Sport (1865)

Joi, 23 Decembrie 2010 20:02

Zvonul săptămânii

Scris de

Aşa cum se ştie omul de afaceri Robert Negoiţă a părăsit gruparea din Copou şi a declarat că, fie va intra în rândul acţionarilor de la Dinamo Bucureşti, fie va investi la alte grupări fotbalistice din apropierea capitalei. Iar una dintre piste este chiar FC Argeş, dacă e să ne luăm după telefonul pe care patronul de la Rin Grand Hotel i l-a dat de curând lui Cornel Penescu. Rămâne de văzut cum şi dacă se va finaliza discuţia dintre cei doi.

Săptămâna trecută a avut loc gala Tenis Club Campion ajunsă la a doua ediţie, clubul fiind înfiinţat în anul 2009. Astfel au fost premiaţi copii de la minitenis, de la grupele de iniţiere şi cei care sunt la performanţă. Premierea celor 35 de copii a constat în diplome, medalii, cupe şi bani, iar la eveniment au participat copii, părinţi, sponsori şi prieteni. De reţinut că principalul iniţiator al galei a fost societatea de asigurare Campion Broker. „Tenis Club Campion s-a format în umbra companiei de brokeraj Campion Broker şi reprezintă o iniţiativă a mea şi a antrenoarei Dana Mădălina, iar prin acest club am dorit să creăm posibilitatea copiilor să se dezvolte într-un mod sănătos pe activităţile extraşcolare, să găsească un loc unde să facă mişcare, să nu-şi piardă timpul în faţa calculatorului şi de ce nu să facă chiar performanţă pentru că suntem afiliaţi la Federaţia Română de Tenis. În anul 2011 ne dorim să organizăm trei concursuri, iar copii vor avea posibilitatea să demonstreze ce au învăţat, bineînţeles ei participând şi la alte concursuri organizate şi de alte cluburi”, ne-a spus Gabriel Moiceanu, managerul Tenis Club Campion.
(M.I.)

# „Dacă numele Penescu îndepărtează oamenii de FC Argeş, numele Dobrin îi apropie”

# Ce v-a găsit să intraţi în această poveste cu preşedinţia FC Argeş?
- Eu am fost tot timpul lângă FC Argeş şi lângă Cornel Penescu. Nu a fost eveniment legat de FC Argeş la care să nu particip.
# Totuşi, decizia pe care aţi luat-o a surprins multă lume…
- Toţi apelau la Gicu atunci când FC Argeş avea cumpănă, iar Gicu n-a refuzat niciodată. FC Argeş trece printr-un moment greu, iar eu am venit să ajut.
# Cine v-a convins să deveniţi preşedinte de onoare la FC Argeş?
- Eu am vorbit doar cu Cătălin Barbu. Mi-a propus asta, iar eu am acceptat fără rezerve. Însuşi dl Barbu a rămas surprins de răspunsul meu. Cred că Gicu, acolo, sus, este mândru că am venit lângă FC Argeş.

„Eu sunt preşedinte de onoare la FC Argeş şi nu am semnat nimic în această privinţă”

# Aţi semnat vreun contract cu FC Argeş?
- Eu sunt doar preşedinte de onoare şi nu am semnat nimic. Nici nu cred că este necesar pentru că eu nu iau decizii în privinţa jucătorilor şi nu mă bag în chestiuni manageriale.

„Nu leg numele lui Penescu de cel mai mare scandal de corupţie din fotbalul românesc”

# Cornel Penescu se confundă cu cel mai mare scandal din fotbalul românesc. Nu vă temeţi că imaginea dvs va avea de suferit?
- Eu nu leg numele lui Cornel Penescu de scandalul de care vorbiţi. Acest scandal îl facem noi, oamenii, noi, presa. Credeţi că numai dl Cornel a făcut ce a făcut? Plus că instanţa nu s-a pronunţat, deci nu trebuie să-l scoatem noi vinovat!
# Bun, dar au fost probe foarte clare împotriva dumnealui…
- Haideţi să lăsăm justiţia să-şi facă treaba şi să nu mai facem din acest caz un scandal aşa de mare. Dânsul a fost mai tânăr, mai plăpând în acest sistem şi a fost mâncat de ulii pentru că dacă era mai diplomat poate nu se ajungea aici. Nu a avut experienţă…
# Penescu a îndepărtat lumea de la stadion, n-ar trebui să renunţe la echipă?
- Poate aveţi dreptate şi tocmai de aceea am decis şi eu să vin cu numele Dobrin pentru a echilibra situaţia, de a atrage oamenii către FC Argeş pentru că într-adevăr este un moment greu.

