Omul saptamanii (390)

Joi, 06 Ianuarie 2011 17:21

Şerban Valeca şi Mihai Georgescu

Scris de

Salvarea Petrochimiei din Arpechim este la ora actuală prioritatea zero a Argeşului iar cei doi au făcut deja eforturi concrete în acest sens. Senatorul Şerban Valeca a adresat o interpelare premierului pe această temă iar fostul director general Mihai Georgescu a sesizat Academia Română şi Societatea Naţională de Chimie care la iniţiativa sa au depus memorii la Guvern cu privire la situaţia Petrochimiei. Pentru că până acum sunt singurii care au făcut ceva în acest sens Jurnalul îi declară Oamenii Săptămânii.

Joi, 30 Decembrie 2010 22:53

Aurelian Niţă

Scris de

Noua societate de termoficare a Piteştiului, SC Termo Calor Confort, este o surpriză plăcută în privinţa calităţii serviciilor oferite populaţiei, dar şi a managementului. Într-o vreme în care operatorii similari ai altor oraşe sunt prăbuşiţi sub datorii, iar oamenii trăiesc cu spaima frigului în case, la Piteşti situaţia este stabilă, ba se simte şi un progres pe linia asigurării confortului termic pentru perioada grea de iarnă. Noua echipă managerială de la Termo Calor Confort se mişcă bine chiar pe vremuri de criză şi cu un personal redus, e decisă să depăşească cu bine dificultăţile unui sezon greu din toate punctele de vedere. Meritul principal îi aparţine directorului Aurelian Niţă, un profesionist ambiţios şi harnic, pe care Jurnalul îl declară Omul Săptămânii.

Joi, 23 Decembrie 2010 19:45

Ion Brănescu şi Ion Căpăţână

Scris de

Vinerea trecută, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş a sărbătorit 20 de ani de la reînfiinţare, în cadrul unei gale care a avut loc în selectul cadru de la Restaurantul Star Plaza din Bascov. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost o reuşită, fapt dovedit de cei peste 300 de agenţi economici reprezentaţi la festivitatea de decernare a premiilor şi numeroşii lideri politici şi din administraţie care au ţinut să fie de faţă la sărbătoarea CCI-Argeş. Pentru frumoasa vârstă împlinită, dar şi pentru constanţa şi echilibrul manifestate în activitate de-a lungul anilor de către CCI-Argeş, Jurnalul îi declară pe preşedintele Ion Brănescu şi directorul general Ion Căpăţână - Oamenii Săptămânii.

Joi, 16 Decembrie 2010 21:14

Dan Nicolae

Scris de

Comandantul IPJ Argeş, comisarul şef Dan Nicolae, a trecut cu brio peste cel mai important examen al carierei sale, mai important chiar şi decât operaţiunea prin care a reuşit priponirea mafiei de la permise. Cele patru comisii de experţi ai UE care au verificat, în ultima lună, în ce măsură îndeplineşte poliţia argeşeană criteriile de aderare la spaţiul Schengen şi-au dat OK-ul. IPJ Argeş a trecut toate testele, motiv pentru care şeful poliţiei argeşene a primit felicitări de la chestorul Marian Tutilescu, responsabilul din partea MAI de pregătirea României pentru aderarea la spaţiul Schengen. Pentru modul profesionist în care a pregătit poliţia argeşeană pentru „examenul Schengen” şi pentru impresia excelentă lăsată evaluatorilor nemţi şi elveţieni veniţi de la UE, Jurnalul de Argeş îl declară pe comisarul şef Dan Nicolae - Omul Săptămânii.

Joi, 09 Decembrie 2010 17:21

Adrian Macovei

Scris de

Delegaţia franceză condusă de preşedintele Consiliului General Savoia, Hervé Gaymard, a vizitat săptămâna trecută centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, printre care şi Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap, în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Argeş şi Consiliul General Savoia. Atât înaltul oaspete francez, cât şi preşedintele CJ Argeş Argeş, Constantin Nicolescu, au apreciat modul profesionist în care este gestionată activitatea de asistenţă socială în judeţul nostru, precum şi condiţiile deosebite de care beneficiază copiii din centrele de plasament argeşene.  Pentru managementul profesionist al DGASPC Argeş şi pentru impresia excelentă lăsată delegaţiei franceze, Jurnalul de Argeş îl declară pe directorul Adrin Macovei-Omul Săptămănii.

