Fotbalul județean a recidivat în ceea ce privește violențele și injuriile! De data aceasta nu au mai fost vizați arbitrii și observatorii, ci conturile au fost împărțite între jucători. Scena scandalului a fost terenul de la Făget, acolo unde Viitorul Ștefănești își dispută meciurile de pe teren propriu. Victoria Buzoești a câștigat cu scorul de 4-1, însă la finalul meciului a ieșit bătaie în toată regula, iar cel care a avut cel mai mult de suferit a fost Sorin Mihalache, căpitanul formației din Buzoești. Iată în continuare ce spun fotbalistul bătut, Bebe Păun, șeful de la Viitorul Ștefănești și președintele Viorel Popescu de la AS Colibași, care, de asemenea, a fost prins în mijlocul scandalului.

„A venit Mincă și m-a lovit. Am avut nevoie de îngrijiri medicale”

Sorin Mihalache, căpitan Buzoești: „Tot ce vă spun putem demostra și cu martori de la echipa din Colibași, cei care au rămas să vadă meciul. Totul s-a desfășurat la Făget, la meciul nostru cu Ștefăneștiul. Un jucător de la ei pe nume Bran Georgel Alexandru, care este împrumutat în Olt, avea pe el echipamentul de joc al formației Viitorul Ștefănești. A stat pe banca de rezerve în prima repriză. Le-am spus să nu-l bage pe individul acesta că e pe fals. Acest jucător s-a revoltat. Observatorul Ilie Șandru l-a lăsat să stea în prima repriză pe banca de rezerve, iar în a doua repriză nu a mai fost lăsat pe bancă. S-a revoltat, a chemat un alt jucător care era legitimat la Ștefănești, dar care nu era trecut pe foaie, Marian Dumitru Mincă, au urmărit meciul și când să ieșim de pe teren, a venit Bran să lovească, dar s-a pus cineva în față și nu a reușit, dar a venit Mincă și m-a lovit. Am avut nevoie de îngrijiri medicale. Observatorul nu a scris nimic în foaie. Apoi Bebe Păun de la Ștefănești l-a bătut și pe un oficial de la AS Colibași pe nume Popescu, căruia i-a scos un dinte. A fost scandal în toată regula, cu amenințări, cu toate cele... Nici nu mai știam de cine să ne ferim... A fost scandal pentru că am vrut să fim corecți, să nu-l bage pe acel fotbalist care nu era al lor! Am făcut memoriu la AJF și tot ceea ce am spus se regăsește acolo”.

„Ne-am îmbrâncit un pic și ne-am înjurat! Acest Popescu de la Colibași e un mare nesimțit”

Bebe Păun, președinte Ștefănești: „După meci s-au adunat mai mulți jucători de la mai multe echipe, printre care și câțiva foști jucători de la mine, care l-au așteptat pe acest Sorin de la Buzoești. Probabil că sunt polițe de împărțit mai vechi! După meci eu am insistat să stea lângă mine pe teren până puteam să dau la o parte toată lumea aia de acolo, însă toți jucătorii de la Buzoești în frunte cu Sorin au refuzat să stea lângă mine și au mers la vestiar. Dacă nu au vrut să mă asculte, eu ce să le fac? Au ieșit acolo niște îmbrânceli, niște palme... Mincă nu mai este jucătorul meu de vreo trei ani... Au dat niște jucători de la o echipă din Liga a V-a. Nu știu la ce echipă joacă, dar sunt niște jucători de prin Mioveni. E drept că de la Bran au plecat înjurăturile încă de la începutul meciului, înjurături reciproce... Dar, chiar eu l-am dat afară din incinta stadionului tocmai pentru a nu incita. Bran este jucător împrumutat la Colonești, care are echipament de-al nostru încă din vară și pe care nu a vrut să-l predea. Deci nu este jucătorul meu! El venise acolo, tot așa, să dea în Sorin ăsta, dar nu a apucat el să dea. Văzând că tot meciul au fost înjurați de zeci de oameni de acolo, nu era bine să stea lângă mine? Nu au ascultat! Eu nu am participat la îmbrâncelile alea. Eu am avut o altercație cu acest Popescu după ce au plecat băieții de la Buzoești. Ne-am îmbrâncit un pic și ne-am înjurat! Acest Popescu de la Colibași e un mare nesimțit. Îi tot învăța pe ăia să se ducă la poliție! Sorin de la Buzoești îmi este prieten și vreau să spun că eu am urcat la el în mașină și i-am spus să nu se ducă la poliție că nu e de vină clubul din Ștefănești că s-au strâns acolo cete de la diverse echipe să-și împartă polițele cu el. Sorin s-a potolit și asta a fost totul”.

