Omul saptamanii (355)

Miercuri, 11 Octombrie 2017 20:41

Florentin Sorescu

Scris de

Avocatul Florentin Sorescu, apărătorul inculpaților din dosarul triplei crime de la Stoenești, a reușit să demonstreze în fața instanței de fond, Tribunalul Argeș, că Vasile și Dorel Durleci, fratele și tatăl celui care a comis măcelul sunt nevinovați, obținând astfel achitarea acestora. După un an și jumătate în care au stat degeaba în spatele gratiilor, doar pentru că anchetatorii au pornit de la premise greșite, cei doi sunt acum în libertate. Pentru profesionalismul și tenacitatea cu care a demontat acuzațiile procurorului de caz, Jurnal de Argeș îl declară pe avocatul Florentin Sorescu - Omul Săptămânii.

Miercuri, 04 Octombrie 2017 22:18

Marian Bugheanu și Mădălin Lepădatu

Scris de

Duminică seara, un băiețel de trei ani din Boteni a dispărut de lângă tatăl său. Și, după mai multe ore de căutări, agenții-șefi de poliție Marian Bugheanu și Mădălin Lepădatu, ambiii din cadrul Poliției Câmpulung, l-au găsit pe micuț la 2,5 kilometri de locul dispariției sale. Pentru operațiunea lor încununată de succes și pentru devotamentul lor, Jurnalul de Argeș îi declară pe Marian Bugheanu și Mădălin Lepădatu - Oamenii Săptămânii

Joi, 28 Septembrie 2017 12:36

Marin Ioniță

Scris de

Vinerea trecută, cu ocazia împlinirii a 88 de ani, scriitorul, profesorul și gazetarul Marin Ioniță a fost omagiat de sute de persoane la Filarmonica Pitești. Autor a peste 20 de cărți extrem de bine primite de sute de mii de cititori din toată țara în ultimele decenii, Marin Ioniță este unul dintre cei mai longevivi scriitori români. Pentru fecunditatea sa literară impresionantă și pentru că este extrem de activ și la 88 de ani, Jurnalul de Argeș îl declară pe Marin Ioniță - Omul Săptămânii.

Miercuri, 20 Septembrie 2017 20:21

Ionuț Butoi

Scris de

Şapte militari argeşeni vor participa în zilele următoare la competiţia internaţională „Invictus 2017”, în Canada, la Toronto. Printre cei şapte se află şi eroul muscelean Ionuţ Butoi, plutonierul rănit în urmă cu nouă ani în Afganistan şi lăsat în cărucior cu rotile. El va intra în competiţie la proba Tir cu arcul din postura de campion naţional, titlu obţinut chiar în această lună. Pentru performanța sa și pentru faptul că va participa la o competiție internațională de o asemenea anvergură, Jurnalul de Argeș îl declară pe Ionuț Butoi - Omul Săptămânii.

Miercuri, 13 Septembrie 2017 22:44

Ion Georgescu

Scris de

Primarul Georgescu marchează o premieră pentru sistemul medical al Argeşului. Aduce primul spital mobil în judeţul nostru, oferind şansa la peste 1.000 de femei să facă gratuit mamografii şi teste Papanicolau. Pentru această campanie derulată de Primăria Mioveni, Jurnalul de Argeș îl declară pe primarul Ion Georgescu - Omul Săptămânii.

Joi, 07 Septembrie 2017 13:52

Dorel Tănăsescu

Scris de

Săptămâna trecută, Dorel Tănăsescu, primarul comunei Bughea de Jos, a tăiat ajutoarele de care beneficiau 15 asistaţi din localitate pentru că, de pe paginile lor de Facebook, unii îi făceau cu mâna ba din avion, ba din vacanţe pe care, teoretic, nu şi le-ar putea permite. Dorel Tănăsescu a descoperit prin intermediul reţelei de socializare că cele câteva milioane de lei vechi plătite de la primărie (între 250 de lei şi 550 de lei) erau mărunţiş pentru unii. Pentru reacția sa absolut lăudabilă, Jurnalul de Argeș îl declară pe Dorel Tănăsescu - Omul Săptămânii.

Miercuri, 30 August 2017 23:48

Dan Manu

Scris de

Sâmbătă, 26 august, la Muzeul Golești s-a încheiat a XI-a ediție a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Ediția din acest an a înregistrat o inițiativă lăudabilă, desfășurându-se sub egida proiectului „Fabricat în Argeș”. Peste 40 de firme ce reprezintă tot atâtea branduri ale județului au fost premiate la eveniment. Pentru inițiativa mai mult decât lăudabilă de a premia și recompensa brandurile județului, Jurnalul de Argeș, îl declară pe Dan Manu, președintele Consiliului Județean - Omul Săptămânii.

Miercuri, 23 August 2017 20:20

Denisa Dragomir

Scris de

Acum câteva zile, la Câmpulung Moldovenesc, s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului Naţional de alergare montană, individual şi pe echipe. La această întrecere la care au participat cei mai buni sportivi din ţară, Piteştiul a fost reprezentat de către Denisa Dragomir, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din Italia de la începutul lunii august. Sportiva noastră și-a reconfirmat valoarea, câștigând titlul național.  Pentru performanțele excelente înregistrate în această lună, Jurnalul de Argeș o declară pe atleta Denisa Dragomir - Omul Săptămânii

Miercuri, 16 August 2017 21:35

Eduard Șerban

Scris de

Sportivul piteștean Eduard Șerban a cucerit medalia de aur la categoria 90 kg la Campionatele Mondiale de judo pentru cadeți de la Santiago de Chile. Piteșteanul legitimat la CSM Pitești l-a învins în finală pe japonezul Kenshin Mori. Pentru obținerea unei asemenea performanțe de răsunet pentru judo-ul românesc, Jurnalul de Argeș îl declară pe piteșteanul Eduard Șerban - Omul Săptămânii!

Joi, 10 August 2017 14:38

Flavian Crăciun

Scris de

În perioada 3-6 august Tenis Club AS a fost gazda turneului internațional de tenis in scaun rulant - BRD Argeș Open Wheelchair Tennis. Un eveniment la care au fost prezenți 27 de sportivi din opt țări, respectiv România, Italia, Grecia, Spania, Turcia, Republica Moldova, Irak, Croația. Pentru reușita și organizarea impecabilă a evenimentului, ca și pentru implicarea totală, Jurnalul de Argeș îl declară pe tenismenul Flavian Crăciun - Omul Săptămânii

Pagina 1 din 26