Spre sfârşitul anului 1959, autorităţile comuniste adoptaseră Decretul 410, prin care monahii şi monahiile care nu aveau studii de teologie şi sub vârsta de 55 ani, respectiv 50 de ani erau excluşi din monahism. Actul normativ era rezultatul unui conflict dintre Patriarhul Justinian şi organele comuniste de resort desfăşurat vreme de doi ani, conform aşa-zisului plan de reformare a monahismului. Chiar şi aplicat acest decret, rezistenţa Patriarhului Justinian se făcea vizibilă în continuare, situaţie faţă de care autorităţile comuniste au răspuns cu presiuni directe la adresa monahilor şi monahiilor vizaţi pentru excludere.

Egumenul Damian Pânzaru de la Schitul Dragoslavele

În această logică politică s-a înregistrat arestarea administratorului şi slujitorului Schitului patriarhal de la Dragoslavele, din fostul judeţ Muscel, adică ieromonahul Damian Pânzaru. Acesta s-a născut la 23 septembrie 1915, în Zahoreni, județul Orhei. După şcoala primară din satul natal (1922-1929), tânărul Dimitrie Pânzaru a intrat ca frate în Mănăstirea Pripiceni-Curchi. Aici a vieţuit până în 1931, când a fost trimis să urmeze Seminarul teologic din Chişinău. După trei ani se îmbolnăveşte, nemaiputând continua seminarul, încât se retrage la Mănăstirea Pripiceni. În perioada aprilie 1937-1939 este încorporat în Regimentul 7 Vânători Chişinău, dar rămâne concentrat până în 1941. Cercetează Mănăstirea Neamţ, hotărându-se să vieţuiască aici, primind numele Damian. Are ascultarea de cântăreţ, iar mai apoi de ierodiacon la schitul nemţean Vovidenia, până în 1944. În 1943, aici îl remarcă Mitropolitul Visarion Puiu, retras de la conducerea misiunii bisericeşti din Transnistria. Călugărul Damian Pânzaru îi devine confident mitropolitului, care se gândea să plece din ţară la venirea trupelor sovietice. În mai-iulie 1944, ierarhul îi propune tânărului călugăr să-i urmeze într-un eventual exil. Ieromonahul Damian refuză. După plecarea mitropolitului cu misiune în Croaţia şi rămânerea lui în Austria, Damian Pânzaru este numit de către Patriarhul Nicodim Munteanu intendent la Palatul Patriarhal din Bucureşti. Devine slujitor la Catedrala Patriarhală. Se pare că numirea ca intendent viza o eventuală legătură între patriarh şi ierarhul exilat. În mai 1946, Damian Pânzaru primeşte o scrisoare sub pseudonim de la Mitropolitul Visarion Puiu în care vorbea despre condamnarea nedreaptă dată de Tribunalul Poporului. În mediul bisericesc din Bucureşti se vorbea chiar de o legătură permanentă între patriarh şi mitropolit. Altfel spus, se acredita ideea găsirii unei soluţii în Biserică la o eventuală răsturnare a situaţiei politice din România.

Damian Pânzaru a cunoscut penitenciarele de la Piteşti și Jilava

Noul patriarh al României, Justinian, îl „moşteneşte” pe Damian Pânzaru. O vreme îl păstrează ca slujitor la catedrală, iar mai apoi îl numeşte administrator la vila patriarhală de la Dragoslavele, totodată cu rolul de slujitor al bisericuţei de lemn din aceeaşi incintă. Potrivit documentelor Securităţii, se pare că ieromonahul Damian a avut rolul de a crea legătura între episcopii greco-catolici reţinuţi la Dragoslavele şi alţi clerici greco-catolici de seamă, acesta, probabil, constituind motivul mutării ierarhilor la Mănăstirea Căldăruşani. După acest episod, Damian Pânzaru rămâne egumen şi administrator la Dragoslavele, unde în fiecare vară Patriarhul Justinian îşi petrecea un scurt concediu. Liniştea de la Dragoslavele este tulburată spre sfârşitul anilor ‘50, atunci când, pentru o perioadă, Patriarhul Justinian se retrage la acest schit. Se anunţau vremuri tulburi pentru Biserică. Aşa ajungem la arestarea părintelui Damian în ziua de 2 februarie 1960, la două luni după adoptarea Decretului 410. Era arestat după ridicarea de către Securitate a încă trei persoane, ofiţeri deblocaţi şi un lucrător forestier, care cercetau Schitul Dragoslavele. Cu părintele Damian s-a format un lot, ai cărui membri erau acuzaţi că ascultau posturile de radio străine şi comentau negativ la adresa regimului de democraţie populară. Totul era standardizat în anchetă, conform ordinului dat de partid. În cazul părintelui Damian s-a reţinut faptul că „ar fi semănat neîncrederea în rândul muncitorilor din fabricile de cherestea din Rucăr şi Dragoslavele”. De asemenea, la percheziţia efectuată inclusiv în vila patriarhală s-au găsit memoriile reginei Maria şi ale Sabinei Cantacuzino, cărţi care se aflaseră în biblioteca patriarhală, cu o lună înainte fuseseră scoase şi împachetate pentru epurare, dar pe care părintele Damian le citise. Prin Sentinţa nr. 300 din 27 iulie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, părintele Damian a primit o condamnare de 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (iulie 1960 şi ianuarie 1962) şi Jilava (iunie 1961 şi ianuarie 1962), dar şi lagărul de muncă de la Giurgeni (august, 1961). A fost eliberat la 18 ianuarie 1963 din penitenciarul Piteşti.

