Joi, 08 Martie 2012 00:03

La Bascov a început operaţiunea vot contra... lemne de foc

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nici nu intrasem bine în noul an că pomenile electorale au început să curgă, la început timid dar cu cât se apropie alegerile gesturile “binefăcătorilor” tind să se înmulţească. Fiecare după cum îl duce capul sau…buzunarul. Unii cu mici şi bere, alţii cu pungi de făină, zahăr, ulei sau cu tradiţionalii cârnaţi. Politicienii de la Bascov se pare că sunt mai pragmatici şi au ales să distribuie  lemne de foc direct în curţile oamenilor. Bascovenii s-au închinat cu două mâini de o aşa milostenie, dar nu a bucurie, ci a uimire, mai ales cei care au centrale termice pe gaze. Ei au dat fuga la primarul Stancu să îi  povestească tărăşenia celor de la PD-L. Acum, nu se ştie dacă fapta poate fi pusă tot în sarcina fostului şef de la Direcţia Silvică Argeş, dar, în orice caz, e la mintea cocoşului că nu oricine poate dispune de fondul forestier după bunul plac, deci operaţiunea are girul cui trebuie… (Cheia Franceză)

Citit 2383 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.