Discovery (750)

Poliţia oraşului Piteşti
Nr. 1.073
9 noiembrie 1916
Domnule Prefect,

Am onoare a raporta că aeroplanele vrăşmaşe au aruncat astăzi ora 3 ½ P.M. în acest oraş, şapte bombe, în următoarele locuri:
1) În strada Tudor Vladimirescu (dosul abatorului) unde bomba a pătruns prin acoperiş în casa lui Hristea Mateş, măţar, distrugând odaia dinspre stradă şi bagajul chiriaşului Nicolae Velingher, mecanic CFR. N-a fost nicio victimă.
2) În curtea caselor d-lui farmacist N. Iliescu din strada Fraţii Goleşti n. 28, locuite de chiriaşul C-tin Iordan. Bomba a căzut în curte, lângă colţul casei, distrugând o galerie şi obiectele din două odăi unde schijele au pătruns prin ferestre şi prin scândurile galeriei, rănind în acelaşi timp pe D-na Filoftea C-tin Iordan, la umărul drept.
3) În zăvoiul din dreptul abatorului, rănind grav doi locuitori şi două femei, toţi din comuna Racoviţa, acest judeţ, care păşteau vitele în zăvoi. Tot în acest loc a mai fost rănit pe faţă şi la mâna dreaptă un caporal din Coloana 4 de Subzistenţă. Victimele au fost transportate la Spitalul militar de evacuare, din b-dul Elisabeta (Şcoala Nicolopol).
4) În strada Craiovei, trei bombe: la Radu Sămăreanu n. 152, la Ion Dogaru n. 157 şi la Bariera Craiovei, unde câteşitrele bombele, au căzut în grădini şi în câmp, fără a cauza vreo stricăciune.
5) A şaptea bombă, a căzut în grădina lui Ion Popescu din strada Smârdan n. 16, unde n-a cauzat nicio stricăciune.
Poliţai,
p. A. Fotescu
Poliţia oraşului Piteşti
Nr. ---
10 noiembrie 1916

*** *** ***

Domnule Prefect,
Avem onoare a raporta că bombardările aeroplanelor vrășmașe făcute asupra acestui oraș în cursul zilei de 10 curent au cauzat următoarele:
1) La ora 10 AM în strada Maior Giurescu nr. 6 s-a aruncat o bombă pe acoperișul casei unde locuiește Vasile Bachidis distrugând acoperișul pe o întindere de 3 mp și tavanurile de la două camere și douăzeci geamuri.
2) Din această bombă, schijele au sărit la casa cu nr. 4 din aceiași stradă locuită de G. Nițulescu, funcționar CFR unde au spart 19 geamuri și a ucis pe un copil al său anume Gheorghe în etate de 5 ani.
3) Alte schije tot din aceiași bombă au sărit în strada Cuza Vodă nr. 23 ce este în apropiere la locuința lui Borcea Ion, funcționar CFR, rănind destul de grav la mână pe soția sa anume Zoe spărgând 14 geamuri și un cazan de aramă.
4) O altă bombă a explodat în Târgul din Vale, în fața oborului de vite rănind grav pe plutonierul Hagiu și soldatul Toma Ion din Coloana 13 de reparații și trei femei și a ucis doi cai și trei juninci.
5) La rampa gării locale, o bombă a lovit un vagon rănind ușor prin spărturi de geamuri trei soldați.
6) A patra bombă a căzut într-o câmpie din strada Colonel Chicoș fără să cauzeze vreo stricăciune.
7) După amiază la ora 2, trei bombe au fost aruncate în Târgul din Vale unde au ucis 60 vite cornute ale țăranilor care le adusese spre a le vinde Comisiei de aprovizionare a armatei.
8) La ora 2 ½ PM, alte șase bombe au fost aruncate tot în Târgul din Vale unde aviatorii dușmani au observat aglomerația de locuitori și vite aduse pentru Comisia de aprovizionare rănind grav pe băiatul Gheorghe Toarață de 15 ani din comuna Jiblea și s-au spart geamurile prăvăliei comerciantului Dumitru Ionescu.
9) La ora 3 ½ PM, două bombe au căzut la rampa gării ucigând 4 cai ai Coloanei 7 Subzistență, doi oameni bătrâni anume Gheorghe Ana în etate de 80 ani din comuna Boișoara și Nae Nicolescu din acest oraș, strada Maior Giurescu, precupeț în etate de 64 ani.
Polițai,
Aldea Predescu
Director,
A. Fotescu

