# Declară Luminiţa Huţupan Dinu, antrenor cu portarii la echipa de handbal a Mioveniului

# Cum caracterizați parcursul echipei din ultima perioadă de timp?
- Ceea ce am realizat în ultima perioadă de timp s-a putut face prin munca fetelor, dar și prin cei care ne susțin, care au avut răbdare să vadă că aceste fete tinere au potențial și că pot face performanță. Când le-am preluat și eu și Carmen Amariei, erau pe locurile 11-12 și am reușit să revenim cu ele pe locul 3, unde, știți foarte bine, mergem și la baraj.
# Ați remarcat pe cineva din acest lot?
- Nu aș putea spune asta, ci mai degrabă am putea vorbi de efort colectiv. Cred că întreg colectivul tot timpul și-a făcut datoria. Fetele s-au ajutat una pe alta pe tot parcursul acestui campionat, iar banca tehnică, zic eu, și-a făcut pe deplin meseria.

„Mergem la baraj cu gânduri mari, cu gânduri îndrăznețe și nu ne dăm la o parte”

# Ce ne puteți spune despre baraj?
- La baraj ne așteaptă jocuri foarte grele, nu știm cu cine vom juca deocamdată, dar nu avem niciun fel de presiune. Vom merge și vom demonstra acel handbal de calitate pe care l-am pregătit și am pus accent la fiecare antrenament. Vom arăta, așadar, un handbal de calitate pentru viitorul nostru, pentru ceea ce se numește orașul Mioveni.
# Apropo de viitor, ne puteți spune dacă rămâneți la echipă în condițiile în care promovați?
- Bineînțeles că da. Gândiți-vă la mine ca antrenoare, gândiți-vă la jucătoare, care își dorește fiecare în parte să ajungă cât mai sus... Dumnezeu la un moment dat cred că ne va răsplăti pentru munca depusă zi de zi pe terenul de sport. În plus de asta, sacrificiile pe care le fac aceste fete minunate alături de conducere este un lucru extraordinar. Vă dați seama că mergem acolo cu gânduri mari, cu gânduri îndrăznețe și nu ne dăm la o parte, pentru că numai așa putem învăța, de la niște jucătoare cu experiență.

„Le transmit suporterilor să ne urmărească pe micile ecrane și să fie alături de noi, pentru că nu vor regreta”

# Dacă nu veți promova, veți continua la Mioveni?
- Eu vorbesc în numele meu și, indiferent de situație, trebuie să vorbesc cu cei care m-au adus, cu cei care se ocupă de această echipă, încă nu am discutat nimic și nu vreau decât să mă gândesc la jocurile de la baraj. Apoi vom discuta, dar am îndrăgit și îndrăgesc acest oraș. Îi respect pe domnul primar și toată conducerea clubului. Am iubit și am pus suflet la această echipă, cu toate jucătoarele pe care le-am întâlnit, cred că m-am atașat de ele și ele de mine și consider că, indiferent de rezultat, vom continua și veți mai auzi lucruri foarte bune despre noi de acum încolo.
# Ce aveți dvs. de transmis iubitorilor handbalului din Mioveni?
- Așa cum m-au iubit și m-au îndrăgit atât pe mine, cât și pe Carmen Amariei și ne-au primit cu brațele deschise, pentru tot ceea ce am făcut noi, le mulțumim că sunt alături de noi, pentru că ne încurajează și susțin această echipă tânără și că au avut răbdarea necesară să privească lucrurile și bune și rele, și la înfrângeri și la victorii și nu ne-au adresat cuvinte urâte. Au avut numai cuvinte de laudă și au avut răbdare să vadă că această echipă muncește și rezultatele în timp s-au văzut. Îi aștept cu nerăbdare să ne susțină și la meciurile de baraj de la Cisnădie, pentru cei care au posibilități și timpul necesar să facă această deplasare. De asemenea, celorlalți le transmit să ne urmărească pe micile ecrane și să fie alături de noi, pentru că nu vor regreta.

 

Publicat în Sport

Handbalistele de la CS Dacia Mioveni 2012 au reușit weekendul trecut să scrie o pagină de istorie pentru sportul local, câștigând meciul decisiv cu contracandidata la calificarea în meciurile de baraj pentru Liga Națională, CSU Reșița. Deși părea un obiectiv fantezist la debutul campionatului, ambiția clubului din Mioveni de a merge la barajul pentru Liga Națională s-a materializat până la urmă. Pentru performanța deosebită înregistrată pentru handbalul din județ, Jurnalul de Argeș le declară pe antrenoarele Carmen Amariei și Luminița Huțupan-Dinu - Oamenii Săptămânii.

