Deși și-a încheiat mandatul de antrenor interimar la FC Argeș, Augustin Eduard este dorit în continuare pe banca tehnică alb-violetă de către suporteri. Cel puțin aceasta este reacția imediată a suporterilor pe Facebook, acolo unde primarul Constantin Cornel Ionică a ținut să mulțumească echipei pentru seria de cinci victorii din șase meciuri cu Eduard pe bancă. Iată în continuare ce spun primarul Ionică, suporterii și Augustin Eduard. Trebuie precizat și faptul că la reunirea lotului, FC Argeș va avea un nou antrenor. Este vorba de Emil Săndoi, fost alb-violet, cel care se afla în tratative mai vechi cu clubul din Trivale.

Ce spune primarul Cornel Ionică

13 Ionica„Țin să mulțumesc din nou echipei noastre de fotbal, FC Argeș, pentru rezultatele bune din ultimele etape, evident și pentru victoria de astăzi cu 2-0 în fața Politehnicii Timișoara. Nu în ultimul rând, mulțumesc echipei tehnice pentru seriozitate și devotament, precum și suporterilor care încep să vină din ce în ce mai mulți la stadion. Mulțumiri aparte se cuvin și inimoasei noastre galerii care susține cu mult entuziasm echipa. Sper ca în partea a doua a campionatului rezultatele bune să nu ne ocolească, să avem parte de fotbal de calitate. În ceea ce mă privește, voi fi mereu aproape de echipa noastră se suflet, echipa Piteștiului!”.

Susținere totală pe Facebook pentru Eduard și Ciobanu

Dinescu Gheorghe: Să rămână Augustin Eduard și Paul Ciobanu, mai aduceți jucători, se va trage la promovare! Aia cu strigatul din tribune pică, FC Arges a câștigat și în deplasare de 2 ori. Gusti este de al nostru și se va lupta dacă este ajutat sa facă o echipă competitivă!
Popa Emil: Augustin Eduard și Paul Ciobanu, trup și suflet pt culori... merită o șansă.
Cornel Ionică: Da, trup și suflet. Căutăm cele mai bune soluții pentru echipă. Fiți siguri că dorim soluții maxime pt echipa noastră.
Liviu Dumitru: Domnul Eduard Augustin ar merita să rămână antrenorul echipei și în retur. Nu cred că reușea niciun alt antrenor din România să revigoreze atât de repede o echipă blazată și lipsită de încredere cum era FC Argeș în era Eftimie. Daca i se aduc 4-5 jucători...
Alexandru Barbu: Nu schimbați antrenorii! Au demonstrat că merită să rămână în continuare!
Silviu Mateescu: Nu schimbați antrenorul!!!!
Alexandru Florin Fieraru: Nu schimbați antrenorii. Au demonstrat că merită să continue pe banca tehnică!
Nelu Ilie: Să nu schimbați antrenorul! Nu schimbați lucrurile atunci când merg bine!

Ce spune Augustin Eduard

Augustin Eduard, antrenorul principal al echipei FC Argeș este mulțumit că și-a încheiat mandatul de interimar cu o victorie. Tehnicianul piteștean va rămâne și de acum încolo în cadrul clubului și va ajuta de fiecare dată când va fi nevoie: „Dacă nu am fost bine înțeles la conferința de presă de după meciul cu ASU Poli Timișoara, vreau să explic mai clar ca lucrurile să fie știute de toată lumea. Înțelegerea mea cu clubul a fost să ajut echipa de seniori până la ultimul meci oficial din 2017. Mă bucur din suflet că am reușit să scot echipa din zona unde valoarea jucătorilor nu era conformă cu locul din clasament. Mulțumesc atât jucătorilor, colegilor mei din staff, cât și celor din conducerea clubului care au avut încredere în mine. Eu rămân în continuare la club și voi ajuta FC Argeș de câte ori va fi nevoie, atât la juniori, ca șef al Centrului de Copii, cât și la echipa de seniori, dacă se va apela la serviciile mele”.

Publicat în Sport

# Cum caracterizați perioada aceasta de patru meciuri în care ați pregătit FC Argeș?
- De când am venit, de patru etape, am trei victorii, două acasă și una în deplasare. La fiecare meci s-a arbitrat împotriva noastră. La meciul cu Afumațiul, chiar dacă a fost regulamentar anulat golul, e clar că a fost viciere de rezultat. Tușiera și cu centralul au arătat gol valabil, dar la presiunile oaspeților, la FC Argeș acasă, campioana României, se anulează golul. Apoi, la meciul de acasă cu Satu Mare, intrăm direct cu 11 metri, care nu a fost, cel puțin așa a considerat toată lumea. Acum, la Arad, la începutul meciului eliminare la echipa noastră la un contact normal, la un duel, o tatonare. Două lovituri de 11 metri neacordate, unul, să zic, că a fost la limită, iar celălalt, în momentul când jucătorul advers cade pe picioarele jucătorului nostru, ce a mai fost? Ce poți să mai spui?
# În concluzie?
- Nu concluzia, ci realitatea este că se arbitrează împotriva lui FC Argeș. Dacă vedeți mai bine aceste faze și aceste hotărâri ale arbitrilor, ce poți să spui că se întâmplă altceva decât un arbitraj ostil. Dacă suntem dezavantajați la fiecare meci și tot câștigăm meciul, ce mai e de spus? FC Argeș nu are niciun pic de putere în fața acestor indivizi care se numesc arbitri. Noi câștigăm prin muncă, prin șansă, prin sacrificiu și prin inspirația mea.

„Voi antrena atâta timp cât voi fi lăsat”

# Dle profesor, ce atmosferă ați găsit la echipa mare când ați venit antrenor și care mai este situația acum?
- Am găsit o atmosferă apasătoare, niciun jucător nu zâmbea, toți erau triști și apăsați. Am reușit să remediez situația așa cum am știut și m-am priceput mai bine și acum jucătorii au început să zâmbească, au început să joace, au început să câștige atât acasă, cât și în deplasare așa cum o demonstrează rezultatele împotriva arbitrilor.
# Ce ne puteți spune despre interimat?
- Nu știu nimic. Eu îmi fac datoria și jucătorii mi-au demostrat că mă vor prin aceste rezultate și restul nu mă interesează. Voi antrena atâta timp cât voi fi lăsat.
# Dacă va veni altcineva, ce veți face?
- Voi reveni la juniori, acolo de unde de altfel am și fost adus la echipa mare.

Publicat în Sport