Preotul Nicolae Isbăşoiu, denunţat de Sfatul Popular şi trimis în temniţa comunistă

S-a născut la 15 ianuarie 1906, în familia unor oameni simpli din localitatea Albeşti, judeţul Muscel. După obţinerea licenţei în teologie la Cernăuţi, tânărul Nicolae Isbăşoiu a fost hirotonit preot, mai apoi primind în slujire Parohia Poeniţa II, comuna Bălileşti, judeţul Muscel. În documentele penale întocmite de fosta Securitate găsim foarte puţine date biografice anterioare perioadei comuniste. Aflăm că părintele Isbăşoiu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc-Maniu. Interacţiunea cu organele de represiune s-a datorat unei sesizări înaintate de Sfatul Popular al comunei Bălileşti, la 11 mai 1959, către Securitatea raionului Muscel, în care se arăta că întovărăşirea agricolă în această localitate s-a putut crea, „cu mare greutate”, abia în anul 1957. Responsabile de această situaţie erau vizate 13 persoane, foşti ofiţeri, agricultori, un profesor şi preotul Isbăşoiu, „care au îndemnat mai mulţi cetăţeni din comună să nu se înscrie în întovărăşire sau să nu accepte schimbul de teren, iar pe alţii să intre în perimetru şi să-şi ia produsele de pe locurile lor ce căzuseră în acest perimetru individual”. În opinia celor de la Sfatul Popular, impedimentele la „procesul de socializare a agriculturii” se datorau comportamentului manifestat de aceste persoane, „care ţin legătura unul cu altul, se întâlnesc adesea pe stradă sau la locuinţele lor, unde discută duşmănos la adresa regimului democrat din RPR şi împotriva hotărârilor elaborate de guvern”. În consecinţă, responsabilii din conducerea locală cereau luarea de măsuri, pentru ca persoanele semnalate să nu mai influenţeze şi pe cele care doresc să alăture întovărăşirii agricole. A urmat inevitabilul. La 30 octombrie 1959, părintele Isbăşoiu era arestat de Securitatea din Piteşti şi trimis în anchetă alături de ceilalţi 12 vizaţi în denunţul autorităţilor locale. Ancheta s-a desfăşurat după scenariul bine cunoscut: din cauza trecutului politic interbelic, inculpatul nu s-a putut acomoda în regimul democrat-popular, trecând astfel la sabotarea procesului de socializare a agriculturii, în speranţa unei schimbări alimentate de posturile de radio străine pe care le asculta în mod frecvent (şi comenta ştirile împreună cu alţii). Părintele Isbăşoiu nu a recunoscut nicio acuzaţie de activitate împotriva regimului, arătând că întâlnirile se datorau unor aniversări, onomastice sau praznice bisericeşti, că se ajutau reciproc la plata cotelor agricole şi că nu ar fi discutat împotriva regimului politic. Oricum, atitudinea lui nu a contat, atâta vreme cât ancheta a fost una sumară, mai mult o formalitate îndeplinită de anchetatori. Prin Sentinţa nr. 190 din 8 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, părintele Isbăşoiu a primit o condamnare de 3 ani închisoare corecţională pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cea mai mare condamnare a fost de 4 ani închisoare corecţională. A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (decembrie 1959) şi Jilava (noiembrie 1960), apoi lagărul de muncă de la Salcia (noiembrie 1960). În aprilie 1961 a ajuns în Penitenciarul Botoşani, de unde a fost eliberat la 28 octombrie 1962. A revenit la parohia sa, de unde, din motive medicale, la 1 mai 1967 s-a retras. La 18 octombrie 1975 a trecut la cele veşnice.
Sursa: ziarullumina.ro

 

Publicat în Discovery