Publicat în Omul saptamanii

Handbalistele de la CS Dacia Mioveni 2012 au obținut week-end-ul trecut o nouă victorie în Divizia A, al doilea eşalon valoric al României, în fața echipei ACS Crișul Chișineu-Cris, scor 28-23 (12-11). Echipa de handbal a Mioveniului, condusă de Carmen Amariei și Luminița Huțupan Dinu, a urcat, așadar, pe poziția a treia în clasamentul general. Partida s-a jucat în Sala Sporturilor Trivale din Pitești.

 

Publicat în Sport

Pe 10 martie, echipa de handbal a CS Dacia Mioveni 2012 a obținut o nouă victorie importantă în campionatul Diviziei A, în fața echipei ACS Olimpic Tg. Mureș. Sportivele antrenate de Carmen Amariei și Luminița Huțupan Dinu au învins în deplasare, cu scorul 27 - 26. Victoria clasează echipa pe unul dintre locurile de baraj pentru promovarea în Liga Națională.
„Cu toate acestea, lipsa de fair-play a gazdelor și gravele carențe organizatorice au condus la izbucnirea unor incidente în tribună, urmate de agresiuni fizice asupra reprezentanților clubului nostru. Mai grav este faptul că aceste incidente au fost provocate chiar de către unii reprezentanți ai clubului din Târgu Mureș.
Din acest motiv, conducerea CS Dacia Mioveni 2012 va depune un memoriu la Federația Română de Handbal, în care va cere explicații. Este inadmisibil ca un spectacol sportiv să fie tratat într-un asemenea mod, la un nivel ce nu face onoare niciunui oraș din lumea civilizată, indiferent de etnie sau naționalitate. Să fii evacuat cu protecția jandarmeriei dintr-o arenă sportivă, să fii lovit de spectatori și umilit de arbitri reprezintă limite care depășesc sfera sportivității. Cluburile sportive din Mioveni și-au respectat întotdeauna adversarii și le-au asigurat atât protecție, cât și condiții de pregătire, cazare și competiție dintre cele mai bune, în spiritul fair-playului”, a scris primarul Ion Georgescu pe pagina sa de Facebook.

Publicat în Sport

Handbalistele de la CS Dacia Mioveni 2012 au obținut în week-end o victorie importantă în Divizia A, al doilea eşalon valoric al handbalului românesc, în fața echipei Național Râmnicu-Vâlcea. Argeșencele, antrenate de Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan, au învins pe teren propriu cu 22-21 și au urcat pe locul patru în clasament, cu 27 de puncte. Partida s-a jucat în Sala Sporturilor din Pitești. Următoarea partidă va fi sâmbăta, 27 ianuarie 2018 cu Minaur Baia Mare, grupare cu mare tradiție în handbalul românesc.

 

Publicat în Sport

Sâmbăta trecută, echipa de handbal a CS Dacia Mioveni, pregătită de Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan, a întâlnit acasă echipa KSE Târgu Secuiesc. Partida cu numărul 13 din cadrul Seriei B - Divizia A - s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă pentru Mioveni, scor 44-18. Cu această victorie, handbalistele din Mioveni se mențin pe poziţia a treia în grupă, după CS Minaur Baia Mare şi SCM Timişoara.

Publicat în Sport

Handbalistele CS Dacia Mioveni 2012 au fost prezente marți seara, la aprinderea iluminatului festiv din centrul orașului.

Venite de curând pe banca tehnică a echipei din Mioveni, Carmen Amariei și Luminița Huțupan Dinu au arătat că se simt bine în mijlocul comunității din Mioveni și că formează o echipă atât în terenul de joc, cât și în afara lui.
Handbalistele CS Dacia Mioveni 2012 vor juca sâmbătă, la Pitești, de la ora 13.00, cu KSE Tg. Secuiesc, în meciul contând pentru etapa a 13-a a diviziei A, seria B, din Campionatul Național de Handbal. Intrarea la această partidă va fi liberă.

Publicat în ACTUALITATE

# Declară Luminiţa Huţupan, antrenoarea echipei de handbal CS Dacia Mioveni 2012

Luminiţa Huţupan, una dintre cel mai mari handbaliste ale României din toate timpurile, a preluat de câteva etape conducerea tehnică a echipei CS Dacia Mioveni 2012, echipă ce evoluează în Divizia A-Seria B. Debutantă în postura de antrenor principal, ex-portarul naţionalei a obţinut mai multe victorii în ultima perioadă ceea ce a dus la o revigorare a handbalului din Mioveni.
Luminiţa Huţupan-Dinu, în vârstă de 45 ani, are aproape 8 ani de când a trecut în tagma tehnicienilor, dar până a acceptat oferta de la Dacia Mioveni a lucrat mai mereu din postura de antrenor cu portarii, la loturile naţionale, la CNE Vâlcea sau la diverse cluburi din Liga Naţională. În această perioadă de 8 ani a mai avut şi o revenire pe terenul de joc, ea apărând buturile echipei Oltchim în semifinala Ligii Campionilor cu Gyor din 2012. Luminiţa a primit o nouă provocare în viaţă, poate puţin neaşteptată având în vedere că planul iniţial era să vină la Mioveni împreună cu Carmen Amariei, colega de lot naţional cu care a făcut echipă şi la Universitatea Cluj în sezonul trecut.