*** *** ***

Raportul prefectului de Argeş, Honoriu Bănescu, către Ministerul de Interne referitor la numărul

victimelor umane şi pagubelor materiale făcute de bombardamentele aviaţiei şi artileriei nemţeşti
La ordinul telefonic n. 23.145/1919 cu onoare raportăm că în oraşul Piteşti au fost victime ale aeroplanelor: 12 morţi, 1 rănit, 3 infirmi, 2 case distruse şi 6 ruinate, pagube 55.540 lei; în oraşul Curtea de Argeş: victime ale aeroplanelor: 3 morţi şi 1 rănit, 3 case şi 2 slonuri distruse, 6 case ruinate, pagube 67.607 lei. După ocuparea oraşului Curtea de Argeş de inamic au fost 7 case arse în valoare de 116.000 lei.
În judeţ au fost victime ale aeroplanelor: 27 morţi, 3 răniţi şi 8 infirmi.
Prin bombardament de artilerie avem: 2 morţi şi 8 case distruse în valoare de 113.000 lei.
Poliţia Curtea de Argeş, Nr. 1026
1919 martie 27

Situația bombardamentelor aviației inamice în plasele județului Argeș în martie 1919

8 4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: blog istorie locală

Miercuri, 07 Martie 2018 21:23

Caleidoscop

Scris de

Târgul de pe moşia boierului Radu Golescu

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în satul Goleşti-Ştefăneşti, a funcţionat târgul de pe moşia boierului Radu Golescu. Bâlciurile constituiau o sursă de mari venituri pentru domnie, boieri, mănăstiri, oraşe şi orăşeni. O parte dintre veniturile bâlciurilor de sub Dealul Piteştilor era folosită pentru întreţinerea spitalului mănăstirii Pantelimon.

Ciuma din 1829 din Piteşti

La 11 noiembrie 1829 Divanul Săvârşitor al Valahiei porunceşte celor doi ispravnici de Argeş să ia măsurile ce se impun pentru combaterea ciumei. Zece suspecţi de ciumă din Piteşti fuseseră izolaţi încă de pe 10 octombrie, dintre care 3 muriseră deja.

În 1864 s-a înfiinţat la Pitești Camera de Comerţ

La 30 septembrie 1864, s-a înfiinţat la Piteşti Camera de Comerţ şi Industrie. Graţie acestui fapt, oraşul Piteşti a devenit un important nod de cale ferată. La 13 septembrie 1872 s-a dat în folosinţă calea ferată Piteşti-Bucureşti-Buzău. La 3 ianuarie 1875 a intrat în circuitul feroviar calea ferată Piteşti-Slatina-Vârciorova, iar în anii următori s-au construit căile ferate spre Câmpulung şi Curtea de Argeş. În 1875 s-au inaugurat depoul şi revizia de vagoane.

S-a înființat cinematograful pentru copii

1912. În anul 1912, Isac Abramovici a înfiinţat la Piteşti un cinematograf pentru copii, vis-a-vis de Grădina Publică, pe proprietatea lui N. Sachelaride. De asemenea, pe 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sf. Maria, în Grădina Publică avea loc o „splendidă serată veneţiană”, cu artificii asigurate de fabrica de artificii „Vulcanul” din Bucureşti, „furnizoarea familiei regale”. Pentru această serată, Primăria a oferit Grădinii Publice muzica şi iluminatul.

Înființarea Întreprinderii de Construcții-Montaj Pitești

1966, decembrie 1. Înființarea Întreprinderii de Construcții-Montaj Pitești, director Traian Bigan, obiectiv primordial, continuarea lucrărilor de investiții de pe Platforma Industrială Pitești-Sud, din 1970, Trustul de Construcții Industriale, directori, Nicolae Veza, Tiberiu Carp, Mircea Ioan Moldovan, Gheorghe Năstase, prin privatizare (1990), SC Argecom SA, manageri Ion Fîntâneru, Gheorghe Axinte. Importante colaborări cu unități specializate în domenii conexe.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Continuăm și în această ediție prezentarea clericilor ortodocşi din Argeș și Muscel victime ale persecuţiei comuniste imediat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Vă prezentăm așadar prin ce au trecut preoții Ioan Petrescu din Vlădeștii Muscelului și Mihai Enescu din Bughea de Jos după ce au aderat la Mișcarea legionară.

Părintele Ioan Petrescu din Vlădeştii Muscelului, unul dintre iniţiatorii Mişcării Legionare din localitate

