un sprijin consistent din partea Primăriei Municipiului Pitești, a Consiliului Local, prin clubul FC Argeș. Toate astea au făcut să ajungem la nivelul la care suntem! Și dacă ne ajută în continuare, luptele, kaiac-canoe și alte sporturi se pot apropia de aceste rezultate. Și la înot, dacă Federația acceptă dubla legitimare... Probabil că dacă aveam dubla legitimare în contextul în care Primăria a înființat secția de înot la FC Argeș, iar Federația nu a vrut, poate Glință reprezenta Piteștiul astăzi. Primăria a avut disponibilitatea financiară să-i ofere, iar Federația nu a vrut să facă această treabă și atunci copilul s-a dus unde i s-a oferit și condiții materiale mai bune.

România a obținut medalia de bronz la Campionatele Europene de nataţie în bazin scurt din Danemarca. Piteșteanul Robert Glinţă s-a clasat pe locul al treilea în proba de 100 metri spate la competiţia care s-a desfăşurat în capitala Danemarcei. Piteșteanul de 20 de ani a încheiat proba cu timpul 49.99, ceea ce înseamnă și un record naţional. Medalia de aur a fost câştigată de rusul Kliment Koleşnikov, cu timpul 48.99, iar pe poziţia a doua s-a clasat italianul Simone Sabbioni (49.68). Pentru Robert Glință, medalia de bronz de la Campionatele Europene este cea mai bună performanță la seniori. Românul a revenit în această toamnă în competiții, după ce în ultima perioadă s-a pregătit în Statele Unite ale Amercii.

La terminarea turului de campionat, juniorii D ai Școlii de Fotbal Gică Retevoescu s-au deplasat la Scornicești, pentru un meci amical cu omologii lor de la Viitorul din localitate, ocazie cu care au vizitat și casa memorială a lui Nicolae Ceaușescu.

„M-am ținut de cuvânt și împreună cu copiii și părinții ne-am deplasat în orașul lui Nicolae Ceaușescu. După întâlnirea care a avut loc în cocheta sală de sport din localitate,  profesorul de sport, Silviu Mincu, cel care se ocupă de echipele de juniori din Scornicești, a luat legătura cu oficialitățile din localitate pentru a ne facilita vizita. Mărturisesc că și pentru mine a fost o premieră, având aceleași emoții ca și grupul pe care l-am deplasat de la Pitești. Rând pe rând, am intrat în curte, pe prispă și în casa unde s-a născut și a copilărit Nicolae Ceaușescu. Le mulțumim gazdelor că ne-au dat voie să facem instantanee din timpul vizitei. Interiorul casei era mobilat simplu, specific caselor oltenești din acea vreme. Încă se mai păstrează obiecte din acele vremuri: soba din antreu, paturile, macaturile, lenjeria oltenească, pereții împodobiți cu acele carpete, poze cu familia, lampa, obiecte din lut (oale și tot ce era pentru veselă. În curte străjuia statuia lui Nicolae Ceaușescu, iar mai în spate, erau niște anexe gospodărești, unde, după spusele gazdelor noastre, familia Ceaușescu creștea animale. Cred că a fost un moment unic în viața copiilor, părinților și, încă o dată, recunosc, și a mea”, ne-a declarat Gică Retevoescu, managerul școlii de fotbal cu același nume.

Pagina 6 din 133