„Nu cred că Barbu este principalul factor de decizie la FC Argeş”

# Credeţi că nea Gicu ar fi acceptat să gireze cu numele dumnealui un FC Argeş confundat cu un uriaş scandal de corupţie?
- Gicu ar fi venit să ajute FC Argeş în orice moment mai greu.
# Până nu demult, Cătălin Barbu, managerul lui FC Argeş, a făcut bişniţă cu maşini second-hand…
- Eu l-am cunoscut acum două săptămâni. Nu ştiu cine a fost şi nici ce a făcut înainte. Dar, pentru că a arătat mult respect pentru Gicu, am acceptat să discutăm. Apoi, nu cred că el este principalul factor de decizie la FC Argeş. Eu m-am ataşat de dl Cornel şi de echipă, nu de Cătălin Barbu. Apoi eu mi-am ataşat numele de cel al lui FC Argeş, pentru că FC Argeş şi Dobrin sunt de fapt un întreg.

„Un jucător de la şcoala Dobrin va ajunge 90% la Oţelul Galaţi”

# Şcoala dvs de fotbal cum mai merge?
- Foarte bine. Doi copii au ajuns la Albota, iar Alin Coşa va pleca 90% la Oţelul Galaţi.
# Se aude că aţi fi avut probleme financiare la şcoală şi de aceea aţi fi acceptat numirea la FC Argeş şi că intenţionaţi să aduceţi copii de la şcoala dvs la FC Argeş?
- Greutăţi sunt peste tot, dar ale mele sunt constante. Pe copii îi ţin eu pe banii mei de acasă şi nici nu îmi trebuie bani de la nimeni pentru asta, antrenorii au salariile plătite la zi şi au salarii destul de bune, impozitele sunt plătite la zi, deci nu am niciun fel de problemă. Nu am avut nicio discuţie pentru ataşarea şcolii mele cu FC Argeş, dar dacă se va întâmpla lucrul acesta, nu vreau ca FC Argeş să mă ajute pe mine, ci eu pe FC Argeş cu jucători de valoare.
# Deci şcoala de fotbal Nicolae Dobrin e ceva, iar funcţia de la FC Argeş este altceva?
- Exact, dar dacă ar fi, aş ceda oricând un jucător de valoare la FC Argeş.
# În decizia de a veni la FC Argeş a contat faptul că la un moment dat nea Gicu încasa lunar 100 de milioane de lei de la FC Argeş şi implicit de la Cornel Penescu?
- Da, a contat, dar Gicu nu a avut niciodată un asemenea salariu la FC Argeş. Da, a primit această sumă, dar asta se întâmpla atunci când Gicu a fost numit antrenor. Oricum eu nu m-am simţit obligată să accept această funcţie pentru că Gicu a luat nişte bani la vremea respectivă de la dl Cornel, poate m-aş simţi obligată doar moral…
# Ca să înţeleagă cititorii noştri spuneţi-ne ce faceţi efectiv la FC Argeş ca preşedinte de onoare?
- Nici eu nu vă pot spune exact, dar am acceptat să fiu imaginea clubului şi atât ei, cât şi eu am avea unii de la alţii câte ceva de învăţat.   
(Marius IONEL)

Joi, 16 Decembrie 2010 22:43

Zvonul săptămânii

Scris de

Deciziile aberante luate de conducerea lui FC Argeş sunt de-a dreptul senzaţionale. Managerul Cătălin Barbu şi patronul Andrei Penescu se joacă în toată regula cu locurile de muncă ale angajaţilor clubului. Astfel că au fost daţi afară de la femei de serviciu, magazionere, antrenori şi jucători, până la secretară. În urmă cu ceva timp vă informam că şi secretara Cristina Vişan a fost zburată din acest club fără prea multe explicaţii normale şi logice. Ei bine, se pare însă că principalul motiv a fost acela că „domnişoara Cristinica dădea din casă”, la presă, adică Cristina turna toate matrapazlâcurile făcute de conducere tocmai în mass-media. No comment!

# Iulică Crivac nu şi-a primit salariul pe ultimele patru luni. Se pare că Iulian Crivac nu va sta deloc bine din punct de vedere financiar în pragul sărbătorilor de iarnă din acest an. Spunem asta pentru că antrenorul celor de la Internaţional Curtea de Argeş, echipă care evoluează în Liga a IV-a nu şi-a primit salariul de mai bine de 4 luni de zile. Patronul Benone Lazăr a omis aşadar să achite datoriile financiare către Iulică, dar a achitat din câte se pare datoriile financiare către toţi fotbaliştii, adică câte 50 de lei de fiecare meci.    (M.I.)