Ioan Petrescu s-a născut la 3 aprilie 1899, în familia preotului Ioan Petrescu din satul argeşean Bădeşti, comuna Pietroşani, de pe valea Râului Doamnei. După şcoala primară din satul natal (1906-1911), tânărul Petrescu a urmat Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti (1911-1920), apoi Şcoala Normală. El era îndrumat să devină preot şi învăţător pentru locuitorii din ţinutul natal. În anul 1920 este hirotonit preot pe seama Parohiei Vlădeşti, judeţul Muscel, aflată în apropierea satului natal, pe Valea Bratiei şi în apropierea Mănăstirii Aninoasa. Preotul Ioan Petrescu a slujit în vechea biserică de secol XVII, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. În plan politic, după 1932, preotul Petrescu a fost unul dintre iniţiatorii Mişcării Legionare din localitatea în care slujea. A activat în această grupare doar doi ani, deoarece avea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Şi în acest partid a activat până la desfiinţarea organizaţiilor politice prin reforma constituţională a regelui Carol al II-lea din anul 1938. După război, a intrat în rândurile „Frontului Plugarilor”, însă fără a activa. Ca unul care figura în evidenţele fostelor organe poliţieneşti, prin Ordinul nr. 5 din 14/15 mai 1948 al Cabinetului Ministerului Afacerilor Interne, preotul Ioan Petrescu a fost arestat de Siguranţa Muscel. Fără niciun act juridic, din 20 octombrie 1948 este trimis în detenţie la Penitenciarul Aiud, iar în iunie 1949 transferat la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Abia la 18 noiembrie 1950 este emisă Decizia nr. 177 a Ministerului Afacerilor Interne prin care preotul Petrescu primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni colonie de muncă. În această hotărâre, conducerea MAI avea în vedere „comportarea rea” a părintelui în Penitenciarul Aiud. În spatele unei astfel de exprimări putea fi orice gest de protest al părintelui faţă de nedreptatea care i se făcea. Este trimis să muncească la canal, în colonia Capu Midia, apoi la 27 august 1953 la Oneşti. Transferul la muncă silnică nu îl scuteşte pe părintele Petrescu de anchetele Securităţii, adesea fiind interogat asupra activităţii sale politice din perioada interbelică. Din această ultimă colonie de muncă este eliberat la 30 aprilie 1954. Preotul Petrescu revine în mijlocul familiei şi în slujire, primind Parohia Dâmbovicioara din nordul fostului judeţ Muscel. Însă nu pentru mult timp. Pentru antecedentele sale, autorităţile comuniste îl suspectau în continuare de activitate contra ordinii de stat. La 17 octombrie 1959 este arestat de Securitatea regiunii Piteşti. La fel ca şi la prima arestare, părintelui Petrescu nu i se întocmesc documente juridice. La 9 mai 1960 este eliberat din arestul Securităţii.

Preotul Mihai Enescu din Bughea de Jos, în Mişcarea Legionară încă din perioada interbelică

Un slujitor ortodox rămas în conştiinţa credincioşilor musceleni este părintele Mihai Enescu. Acesta s-a născut la 7 februarie 1903, în localitatea Bughea de Jos, judeţul Muscel. După absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, în 1924, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Din cauza greutăţilor materiale nu reuşeşte să urmeze decât un an şi jumătate. Se întoarce în locurile natale, se căsătoreşte, pentru ca la 21 decembrie 1930 să fie hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” din Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Muscel, de către arhiereul Platon Ciosu în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Slujeşte vreme de doi ani, pentru a se muta la Parohia Valea Româneştilor din Câmpulung Muscel. Un an mai târziu se angrenează în lupta politică iniţiată de Mişcarea Legionară care proclama deviza „România creştină”. Pentru aşa-zisă participare la rebeliunea legionară, la 15 februarie 1941 este condamnat de Tribunalul Militar Craiova la cinci luni închisoare corecţională. Întors între parohienii săi, preotul Enescu înţelege eşecul luptei politice şi caută să se implice numai în slujirea altarului. Pentru trecutul său politic este urmărit permanent, arestat, internat de mai multe ori în lagăre şi anchetat, deşi nu mai activa în niciun fel. Este apreciat de credincioşi, după cum se consemna în notele Securităţii din 1951: „Se bucură într-o oarecare măsură de încredere în rândul maselor, deoarece depune activitate religioasă, însă aduce şi greutăţi organelor administrative. Nu priveşte cu ochi buni regimul nostru democrat şi măsurile luate de guvern”. Din aceste motive şi, se pare, pentru suspiciunea de relaţii cu membrii grupului de rezistenţă anticomunistă „Arnăuţoiu”, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952, părintele Enescu este arestat. După o anchetă sumară la Securitatea din Piteşti, la 30 iunie 1952 primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni. Este trimis la muncă forţată la Capu Midia (1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (septembrie 1953). La eliberare este din nou anchetat la Piteşti, mai apoi, prin Sentinţa nr. 2634 din 24 decembrie 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. În februarie 1955 este trimis la penitenciarul Gherla, iar din iulie acelaşi an, la Aiud. Este torturat fizic şi psihic în anchete şi pedepse cu izolarea, încât, la începerea reeducării orchestrate de colonelul Crăciun, părintele Enescu, practic, devenise o umbră de om. De altfel, chiar colonelul Crăciun încearcă să-l instrumenteze împotriva altor deţinuţi. În schimb, părintele Enescu a preferat să fie trimis în izolator, uneori manifestând comportamente psihice anormale. La puţin timp, trupul său a cedat. Conform certificatului medical, părintele Mihai Enescu a murit la 22 iunie 1959, orele 20:00, în închisoarea Aiud, cu diagnosticul „insuficienţă cardio-pulmonară acută, bronhopneumonie, psihoză”.