Joi, 02 Decembrie 2010 23:34

Cristina Diculescu

Scris de

Luni, 29 noiembrie, la Teatrul „Alexandru Davila”, Fundaţia „Lumină în suflet” a organizat un spectacol de caritate intitulat „Dăruieşte! Mâine poţi fi chiar tu pacientul”. Evenimentul a avut drept scop strângerea de fonduri pentru achiziţionarea unui aparat de radiologie de care Spitalul „Dr. Ion Crăciun” din Călineşti are nevoie urgent. Manifestarea a fost prezentată de Liana Stanciu, iar atmosfera a fost întreţinută de Ansamblul folcloric Dorul şi Orchestra „Doina Argeşului”. În urma spectacolului s-au strâns peste 12.000 de euro, bani cu care se va plăti avansul pentru achiziţionarea aparatului de radiologie. Iată doar un motiv pentru care Jurnalul de Argeş o declară pe Cristina Diculescu, preşedinta Fundaţiei „Lumină în suflet”-Omul săptămânii.

Joi, 25 Noiembrie 2010 17:10

Sevastian Tudor

Scris de

În perioada 19-24 noiembrie, Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a organizat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Teatrului de Studio, eveniment care a reunit numeroase şi valoroase trupe de gen din ţară şi din Europa. A fost un veritabil regal teatral, în care spectatorii s-au putut delecta cu piese celebre, în interpretări de excepţie, dar şi cu numeroase alte surprize din partea organizatorilor. Pentru faptul că Piteştiul a devenit pentru câteva zile capitala teatrului românesc, precum şi pentru organizarea reuşită a Festivalului, Jurnalul îl declară pe Sevastian Tudor, directorul Teatrului Alexandru Davila - Omul Săptămânii.

Joi, 18 Noiembrie 2010 16:39

Colonel Ion Popa

Scris de

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş (ISU) urmează să fie dotat cu şapte autospeciale de ultimă generaţie, fapt ce va revoluţiona activitatea pompierilor nu doar prin reducerea timpului de acţiune, ci şi prin modul mult mai eficient de intervenţie la incendii şi accidente. Conform proiectului derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de urgenţă Sud Muntenia”, din care face parte şi ISU Argeş, localităţile care vor beneficia de aceste autospeciale de ultimă generaţie vor fi Piteştiul, Câmpulungul, Mioveni, Topoloveni, Curtea de Argeş, Costeşti şi Vedea, dar şi localităţile învecinate acestora. Pentru modul în care s-a preocupat să implementeze acest program la nivelul judeţului, Jurnalul de Argeş îl declară pe şeful ISU Argeş, colonelul Ion Popa - Omul săptămânii.

Joi, 11 Noiembrie 2010 16:54

Constantin Nicolescu

Scris de

O nouă iniţiativă a preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, a adus Argeşul în prim-plan. Săptămâna trecută, timp de trei zile, s-au organizat la Piteşti „Zilele medicale ale Argeşului şi Muscelului”, o manifestare de mare anvergură, câtă vreme printre invitaţi s-au numărat nume sonore din lumea medicală, adevărate somităţi naţionale şi internaţionale. Totodată, cu acelaşi prilej, s-a putut puncta un nou eveniment benefic, inaugurarea noii Secţii de neurochirurgie la Spitalul Judeţean. Aşadar, pentru 3 zile Argeşul a devenit capitala medicinii româneşti, iar meritul principal pentru asta îi revine preşedintelui CJ, Constantin Nicolescu, pe care Jurnalul îl declară - Omul Săptămânii.

Joi, 04 Noiembrie 2010 16:35

Dan Pintilie

Scris de

Poate puţină lume ştie că pe 30 octombrie este Ziua arhivelor, un eveniment la care participă toate direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale, prin manifestări specifice, expoziţii, simpozioane şi alte activităţi cu publicul. Una dintre cele mai importante instituţii de profil din ţară, prin activitate şi bogăţie a materialului documentaristic pe care îl conţine, este cea din Argeş. Unde directorul Dan Pintilie, un tip de mare bun simţ şi un profesionist desăvârşit, face o figură cât se poate de frumoasă împreună cu colectivul pe care îl coordonează. Chiar dacă are o activitate discretă, dar care presupune multă atenţie şi studiu continuu, Dan Pintilie este un profesionist pur sânge, a cărui muncă migăloasă merită evidenţiată. Este şi motivul pentru care îl declarăm pe directorul Arhivelor Naţionale Argeş - Omul Săptămânii.

Pagina 28 din 28