Joi, 07 Iunie 2018 00:05

Fani Lăutaru şi taraful de lăutari de la Rociu

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Unul dintre cei mai importanți folcloriști români, Ovidiu Bîrlea, semnează un studiu amănunțit despre „Conservatorul” de lăutari de la Rociu, județul Argeș. L-am studiat cu mare atenție, interesat fiind de situația actuală a lăutarilor argeșeni, dar și datorită faptului că l-am cunoscut pe nepotul lui Fani Lăutaru, personajul principal al studiului, Aurel Lăutaru, instrumentist renumit al Orchestrei Doina Argeșului, coordonatorul tarafului lui Gelu Voicu”, menționează lect. univ. dr. Sorin Mazilescu într-un amplu material cu titlul  «Conservatorul» de lăutari de la Rociu. Iată în cele ce urmează câteva informații despre Fani Lăutaru și taraful de lăutari de la Rociu, informații preluate din studiul semnat de Sorin Mazilescu.

A cântat în toate satele din plasa Dâmbovnic şi în altele din judeţele vecine

Ion N. Lăutaru, zis Fani, este unul din lăutarii cei mai renumiţi din această regiune. Potrivit de statură, cu nişte ochi negri şi vii, cu pielea smeadă, caracteristică rasei lui, cu trăsături care nu se uită uşor. Atunci când nu e ocupat cu „elevii” săi, roboteşte pe lângă casă ori stă la umbra zarzărilor de lângă ea, răsucind câte o ţigară.
Are 40 de ani, este, deci, în plină maturitate. Pământ nu are, „aci cât se vede lângă casă: vreo 12 prăjini” (Fani Lăutaru). Puţinul pământ cât îl are 1-a plantat cu pruni şi cu zarzări, care-i aduc anual câteva vedre de ţuică... slăbiciunea lui Fani! Casa, făcută „din cântare”, este în stilul caselor din Argeş, din „ostreţe”, acoperită cu „șiţă”. Originar din Şerbăneşti, sat ce se află la 3 km spre N-V de Rociu, s-a căsătorit la Rociu. Din puzderia de copii - 9 câţi a avut - îi mai trăiesc 4: o fată şi trei băieţi. Tatăl său a fost lăutar-viorist în Şerbăneşti. O soră a lui Fani este învăţătoare, „profesoară” cum îi place lui Fani să spună. El i-a urmat tatălui său, Nicolaie Lăutaru, de la care a învăţat cum trebuie să mângâie mai blând strunele pentru a înduioşa pe oameni la nunţi şi la cumetrii, ca să stoarcă banul. A colindat o mulţime de sate la nunţi şi la bâlciuri. A cântat în toate satele din plasa Dâmbovnic şi în altele din judeţele vecine. A cântat în: Şerbăneşti, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos, Ţuţuleşti, Suseni, Bârlogu, Negraşi, Tg. Băceni, Deaguri, Gruiu, Oarja, Siliştea, Cireşu, Şerboieni, Costești, Broşteni, Buta, Mozacu, Leşile, Ciupa Lagăru, Ciupa Mavrodol, Teiu din Deal, Teiu din Vale, Căteasca, Furduieşti, Popeşti, Slobozia, din judeţul Argeş, apoi în Cojocari, Titu, Morteni, (Dâmbovița), Leordeni (Muscel). A cântat - ocazional numai - şi în Bucureşti. În Piteşti a cântat când era „militar la 4 Argeș”. Cu toate acestea, câştigul realizat din „cântare” nu este suficient pentru întreţinerea familiei. De aceea, ia și pământ în parte, pe care îl lucrează femeia şi cu cei doi copii mai mari.

„Conservatorul” datează din anul 1929

8 taraf rociu1Un „conservator” de lăutari este un lucru foarte rar în această regiune. Lăutarii - ţigani aproape toţi - formează un fel de castă, în care meşteşugul tatălui se transmite fiilor săi. Toți lăutarii țigani pe care i-am anchetat în comunele Rociu, Gliganu, Şerbăneşti, Tuţuleşti, Suseni, Oarja şi Teiu au învăţat vioara sau ţambalul de la părinţii lor sau de la rude apropiate. Deci, existenţa unui „conservator”, oricât de rudimentar ar fi el, este un fapt neobişnuit. Primul fapt care a determinat existenţa acestui „conservator”, a fost fără îndoială personalitatea şi faima „profesorului”, a lui Fani Lăutaru. Bucurându-se de o reputaţie pe care, acei care l-au auzit cântând nu i-au pus-o niciodată la îndoială, a colindat o mulţime de sate, la nunţi şi la bâlciuri. Astfel, acei care au dorit să devină lăutari s-au gândit - nu fără mândrie - să fie ucenicii lui Fani Lăutaru, căci faima „profesorului” contribuie foarte mult la buna apreciere a celor din jur. „Conservatorul” datează din anul 1929. În acest interval de 10 ani (1929-1939), a avut 9 „elevi” (8 la vioară, unul la ţambal). Numele de „conservator”, pe care i 1-am dat noi acestei încercări de sistematizare a meşteşugului lăutăresc, este desigur prea pretențios. Profesorul nu era pregătit cu noțiuni de pedagogie în ceea ce priveşte „cântarea”. Învățamântul era cu totul empiric, profesorul învăța pe elevi ce știa el - fără alegere şi fără o sistematizare a materialului după dificultatea de a fi învățați. O organizație rudimentară, fără sensul colectivului, o metodă empirică, iată ce este acest „conservator”. Existența acestui „conservator” a avut însă urmări de care cei din jur îşi dau seama. Am văzut că lautarii români s-au înmulțit considerabil de pe urma lui. „Elevii” au răspândit apoi multe trăsături din maniera profesorului: aceleaşi triluri şi apogiaturi în „cântecele de codru”, în „cântecele de primăvară”, aceleaşi preferințe de rimă și des repetatul „foaie verde de...”, aceeaşi dicțiune a „cântecelor bătrâneşti” în variantele învățate de la „profesor’’, cu aceleaşi accente de melodie orientală („Corbea”), ori cu structură de doină ardelenească („Doi uncheşei”, „Ghiță Cătănuță”) sau de cântec haiducesc („Radu Anghel”).

Costumul din Rociu

Rareori mai întâlneşti adevăratul costum rocean. Numai puțini bătrâni şi bătrâne mai păstrează în fundul lăzii costumul specific al acestei plăşi. Astăzi se resimte simțitor influența oraşului, precum şi amestecul de modele. Cele mai multe sunt aduse din județul Muscel, unde fetele se duc special să le copieze sau le cumpără de la Piteşti, lucrate gata de muscelence. La sărbători mari, fetele se întrec să apară cu lucruri noi. Se întâmplă chiar certuri, când una mai săracă copiază un model de la una mai bogată. Găsim aici o interesantă îmbinare a artei cu socialul. De aceea, fetele se străduiesc să aducă modele care nu s-au mai purtat în sat, din ambiția de a avea ceva nou. De aici şi varietatea costumelor, aşa încât nu se mai poate vorbi de un costum local. Vechiul costum femeiesc era compus dintr-o ie cu mânecă lungă, terminată printr-o bentiță mai îngustă. Ia se făcea din pânză albă, cu dungi galbene în tesătură şi era lucrată de-a lungul mânecii cu crengi şi frunze de viţă în negru şi roşu şi completate cu fluturi.

Citit 25 ori
Mai multe din această categorie: « Caleidoscop Caleidoscop »

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.