 

Miercuri, 28 Februarie 2018 21:41

Caleidoscop

Scris de

Primului liceu din judeţ i s-a atribuit numele marelui om politic Ion C. Brătianu

Înfiinţat în anul 1866 prin ordinul Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Colegiul „Ion C. Brătianu” este prima unitate de învăţământ liceal din judeţ şi una din primele din ţară. Între anii 1897-1899 a fost construit localul liceului, din fondurile Ministerului Instrucţiunii Publice, pe un teren oferit de autoritatea locală. Pe 26 ianuarie 1898, prin decret regal, s-a atribuit liceului numele marelui om politic Ion C. Brătianu.

Școala de la Buliga a devenit şcoala muzicii oştirii împărăteşti ruseşti

După ce servise ca seminar pentru pregătirea candidaţilor la preoţie, în 1848, şcoala de la Buliga va deveni, o dată cu intrarea trupelor ţariste în Piteşti, şcoala muzicii oştirii împărăteşti ruseşti, iar mai apoi un pension de fete condus de Eliza Veldin.

În incinta Tribunalului a funcţionat clubul revoluţionarilor paşoptişti

În perioada 20 august-1 septembrie 1848, Tribunalul din Piteşti a fost închis din cauza epidemiei de holeră. În această perioadă în incinta Tribunalului a funcţionat clubul revoluţionarilor paşoptişti, al cărui secretar a fost ales scriitorul tribunalului Tache Grigorescu, în vârstă de numai 17 ani.

Cutremur resimțit violent la Piteşti

Până în 1746, Piteştiul avea şapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250 de locuitori. O mărturie din anul 1791, caracteriza oraşul ca pe „un târguşor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boiereşti şi locuinţele ispravnicilor de district”. Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimţit violent la Piteşti. Biserica Sfântul Nicolae a fost distrusă de intensitatea seismului. După dezastru, biserica a fost reconstituită.

Familia Teiuleanu a donat o moşie pentru şcoala de fete

La 1 septembrie 1897 s-a înfiinţat la Piteşti şcoala profesională de fete. Familia Teiuleanu, proprietari şi filantropi piteşteni, a donat Ministerului Instrucţiunii Publice o moşie de 800 de pogoane şi o pereche de case în Piteşti, pentru această şcoală. În urma acestei donaţii, instituţia de învăţământ a trecut în patrimoniul statului cu numele de Maria Teiuleanu, şcoală care funcţionează şi astăzi sub denumirea de Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este o biserică creştină, evanghelică, protestantă, care Îl mărturiseşte pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ea recunoaşte Sfânta Scriptură ca fiind singura normă de credinţă şi practică. Biserica îşi îndeplineşte misiunea în aşteptarea iminentei reveniri a Domnului Isus Hristos. „De ziua a şaptea” se referă la respectarea zilei a şaptea a săptămânii, sâmbăta, ca zi de odihnă şi de închinare în conformitate cu învăţătura originală a Bibliei. Această zi mai poartă şi numele de Sabat. În 1870, adevărurile propovăduite şi trăite de Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea au fost auzite şi dincoace de munţi. Toate datele istorice ne arată că în anul 1870, la Piteşti, pastorul de origine poloneză Mihail Czechowski predică adevărurile biblice.

Misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este aceea de a proclama tuturor oamenilor evanghelia veşnică. Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin anumite principii fundamentale de credinţă ca fiind învăţături ale Sfintelor Scripturi. Cu mult înainte ca Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea să-şi facă simţită prezenţa în ţara noastră în secolul al XIX-lea, pe meleagurile transilvane s-a constituit o grupare religioasă, o biserică, a cărei identitate cu Biserica Adventă este izbitoare. Între anii 1588 şi 1868, se dezvoltă mişcarea sabatariană din Transilvania. Aceasta ne arată că premiera reformatoare privitoare la Sabatul biblic nu aparţine Adventiştilor de Ziua a Şaptea, atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. Timp de trei secole de la pătrunderea reformaţiunii în Transilvania, o mişcare religioasă sabatariană independentă s-a menţinut aici. Această mişcare religioasă are o importanţă unică în felul ei, deoarece nu avem de-a face cu un crez venit din alte părţi, ci unul autohton, un produs al spiritului transilvan, predispus adevărurilor iniţiate de spiritul reformaţiunii.