„Ce? Eu stau să mă bată Bebe Păun! A fost o altercație acolo...”

Viorel Popescu, președinte Colibași: „A fost acolo o îmbrânceală ceva... Ce? Eu stau să mă bată Bebe Păun! A fost o altercație acolo... Cu ăia de la Buzoești... Așa e în România, dacă cuiva i-a murit o capră, vecinul spune că i-a murit un cal... Știu că a fost bătut un jucător de la Buzoești, căpitanul de echipă... Sunt și ăia răi... Problema lor! Treaba lor!”.

Publicat în Sport

Un bărbat de 55 de ani din Albota a fost reținut aseară de polițiști după ce a bătut crunt o fetiță de doar 13 ani. Minora în vârstă de 13 ani a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Pitești cu traumatisme faciale și abdominale, Aceasta a fost lovită în timp ce se întorcea de la școala din localitate la care învață. Incidentul s-a petrecut pe strada Moșneni din Albota.
Agresorul este un bărbat de 55 de ani, din Pitești, care locuia împreună cu concubina lui în Albota.
Bărbatul este din Pitești, dar își mai făcea veacul prin comuna Albota, având o relație de concubinaj cu o localnică. Concubina sa are un băiat minor, iar zilele trecute acesta i-a povestit tatălui vitreg că o fetiță l-a agresat.
Astăzi, piteșteanul va fi prezentat la mandat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Publicat în Actualitate

Prima competiție din noul mandat al președintelui Cornel Sorescu de la Asociația Județeană de Fotbal Argeș a debutat cum nu se poate mai prost! Este vorba de Cupa României, faza județeană, acolo unde cap de afiș a fost bătaia încasată la Godeni de arbitrul Liviu Chița. Lăsând la o parte cele 5 neprezentări și cele 5 neprogramări, Cupa României la nivelul județului a debutat cu un incident extrem de periculos.

Publicat în Sport
 
Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. S-au convins sâmbătă trei romi care au vrut să bată un motociclist  după ce l-au şicanat în trafic pe drumul Curtea de Argeş - Piteşti. Au  avut însă parte de o surpriză de proporţii. Motociclistul era luptător K1 şi poliţist, pe deasupra. I-a bătut pe doi dintre romi, în timp ce al treilea a fugit mâncând pământul.
 
 
 
Romii se aflau într-un autoturism BMW şi l-au şicanat pe motociclist o bună bucată de drum fără să ştie că acesta este poliţist de la Secţia Rurală Albeştii de Argeş. Este vorba despre George Fir, unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai legii din Argeş. A lucrat ani de zile în Trupele Speciale, a fost luptător K1, fostă gardă de corp pentru un judecător care ancheta crimele din Kosovo şi pe care l-a însoţit în deplasările în teren, pentru cercetări sau identificare de martori.
 
În comuna Bascov, lângă Piteşti, romii l-au blocat, i-au pus maşina în faţă, iar poliţistul a căzut cu motocicleta, moment în care şi-a rupt un deget. Cei trei bărbaţi au coborât din maşină cu bâte pentru a-l lua la bătaie pe George Fir, însă doi dintre ei au fost bătuţi măr, iar al treilea a fugit, fiind prins în cele din urmă. Toţi agresorii au ajuns ulterior la spital. Foto: Sursa ta
Publicat în Actualitate