Plecat din Câmpulung Muscel, tânărul fotbalist Ionuţ Burnea a făcut de curând pasul spre fotbalul mare. Deocamdată la Liga secundă, la Dinamo II Bucureşti, însă dorinţa sa este cu mult mai mare, mai ales că a găsit deja oameni care-i dau încredere! „Am început de mic să bat mingea în curtea şcolii, prin faţa blocului. M-a văzut Dan Cârţu şi el m-a îndrumat spre fotbal. A văzut că am ceva calităţi şi m-a trimis la domnul profesor Miuţu să dau probe. Le-am luat şi de aici practic a început totul. A văzut că am ceva potenţial şi a tot insistat pentru mine, iar acum nu pot decât să-i mulţumesc pe aceasta cale atât dumnealui cât şi antrenorilor de la Sporting Piteşti care m-au ajutat foarte mult, domnii profesori Dima, Stancu, Drăguşin şi Diaconescu” a spus tânărul fotbalist. După 3 ani la şcoala de fotbal Sporting Piteşti, în timp ce a jucat şi în Liga a III-a pentru CS Muscelul Câmpulung, Ionuţ Burnea s-a trezit transferat la Dinamo II, la juniori, club cu care a participat la un turneu în Italia. A jucat atunci contra formaţiilor similare ale lui Lazio şi Fiorentina. De aici tânărul a fost selecţionat pentru seniorii echipei secunde a lui Dinamo, iar viitorul sună cât se poate de bine pentru argeşean
(M. Ionel)

# Managerul FC Argeş l-a dat afară pe Leonte Ianovschi, deşi acesta nu era angajat la club. Cătălin Barbu, administratorul FC Argeşului, pentru că de manager nici nu poate fi vorba, poate doar de un autointitulat manager general, face gafă după gafă. Cu sau fără cunoştinţa patronului Cornel Penescu, Barbu a luat, de când a fost investit pe această funcţie, numai decizii cel puţin nepotrivite dacă nu cumva dezastruoase pentru clubul alb-violet. Mai nou, Cătălin a început să „concedieze” oameni care nici măcar nu sunt angajaţi la FC Argeş. Aşa a fost şi cazul maestrului Leonte Ianovschi. De reţinut că totul a plecat de la suspendarea rentei viagere pe care maestrul o primea de la FC Argeş. Suma de care vorbim este de 3 milioane de lei lunar şi a fost stabilită încă din anul 2000 de către Victor Jigman, preşedintele de atunci al grupării din Trivale. De atunci şi până în aprilie acest an totul a fost în regulă, maestrul Ianovschi primindu-şi renta stabilită lunar. De atunci însă conducerea FC Argeşului a decis suspendarea rentei viagere fără explicaţii sau vreun motiv bine întemeiat. Asta a fost decizia şi pace! Ceea ce a lăsat cu gura căscată pe toată lumea a fost că marele manager din Trivale s-a apucat să trimită acasă la nea Lenci Ianovschi hârtii cu decizii de demitere a maestrului din funcţia de „consilier metodolog”, funcţie pe care cică o deţinea acesta la FC Argeş. Cine ştia că Leonte Ianovschi era „consilier metodolog” la FC Argeş? Nimeni, poate doar marele manager Barbu, pentru că nimeni din familia Ianovschi nu ştia de existenţa aceastei titulaturi, cu atât mai puţin însuşi maestrul Ianovschi. Cert este că Leonte Ianovschi nu mai este angajat la FC Argeş de cel puţin 10 ani, iar FC Argeş, prin acest manager îi tot trimite decizii de demitere din această funcţie. Culmea, în prima hârtie primită acasă de maestru şi care datează din 25 august 2010 se menţionează că în urma situaţiei financiare clubul a fost nevoit să restructureze unele posturi şi că postul de consilier metodolog va fi desfiinţat. Ca atare, colaborarea cu Leonte Ianovschi se încheiea la data respectivă. De subliniat că pe această primă decizie sosită acasă la nea Lenci nu exista nicio semnătură, ci doar ştampila clubului alb-violet. A urmat o altă decizie cu acelaşi text ca şi prima, dar care a fost datată în 17 noiembrie 2010 şi care a fost înmânată lui Mihăiţă Ianovschi, nepotul maestrului undeva pe la sfârşitul lunii noiembrie. De data aceasta pe decizie apare atât ştampila clubului cât şi semnătura lui Cătălin Barbu. De ce oare insistă cu această prostie Cătălin Barbu nu ştim, cert este că Leonte Ianovschi nu era în niciun fel angajat al FC Argeşului ca să fie demis. Într-adevăr maestrul primea acea rentă viageră de care vorbeam, dar care nu are nicio legătură cu funcţia visată de Cătălin Barbu. Mai mult decât atât, ipotetic vorbind, cum poate oare un „anonim” ca Barbu să încerce măcar să-l demită din orice funcţie pe maestrul Leonte Ianovschi de la FC Argeş? Ştie oare Cătălin Barbu cine este Leonte Ianovschi, pentru că data în care s-a născut Nicolae Dobrin sigur nu o ştie!