Mihail Czechowski predică adevărurile biblice la 1870 în Pitești

În 1870, adevărurile propovăduite şi trăite de Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea au fost auzite şi dincoace de munţi. Toate datele istorice ne arată că în anul 1870, la Piteşti, pastorul de origine poloneză Mihail Czechowski predică adevărurile biblice, aşa cum le practica Biserica Adventă. Ca urmare a conferinţelor religioase publice ţinute de pastorul M. B. Czechowski la Piteşti, ia fiinţă un grup de credincioşi Adventişti de Ziua a Şaptea, printre care şi inginerul Toma Aslan şi familia sa. Un an mai târziu se va alătura grupului de credincioşi un alt inginer, Lucian de Prato şi soţia sa, fapt ce va da consistenţă grupului acesta de credincioşi adventişti, grup ce va creşte şi-şi va continua activitatea, chiar după dispariţia lui Czechowski. Astfel, în revista „Les Signes des Temps”, anul 8, nr. 4, din 11 mai 1884, pastorul G. I. Butler, pe atunci preşedinte al organizaţiei mondiale Conferinţa Generală A.Z.Ş., în urma unei vizite făcută în România şi a unor conferinţe religioase ţinute la Piteşti, nota într-un articol al său: „Am petrecut patru zile la Piteşti, un oraş din România. Adevărul fusese deja predicat aici cu circa 12 sau 15 ani mai înainte şi el a fost primit de un grup de persoane. Ca rezultat, am găsit aici pe Toma Aslan şi alţi prieteni, păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus”. Printre delegaţii la Conferinţa Europeană A.Z.Ş. din 10 septembrie 1885 figurează şi Toma Aslan.

Piteștiul, primul oraș din România în care s-a răspândit solia adventă

8 04În anul 1931, fratele P. H. Hermann scria: „România este prima ţară din sud-vestul Europei şi a patra ţară din Europa, în care a ajuns solia adventă. Acelaşi evanghelist polonez, care a venit din America în Elveţia, în anul 1864, răspândind solia adventă pentru prima dată în Europa, a venit de asemenea şi în România. Piteşti a fost primul oraş din România în care s-a vestit acest adevăr şi de unde s-a răspândit în toată ţara…”. În revista franceză „Les Signes des Temps” din 1881, s-a publicat următorul raport al lucrării advente din România: „Noi am auzit de asemenea despre solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14, 6-12, unde este descoperită glorioasa revenire a Domnului Hristos de a doua oară... În Comunitatea din localitate sunt treisprezece membri botezaţi”. Fratele Robert Gerber, fostul trezorier al Diviziunii Sud-europene, scria în lucrarea sa: „Die Geschichte der Aventbewegung in Europa”... „După ce M. B. Czechowski a predicat Evanghelia în Italia şi Elveţia, el a mers în România, unde a lucrat în mod deosebit în oraşul Piteşti… Aceasta a avut loc prin anul 1870”. De reţinut este şi faptul că în luna ianuarie 1884, apare primul număr al revistei „Adevărul Prezent”, prima revistă în limba română a Bisericii A.Z.Ş. din România, fapt ce demonstrează activitatea comunităţii A.Z.Ş. din Piteşti.

Începând cu anul 1900, lucrarea adventă trăieşte perioada de consolidare şi organizare a ei

În această perioadă de început a lucrării Bisericii A.Z.Ş. din România (1869-1900) se conturează foarte bine faptul că la Piteşti în Muntenia, la Sarighiol, Cobadin, Anadolchioi şi Viile Noi în Dobrogea, şi de asemenea la Cluj, Sibiu, Făgăraş, Viştea, Sighişoara şi Şeica Mare din Transilvania, solia adventă este predicată şi iau fiinţă grupe şi comunităţi adventiste, care îşi vor continua viaţa şi activitatea lor, lucrare ce va lua o dezvoltare deosebită după anul 1900, în noul secol, al XX-lea, care a adus o uriaşă dezvoltare în toate domeniile vieţii. Începând cu anul 1900, lucrarea adventă trăieşte perioada de consolidare şi organizare a ei. Este perioada în care activitatea ei este preluată de prima generaţie de deservenţi cultici autohtoni, care vor prelua activitatea şi conducerea lucrării advente din ţara noastră. Astfel, solia Evangheliei găsindu-şi loc în inimi sincere, după ce a prins acolo rădăcini adânci a crescut „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4, 26-29).

 

Miercuri, 21 Februarie 2018 20:18

Caleidoscop

Scris de

Constantin Tănase susține mai multe spectacole la Pitești

1921. Susține mai multe spectacole, în Pitești, Compania de Revistă, condusă de actorul Constantin Tănase, din București.

Ciuma din 1829 din Piteşti

La 1829 Divanul Săvârşitor al Valahiei porunceşte celor doi ispravnici de Argeş să ia măsurile ce se impun pentru combaterea ciumei. Zece suspecţi de ciumă din Piteşti fuseseră izolaţi, din care 3 muriseră deja.

Unităţile industriale din comuna Găvana în anul 1941

1941, septembrie 10. În comuna Găvana, astăzi, spaţiu demografic de referinţă pentru municipiul Piteşti funcţionau următoarele unităţi industriale cu maşini: Fabrica Textila Românească, 420 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie şi Încălţăminte Constantin Petrescu, 79 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie Constantin Dumitrescu, 72 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Ion Ionescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Lică Petrescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Ion I. Ionescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Valeriu I. Ionescu, cinci salariaţi, iar la Prundu, Depoul CFR Piteşti, 365 de salariaţi.

