Joi, 07 Iunie 2018 00:21

Mijlocaşul piteştean Ionuţ Biceanu s-a despărţit de Astra Giurgiu

Scris de M.I.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mijlocașul piteștean Ionuț Biceanu a făcut în cele din urmă pasul cel mare, transferându-se în Liga I, la Astra Giurgiu. Biceanu a fost descoperit de antrenorul Ionuț Badea și adus la FC Argeș, provenind de la Școala de Fotbal Dani Coman. După falimentul FC Argeș, fotbalistul a fost înregimentat de CS Mioveni și, după mai multe evoluții bune, a intrat în vizorul mai multor echipe de Liga I. Însă, așa cum era normal, mijlocașul a ales Astra, acolo unde președinte executiv este chiar Dani Coman. Demn de reținut că, pe lângă faptul că a ajuns în primul eșalon fotbalistic al țării, Ionuț era și remunerat regește. Acesta câștiga nu mai puțin de 4.500 de euro pe lună, mult mai mult comparativ cu cele câteva zeci de milioane de lei vechi pe care îi câștiga în trecut. Din păcate, odată cu problemele de la Astra, au venit și probleme pentru fotbalist. Așa se face că piteșteanul s-a despărțit de gruparea giurgiuveană, iar în prezent își caută echipă.

Citit 29 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.