Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Golești au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada iulie 2017 - aprilie a.c., C.C.I., de 19 ani, V.S.D., de 19 ani şi D.G.G., de 19 ani, toţi din comuna Albeștii de Muscel ar fi pătruns prin efracție în locuințe și societăți comerciale din comunele Berevoeşti, Albeşti de Muscel şi Lereşti, de unde ar fi sustras diverse bunuri.

Reamintim că, pentru probarea activităţii infracţionale în cadrul dosarului penal, la data de 17 aprile a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti au efectuat 12 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Argeş.

În urma percheziţiilor au fost recuperate bunuri a căror valoare totală depăşeşte 45.000 de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de emitere a rechizitoriului și trimitere în judecată.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Ştefan Benonie, primarul comunei Aninoasa, şi Cătălin Manta (foto), primarul comunei Albeştii de Muscel, au fost demişi din funcţii, de către Emilian Dragnea, prefectul judeţului Argeş. Ambii au fost găsiţi în situaţie de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate.
Ștefan Benonie a piedut procesul cu Agenția Națională de Integritate la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat o sentință definitivă la data de 16 noiembrie anul trecut. Benonie a fost acuzat de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 iunie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar al comunei Aninoasa, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Ştefan Benonie. În cazul lui Cătălin Manta, decizia ÎCCJ a fost dată pe 26 octombrie 2016. Ambii au încălcat regimul conflictelor de interese. În 2012, Cătălin Manta a fost declarat în conflict de interese de către ANI. Potrivit raportului de evaluare din 3 mai 2012, „Cătălin Manta, în calitate de viceprimar al comunei Albeştii de Muscel, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece, deşi deţinea funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel (în perioada 2007-2011), a participat la deliberarea şi adoptarea Proiectului de hotărâre cu privire la prelungirea, pe bază de act adiţional, a concesionării suprafeţei de 874 hectare teren izlaz şi gol alpin către Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel şi a Hotărârilor nr. 12/23.07.2008 şi 12/19.06.2009 ale Consiliului Local al comunei, încălcând, astfel, prevederile art.46, alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (...) La data de 17 iunie 2008 i-a fost validat mandatul de viceprimar (...)”, se precizează în raportul ANI.
În cele două comune argeșene vor avea loc noi alegeri pentru funcţia de primar, la o dată stabilită de Guvernul României.

Publicat în ACTUALITATE
Joi, 08 Februarie 2018 13:11

Argeș Cartea Eroilor

Având în vedere că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, ne-a propus să vă prezentăm eroii din fiecare localitate din județul Argeș. Eroii argeșeni sunt menționați în ”Argeș Cartea Eroilor”, carte ce se află în dotarea Muzeului Județean Argeș. În această săptămână vă prezentăm eroii din comuna Albeștii de Muscel.
Cătălin Manta, primar Albeștii de Muscel: ”În comuna noastră avem două monumente ale eroilor. Unul în satul Cândești, care comemorează eroii din primul și al doilea război mondial și în satul Albești avem un simbol de monument istoric. Cred că mai sunt doar câteva în țară... În fiecare an comemorăm eroii din localitatea noastră și, de asemenea, în fiecare an veteranii de război sunt premiați și primesc vizita autorităților publice locale”.

Click AICI pentru a vizualiza lista eroilor din Albeștii de Muscel

Publicat în Discovery

Consecinţele condamnării fostului primar de la Albeştii de Muscel în anul 2014 pentru fapte de corupţie încă se manifestă. Ion Năftănăilă a fost acuzat de procurorii DNA de obţinerea pe nedrept a fondurilor europene, plus că Agenţia Naţională de Integritate a sesizat existenţa unui conflict de interese, acesta fiind şi primar, şi membru în conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel.

Publicat în Administratie

Piatra de Albeşti - Albeştii de Muscel - e moale cam ca marmura de Carrara. „Păi de-aia Michelangelo putea să facă ce vrea cu ea”, susţine Gheorghe „Gelu” Manta. Oamenii din Albeşti sunt mai duri ca piatra, iar Gelu Manta a dovedit-o de multe ori. Şi nu iartă prostia, hoţia şi lipsa de patriotism. Dacă ar exista o daltă pentru a şlefui oamenii, cu deosebire conducătorii, i-ar transforma nu în opere de artă, ci în lucruri cu utilitate. Dar acest reportaj e despre altceva...

Publicat în Actualitate

Este binecunoscut faptul că, după ce a pierdut doi primari, comuna Albeştii de Muscel îl va recupera pe unul dintre ei. Norocul a fost că actualul edil suspendat, Cătălin Manta, a fost lovit doar de o decizie în instanţa de contencios administrativ, nu de o condamnare penală ca în cazul lui Ion Năftănăilă, primul primar din istoria post-revoluţionară a localităţii (Albeştii de Muscel a apărut după anul 2000, prin divizarea comunei Bughea de Sus).

Publicat în Politic

Instabilitatea existentă la nivelul conducerii administrative a comunei Albeştii de Muscel provoacă efecte multiple, localitatea fiind condusă acum de un consilier local care a primit atribuţii de viceprimar.

Publicat în Administratie

Găsit de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese, condamnat penal pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fostul primar al comunei Albeştii de Muscel a mai pierdut un proces.

Publicat în Dezvaluiri

Condamnat în 2014 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea în obţinerea de fonduri europene prin intermediul APIA, Ion Năftănăilă, fost primar la Albeştii de Muscel, se confruntă în continuare cu probleme în justiţie.

Publicat în Administratie