Liceul „Alexandru Odobescu” se transferă în cartierul Războieni

1973, septembrie 17. Liceul „Alexandru Odobescu”, având profil de Matematică și Fizică se transferă, din clădirea Şcolii Nr. 2, Exerciţiu, într-un local propriu, aflat în cartierul Războieni. Investiţia a aparţinut Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară Bucureşti, iar executantul a fost Trustul de Construcţii Industriale Piteşti.

Premieră națională la Întreprinderea de Motoare Electrice

1980, martie 28. Premieră națională la Întreprinderea de Motoare Electrice Pitești, instalație pentru tratamentul tolelor din tablă fără siliciu, după 1990, societate pe acțiuni.

Cadre didactice din Japonia în vizită la Piteşti

1989. Au vizitat municipiul Piteşti mai multe cadre didactice din provincia japoneză Kagojima-Sakurajima, aflate în schimb de experienţă cu şcoli din Argeş.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Joi, 15 Februarie 2018 15:27

Argeș Cartea Eroilor

Scris de

Având în vedere că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, ne-a propus să vă prezentăm eroii din fiecare localitate din județul Argeș. Eroii argeșeni sunt menționați în ”Argeș Cartea Eroilor”, carte ce se află în dotarea Muzeului Județean Argeș. În această săptămână vă prezentăm eroii din comuna Albota.
Ion Dumitru, primar Albota: ”Avem eroi în comună și avem și un monument în cimitir la Albota care cinstește memoria acestora. Nu m-am ocupat personal de treaba asta... Eroii din comuna mea au luptat și în linia întâi și au ajuns să lupte până în munții Tatra și se pare că au luptat degeaba. Ne-am predat cu totul celor împotriva cărora am luptat în două războaie mondiale”.

Click AICI pentru a vizualiza lista eroilor din Albota

Spre sfârşitul anului 1959, autorităţile comuniste adoptaseră Decretul 410, prin care monahii şi monahiile care nu aveau studii de teologie şi sub vârsta de 55 ani, respectiv 50 de ani erau excluşi din monahism. Actul normativ era rezultatul unui conflict dintre Patriarhul Justinian şi organele comuniste de resort desfăşurat vreme de doi ani, conform aşa-zisului plan de reformare a monahismului. Chiar şi aplicat acest decret, rezistenţa Patriarhului Justinian se făcea vizibilă în continuare, situaţie faţă de care autorităţile comuniste au răspuns cu presiuni directe la adresa monahilor şi monahiilor vizaţi pentru excludere.

Egumenul Damian Pânzaru de la Schitul Dragoslavele

În această logică politică s-a înregistrat arestarea administratorului şi slujitorului Schitului patriarhal de la Dragoslavele, din fostul judeţ Muscel, adică ieromonahul Damian Pânzaru. Acesta s-a născut la 23 septembrie 1915, în Zahoreni, județul Orhei. După şcoala primară din satul natal (1922-1929), tânărul Dimitrie Pânzaru a intrat ca frate în Mănăstirea Pripiceni-Curchi. Aici a vieţuit până în 1931, când a fost trimis să urmeze Seminarul teologic din Chişinău. După trei ani se îmbolnăveşte, nemaiputând continua seminarul, încât se retrage la Mănăstirea Pripiceni. În perioada aprilie 1937-1939 este încorporat în Regimentul 7 Vânători Chişinău, dar rămâne concentrat până în 1941. Cercetează Mănăstirea Neamţ, hotărându-se să vieţuiască aici, primind numele Damian. Are ascultarea de cântăreţ, iar mai apoi de ierodiacon la schitul nemţean Vovidenia, până în 1944. În 1943, aici îl remarcă Mitropolitul Visarion Puiu, retras de la conducerea misiunii bisericeşti din Transnistria. Călugărul Damian Pânzaru îi devine confident mitropolitului, care se gândea să plece din ţară la venirea trupelor sovietice. În mai-iulie 1944, ierarhul îi propune tânărului călugăr să-i urmeze într-un eventual exil. Ieromonahul Damian refuză. După plecarea mitropolitului cu misiune în Croaţia şi rămânerea lui în Austria, Damian Pânzaru este numit de către Patriarhul Nicodim Munteanu intendent la Palatul Patriarhal din Bucureşti. Devine slujitor la Catedrala Patriarhală. Se pare că numirea ca intendent viza o eventuală legătură între patriarh şi ierarhul exilat. În mai 1946, Damian Pânzaru primeşte o scrisoare sub pseudonim de la Mitropolitul Visarion Puiu în care vorbea despre condamnarea nedreaptă dată de Tribunalul Poporului. În mediul bisericesc din Bucureşti se vorbea chiar de o legătură permanentă între patriarh şi mitropolit. Altfel spus, se acredita ideea găsirii unei soluţii în Biserică la o eventuală răsturnare a situaţiei politice din România.

