Miercuri, 14 Februarie 2018 19:54

Dan Pirciu, preşedintele Unirii Bascov, vorbeşte despre tăierea bugetului echipei

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Având în vedere că în ultima perioadă de timp neînțelegerile dintre consilierii locali și primarul de la Bascov au luat proporții, am încercat să elucidăm tăierea bugetului pentru Unirea Bascov, echipă de fotbal care evoluează în Liga a IV-a. Din primele informații, din cele 5 miliarde de lei vechi, consilierii au stabilit ca bugetul acestei entități sportive să nu fie mai mare de 4 miliarde. Trebuie reținut că 1,5 miliarde de lei se duc numai pentru salarii și indemnizații la Unirea Bascov, un simplu club sportiv de comună, care mai nou are și o secție de kaiac-canoe. Iată ce spune despre aceste lucruri chiar președintele Unirii Bascov, Dan Pirciu.

„Trebuie să ne adaptăm, ca de altfel toată țara asta”

Dan Pirciu, președinte Unirea Bascov: „La nivel de comună, ca de altfel în toată România asta se alocă niște bani pentru sport. Am aflat într-adevăr că s-au tăiat niște bani. Noi aveam bugetul făcut, dar acum trebuie să ne adaptăm ca de altfel toată țara asta. Noi am solicitat o sumă ca și continuare a proiectului și din această sumă s-a tăiat o anumită sumă de bani. Vom vedea și noi când acest buget va fi afișat pe site-ul primăriei. Și atunci, în baza legislației în vigoare, vom acționa mai departe. Am înțeles că din cele 5 miliarde, am rămas cu doar 4 miliarde de lei vechi. Cred că vreo 1,5 miliarde de lei vechi se duc numai pe salarii și indemnizații cu tot ce înseamnă taxe și impozite. Vreau să spun că toți banii ăștia vor veni ca urmare a unei licitații în baza legii 350, care este singura lege care nouă ne permite și tuturor cluburilor de genul acesta accesarea fondurilor de la bugetele locale. În baza acestei legi noi participăm la licitație cu proiect și ce mai trebuie. O părere personală este aceea că ne putem încadra în bugetul acesta pentru că între timp în baza legii 69 modificată anul trecut noi am încheiat cu toți sportivii noștri contracte de activitate sportivă. Mai exact, toți au PFA-uri, iar impozitele nu mai sunt atât de mari cum erau la convențiile civile. De aceea spun, că acest buget poate să ne ajute. Trebuie să mai spun că Unirea Bascov nu are numai fotbal, ci are și o secție de kaiac-canoe, deci sunt și mai mulți antrenori și mai mulți sportivi. Pot spune că avem 60 de sportivi, din care 25 cu contracte, ca și antrenorii. La secția de kaiac-canoe avem un singur antrenor cu salariu, iar ceilalți sunt copii și juniori, cărora în baza legii li se acordă doar niște premii foarte mici doar la concursuri naționale. Din fericire sunt campioni naționali și am putut și noi să le acordăm aceste premii. Vreau să mai spun că printr-o bună colaborare cu cei de la Baza Nautică Bascov-Budeasa și prin membru fondator din cadrul clubului nostru care este și antrenor, George Ghițulescu, vom face treabă. El este antrenor și este fost sportiv de performanță. El a generat toată acțiunea asta cu acești sportivi. Ne-am rugat de cei de acolo să ne închirieze bărcile, iar echipamentul și deplasările le-am suportat noi. În bugetul pe acest an avem prins și achiziționarea a măcar două bărci din alea. Vreau să se înțeleagă că de fapt Baza Nautică ne oferă bărcile cu titlu gratuit. Suntem singurul club la nivel de comună care avem astfel de activitate și anume kaiac-canoe. Avem 14 copii, 12 legitimați, iar 10 dintre ei sunt deja cu concursuri câștigate. Cel mai important este că 4 dintre ei sunt campioni naționali la diferite categorii, iar trei sunt prinși și în lotul național”.

Citit 161 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.