Mihăiţă Ianovschi: „Nu se poate ca acest Barbu să-şi bată joc de numele Ianovschi”

„E incredibil ce poate să facă acest Barbu la FC Argeş. Te lasă fără cuvinte. De la început vreau să vă spun că nu vreau să mă cert cu nimeni şi că nu este vorba de suma pe care bunicul meu trebuia să o primească de la FC Argeş şi mă refer la renta viageră. Nu avem nevoie de bani, dar nu se poate ca acest Barbu să-şi bată joc de numele Ianovschi. Bunicul meu nici nu putea să vadă hârtiile acelea idioate trimise de acest Barbu. Bunicul are o vârstă şi chiar nu poate să suporte asemenea tâmpenii. Cum poţi să demiţi pe cineva care nu este angajat la FC Argeş? Acest Barbu e plin de răutate pentru că altfel nu-mi pot explica cum de a mai trimis încă o hârtie cu acelaşi text în care îl demite pe bunicul”.
(Marius Ionel)

Managerul Cătălin Barbu începe să-şi pună în aplicare tactica nemţească învăţată în perioada în care aducea maşină second-hand din Germania în România. Spunem asta pentru că după ce a rodat juniorii clubului la prima echipă, se apucă acum să aducă „fotbalişti cu experienţă” sau „fotbalişti la capăt de carieră”. Cimitirul elefanţilor la FC Argeş şi alta nu! De ce? Păi, marele manager s-a apucat să se aşeze la masa tratativelor cu fotbalişti ajunşi deja aproape de finalul carierei. Şi ca să dăm şi câteva nume îi enumerăm pe Marius Dan Mitu, un mijlocaş ofensiv de 34 de ani care momentan evoluează pentru CSM Râmnicu Vâlcea, pe fostul alb-violet Marius Radu, fundaşul care are şi el tot 34 de ani, dar şi pe Raul Marincău de la Victoria Brăneşti. În ceea ce îi priveşte pe primii doi se pare că managerul Cătălin Barbu e aproape să bată palma şi să-i aducă din această iarnă în Trivale, însă în ceea ce îl priveşte pe Raul Marincău, conducerea Argeşului va trebui să aştepte până la vară atunci când contractul cu Brăneştiul îi expiră fotbalistului pentru că e puţin probabil ca echipa de prima ligă să renunţe aşa de uşor la serviciile fundaşului.    (M.I.)

Joi, 09 Decembrie 2010 17:48

Zvonul săpămânii

Scris de

E incredibil câte manevre poate să facă managerul-administrator Cătălin Barbu la FC Argeş! Pus să conducă un club de mare tradiţie ca FC Argeş, „anonimul din Trivale” a luat până acum decizii cât se poate de aberante faţă de jucători, antrenori sau glorii alb-violete. E de-a dreptul strigător la cer să reduci pur şi simplu renta viageră de la 300 la 50 de lei la un om care a făcut atâtea pentru FC Argeş aşa cum este cazul lui Bebe Barbu sau să le suspenzi fără alte explicaţii. Din câte se pare însă, mai grav este faptul că majoritatea deciziilor au fost luate de Barbu fără a se consulta sau a înştiinţa patronatul clubului. Zvonul care circulă prin târg în această săptămână este aşadar acela că Barbu face totul de capul său, fără ca Penescu să ştie în prealabil ce vrea să facă marele manager.

Pentru că la data de 30 septembrie 2010 FC Argeş avea datorii la Finanţele Publice Argeş de nu mai puţin de 14 milioane de RON, această instituţie a organizat pe data de 15 octombrie 2010 prima licitaţie pentru vânzarea mijloacelor de transport şi alte mijloace fixe, autocar, Matiz sau porţi de fotbal pe care s-a pus sechestru de la FC Argeş. Suma totală de plecare era de 24.210 RON. Cum la această primă licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant Finanţele au organizat o a doua licitaţie în data de 22 noiembrie 2010. Cu această ocazie s-a vândut doar autocarul clubului alb-violet cu incredibilul preţ de 32 de milioane de lei vechi fără TVA. În afară de autocar, care a fost vândut la preţ de fier vechi, nimeni nu a mai ofertat vreun alt mijloc de transport sau mijloc fix sechestrat de Finanţe. De reţinut că preţul de plecare la această a doua licitaţie, a fost, conform legii, redus cu 25%. Urmează în perioada imediat următoare ca Finanţele Publice să fixeze data pentru o a treia licitaţie, la care preţul de pornire menţionat mai sus, adică 24.210 RON, va scădea la jumătate, adică la 12.105 RON. Ceea ce înseamnă că şi preţul porţilor de fotbal scoase iniţial la licitaţie va scădea de la 40 de milioane de lei la 20.   
(M. Ionel)

Pagina 130 din 134