Damian Pânzaru a cunoscut penitenciarele de la Piteşti și Jilava

Noul patriarh al României, Justinian, îl „moşteneşte” pe Damian Pânzaru. O vreme îl păstrează ca slujitor la catedrală, iar mai apoi îl numeşte administrator la vila patriarhală de la Dragoslavele, totodată cu rolul de slujitor al bisericuţei de lemn din aceeaşi incintă. Potrivit documentelor Securităţii, se pare că ieromonahul Damian a avut rolul de a crea legătura între episcopii greco-catolici reţinuţi la Dragoslavele şi alţi clerici greco-catolici de seamă, acesta, probabil, constituind motivul mutării ierarhilor la Mănăstirea Căldăruşani. După acest episod, Damian Pânzaru rămâne egumen şi administrator la Dragoslavele, unde în fiecare vară Patriarhul Justinian îşi petrecea un scurt concediu. Liniştea de la Dragoslavele este tulburată spre sfârşitul anilor ‘50, atunci când, pentru o perioadă, Patriarhul Justinian se retrage la acest schit. Se anunţau vremuri tulburi pentru Biserică. Aşa ajungem la arestarea părintelui Damian în ziua de 2 februarie 1960, la două luni după adoptarea Decretului 410. Era arestat după ridicarea de către Securitate a încă trei persoane, ofiţeri deblocaţi şi un lucrător forestier, care cercetau Schitul Dragoslavele. Cu părintele Damian s-a format un lot, ai cărui membri erau acuzaţi că ascultau posturile de radio străine şi comentau negativ la adresa regimului de democraţie populară. Totul era standardizat în anchetă, conform ordinului dat de partid. În cazul părintelui Damian s-a reţinut faptul că „ar fi semănat neîncrederea în rândul muncitorilor din fabricile de cherestea din Rucăr şi Dragoslavele”. De asemenea, la percheziţia efectuată inclusiv în vila patriarhală s-au găsit memoriile reginei Maria şi ale Sabinei Cantacuzino, cărţi care se aflaseră în biblioteca patriarhală, cu o lună înainte fuseseră scoase şi împachetate pentru epurare, dar pe care părintele Damian le citise. Prin Sentinţa nr. 300 din 27 iulie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, părintele Damian a primit o condamnare de 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (iulie 1960 şi ianuarie 1962) şi Jilava (iunie 1961 şi ianuarie 1962), dar şi lagărul de muncă de la Giurgeni (august, 1961). A fost eliberat la 18 ianuarie 1963 din penitenciarul Piteşti.

Preotul Nicolae Isbăşoiu, denunţat de Sfatul Popular şi trimis în temniţa comunistă

S-a născut la 15 ianuarie 1906, în familia unor oameni simpli din localitatea Albeşti, judeţul Muscel. După obţinerea licenţei în teologie la Cernăuţi, tânărul Nicolae Isbăşoiu a fost hirotonit preot, mai apoi primind în slujire Parohia Poeniţa II, comuna Bălileşti, judeţul Muscel. În documentele penale întocmite de fosta Securitate găsim foarte puţine date biografice anterioare perioadei comuniste. Aflăm că părintele Isbăşoiu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc-Maniu. Interacţiunea cu organele de represiune s-a datorat unei sesizări înaintate de Sfatul Popular al comunei Bălileşti, la 11 mai 1959, către Securitatea raionului Muscel, în care se arăta că întovărăşirea agricolă în această localitate s-a putut crea, „cu mare greutate”, abia în anul 1957. Responsabile de această situaţie erau vizate 13 persoane, foşti ofiţeri, agricultori, un profesor şi preotul Isbăşoiu, „care au îndemnat mai mulţi cetăţeni din comună să nu se înscrie în întovărăşire sau să nu accepte schimbul de teren, iar pe alţii să intre în perimetru şi să-şi ia produsele de pe locurile lor ce căzuseră în acest perimetru individual”. În opinia celor de la Sfatul Popular, impedimentele la „procesul de socializare a agriculturii” se datorau comportamentului manifestat de aceste persoane, „care ţin legătura unul cu altul, se întâlnesc adesea pe stradă sau la locuinţele lor, unde discută duşmănos la adresa regimului democrat din RPR şi împotriva hotărârilor elaborate de guvern”. În consecinţă, responsabilii din conducerea locală cereau luarea de măsuri, pentru ca persoanele semnalate să nu mai influenţeze şi pe cele care doresc să alăture întovărăşirii agricole. A urmat inevitabilul. La 30 octombrie 1959, părintele Isbăşoiu era arestat de Securitatea din Piteşti şi trimis în anchetă alături de ceilalţi 12 vizaţi în denunţul autorităţilor locale. Ancheta s-a desfăşurat după scenariul bine cunoscut: din cauza trecutului politic interbelic, inculpatul nu s-a putut acomoda în regimul democrat-popular, trecând astfel la sabotarea procesului de socializare a agriculturii, în speranţa unei schimbări alimentate de posturile de radio străine pe care le asculta în mod frecvent (şi comenta ştirile împreună cu alţii). Părintele Isbăşoiu nu a recunoscut nicio acuzaţie de activitate împotriva regimului, arătând că întâlnirile se datorau unor aniversări, onomastice sau praznice bisericeşti, că se ajutau reciproc la plata cotelor agricole şi că nu ar fi discutat împotriva regimului politic. Oricum, atitudinea lui nu a contat, atâta vreme cât ancheta a fost una sumară, mai mult o formalitate îndeplinită de anchetatori. Prin Sentinţa nr. 190 din 8 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, părintele Isbăşoiu a primit o condamnare de 3 ani închisoare corecţională pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cea mai mare condamnare a fost de 4 ani închisoare corecţională. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (decembrie 1959) şi Jilava (noiembrie 1960), apoi lagărul de muncă de la Salcia (noiembrie 1960). În aprilie 1961 a ajuns în Penitenciarul Botoşani, de unde a fost eliberat la 28 octombrie 1962. A revenit la parohia sa, de unde, din motive medicale, la 1 mai 1967 s-a retras. La 18 octombrie 1975 a trecut la cele veşnice.
Sursa: ziarullumina.ro