„O să aduc mai multe jucătoare pentru ca în sezonul următor să ne batem pentru promovare”

„Eu îl cunosc pe domnul primar Ion Georgescu de vreo patru ani, a declarat pentru Jurnal de Argeș Luminița Huțupan. Ne-am văzut de mai multe ori pe la prieteni comuni. Plus că în fiecare iarnă mergeam la Mioveni să văd luminile superbe de sărbători. Am venit la insistenţele domnului primar. M-a sunat şi, auzind că sunt acasă şi nu mai sunt sub contract cu HCM Râmnicu Vâlcea, mi-a propus să vin la echipa de handbal de la Mioveni. Şi am acceptat, am găsit o echipă tânără, cea mai mare fată are 21 de ani. La Mioveni este o echipă dornică să facă performanţă. Nu am obiectiv promovarea în prima ligă pentru acest sezon. Vreau să obţinem cât mai multe victorii şi în iarnă sau în vară să aduc mai multe jucătoare pentru ca în sezonul următor să ne batem pentru promovare”.

Publicat în Sport

Echipa de handbal feminin a Piteştiului a disputat sâmbăta trecută o nouă etapă de campionat. Handbalistele de la FC Argeş au întâlnit, la Sala Sporturilor din Piteşti, pe CS Dacia Mioveni 2012. Partida a fost, ca și la fotbal, un adevărat derby al handbalului argeşean. Gazdele au avut moralul după ultimele victorii reuşite sub comanda Luminiţei Huţupan. Fosta portăriţă de aur a handbalului feminin românesc a preluat echipa galben-verde de câteva etape, reuşind să revitalizeze într-un timp destul de scurt formaţia din Mioveni în urma victoriilor obţinute în partidele cu ACS Corona Braşov şi Mureşul Târgu Mureş. Astfel că în partida contând pentru runda cu numărul 6 din Divizia A la handbal feminin, seria B, CS Dacia Mioveni s-a impus cu 25-23 (10-9) în fața celor de la FC Argeș.
Atmosfera de la Sala Sporturilor din Pitești a fost una extrem de animată, comparabilă cu perioada în care handbalul argeșean conta pe plan național. Confruntarea a fost extrem de disputată de-a lungul celor 60 de minute. CS Dacia a condus ostilitățile în prima parte a reprizei întâi, egalitatea fiind consemnată în minutul 17, 6-6. Gazdele au fost mai atente și au intrat la cabine cu un avantaj de un gol, 10-9. Mioveniul își păstrează avantajul pe tabelă și în repriza secundă, dar pe fondul unui joc mai hotărât al oaspetelor, acestea trec pentru prima oară la conducere, 16-15 în minutul 45. FC Argeș a avut posibilitatea să se detașeze, însă CS Dacia a revenit la conducerea partidei în minutul 53 cu 19-18. Jucătoarele pregătite perfect de Luminița Huțupan s-au impus în final cu 25-23. Pentru CS Dacia Mioveni au punctat Bojan 8 goluri, Văcariu, Pârvulescu câte 5, Țălu, Emilia Ciontoiu câte 3, Dumitrașcu 1, iar de la oaspete s-a evidențiat Popescu cu 10 reușite, Udrea 5, Obedeanu 4, Mânzicu 2, Preda și Conea câte 1.

Publicat în Sport

Sâmbătă, într-un meci din Divizia A la handbal feminin, CS Dacia Mioveni 2012, echipă antrenată de legendara Luminiţa Huţupan Dinu, a învins FC Argeş cu 25-23 (10-9) după un meci de infarct. Echipa din Mioveni, susţinută la Sala Sporturilor din Piteşti de peste 500 suporteri, a controlat meciul până în minutul 44, cu extrema Cezara Bojan şi portăriţa Ancuţa Moroianu în mare formă. FC Argeş a revenit după ce a fost condusă cu 15-13 şi a condus de două ori la două goluri diferenţă, ultima oară cu 18-16. În ultimele 12 minute însă, echipa din Mioveni, încurajată de un public fantastic şi îndrumată perfect de pe bancă de Luminiţa Huţupan Dinu (votată în 2011 de IHF cea mai bună portăriţă din toate timpurile) a avut o revenire de senzaţie, câştigând meciul cu 25-23.

hutupan

Meciul a fost urmărit din tribune cu sufletul la gură şi de primarul Ion Georgescu de la Mioveni, care la final a ţinut să le felicite pe fete pentru această nouă victorie importantă.

Publicat în Actualitate