 

Miercuri, 14 Februarie 2018 17:42

Caleidoscop

Scris de

Alexandru Ioan Cuza a vizitat oraşul Piteşti

1859. Când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat oraşul Piteşti, la 19 iunie 1859, orăşenii i-au prezentat o schiţă sumară a localităţii. Oraşul avea 1.400 de case, în care locuiau 7.000 de oameni, o şcoală normală în limba română, două şcoli particulare - una germană, cealaltă elină - şi un pension de fete, unde disciplinele de învăţământ se studiau în limbile franceză şi germană. Existau, de asemenea, 10 biserici ortodoxe, una armenească, o sinagogă şi un spital cu 30 de paturi.

Ptolemeu din Alexandria localizează pe râul Argeş al patrulea popor din grupa a doua de geto-daci

În secolul I după Hristos, circulau pe teritoriul argeşean, monede romane emise de împăraţii Nero, Vespasian şi Domiţian. În anii 106-274, actuala aşezare Piteşti a făcut parte, succesiv, din provinciile imperiale romane Moesia Inferior, Dacia inferior şi Dacia Malvensis. În secolul II, învăţatul Ptolemeu din Alexandria localizează pe râul Argeş, al patrulea popor din grupa a doua de geto-daci, denumiţi potulatensi. De asemenea, în lista aşezărilor din Dacia, acesta aminteşte de Ad Pirum şi Ad Pinon, denumiri romane asociate, uneori, cu Piteşti.

Se editează la Pitești primul număr al revistei Păstorul

În ianuarie 1904 Societatea Frăţia a Clerului Mirean din judeţul Argeş editează la Piteşti primul număr din revista Păstorul la Tipografia Transilvania Iosif Schryer din strada I.C. Brătianu, nr. 58.

Casa Pionierilor din Pitești primea actuala clădire de la Inspectoratul Silvic Argeș

1954, august 23. Se deschide Casa Pionierilor din Pitești, astăzi Clubul Copiilor. În 1962, primea, de la Inspectoratul Silvic Argeș, actuala clădire, strada Trivale. Numeroase cercuri științifice și artistice, concursuri, activități externe. Printre directori, Constantin Fulgeanu, Emil Plăpceanu, Stănel Badea, Ștefania Dragnea, Vergil Calciu, Ecaterina Popescu.

În anul 1955 Piteștiul avea 38.333 de locuitori

1955, februarie 21. În Pitești, la efectuarea recensământului populației, așezarea Pitești avea 38.333 de locuitori, din care 15% lucrau în industrie, reprezentând atunci, 35% din cetățenii activi.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

Joi, 08 Februarie 2018 13:11

Argeș Cartea Eroilor

Scris de

Având în vedere că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, ne-a propus să vă prezentăm eroii din fiecare localitate din județul Argeș. Eroii argeșeni sunt menționați în ”Argeș Cartea Eroilor”, carte ce se află în dotarea Muzeului Județean Argeș. În această săptămână vă prezentăm eroii din comuna Albeștii de Muscel.
Cătălin Manta, primar Albeștii de Muscel: ”În comuna noastră avem două monumente ale eroilor. Unul în satul Cândești, care comemorează eroii din primul și al doilea război mondial și în satul Albești avem un simbol de monument istoric. Cred că mai sunt doar câteva în țară... În fiecare an comemorăm eroii din localitatea noastră și, de asemenea, în fiecare an veteranii de război sunt premiați și primesc vizita autorităților publice locale”.

Click AICI pentru a vizualiza lista eroilor din Albeștii de Muscel

Pagina 3 din 54